2 trepte 4 roti pietre noapte un vapor apa valuri luciu vant rasarit umbre nori ploaie
pasari
tarm
nisip
2 palmieri
taxi
stop autobuz un catel doua valize plaja verde un sofer portocali prajitura cenelntano difuzor bilet bar autobuz atipeala mandarini rausor cactusi vaci pasuni oi branza soare cald si umed plovar jos blugi
trei sferturi suvenir un apel sofer diliu maniere zambet larg prietenie
speak Italian
dealuri
pajisti
multi maslini centru apa fier forjat munte pasari mafioti cu baston soare sclipici furnici in sosea biscuiti un gramofon internet pe aeroport
alt bilet
opa sus
soare
nori umbre seara asfintit nori ceata viscolit iarna frig zapada brrrr brate calde blocuri gri oameni tristi casa calda strazi pustii muzica fulgi frumosi o zapada pe pervaz de lemn
abureala
scortisoara
mere coapte
folk folk folk poezie ceata calorifer somnolenta fum somn vis Dimineata
Fat Frumos tarmul marii anotimp vijelie gri cetos liniste pe drum o poarta o mama un caine doua pisici. Somn. Uitare. Vis.
, Mi-e teama sa numar cate ore am dormit in ultimele 4 zile. Mi-e teama sa numar cate ore voi dormi in urmatoarele 4. Si mi-e si mai teama sa numar cate ore de somn vor fi apoi.
Temerile sunt iubiri intoarse pe dos. LE SUCIM LA LOC.
Numar relaxat orele dormite in ultimele 4 zile, le voi numara la fel pe sigur mai putinele cele dormite din patru care au ramas si apoi de la si mai putinele de somn care urmeaza e oricum o numaratoare inversa. Spre mine insami.
VIN ACASA. Aterizez la propriu intr-o muzica. Au anuntat la stiri de ultim minut ca pilotul intinde pista de cauciuc pana in zona Iron City (ce hilar, pe la ziua amorurilor vin sa topesc metale grele).
Consult meteo in zona inimii la Bucuresti. Tren de aterizare pe suflet, roti cu frane pe discul memoriei, montantii de aripi la sol, apoi un lift frontal spre Marea Neagra. Acolo locuieste cea mai frumoasa lebada a lumii, sufletul meu pereche. Acolo e Cort, iubitorul de lebede. Acolo e muzica si toata iubirea mea. Acolo sunt pescarusii din primavara cu care traiesc la unison pe un acoperis de oras. Acolo e gradina cu tei batrani si peste drumul de bibiloteca universitatii Ovidius. Un pic mai aproape si ar fi trebuit platita chiria pe locativul parcului universitar. La marginea gardului, chioscul cu stiri de ignorat zilnic si prajitura dungata Caraiman, adica o casuta boiereasca, un retro vis la Modern Mamaia Bulevard pontic, cu ceaiul lui, cu poezia lui, cu acordurile lui. Si putin mai incolo, ceva mai adanc spre mine e livada cheala, sunt toate valurile, furtunile, ploile, cerurile rosii, visurile, frigurile, inghetul, credinta. E lacul, e paduricea de salcami tineri, e campul ud acum, o lesa desfacuta, o alergare, e un caine alb, doua pisici, de fapt tot. Acolo e TOT. Ca si aici, acum, in mine. Imi miros teii magnifici, uriasi, monumentali, sacrali din ferestrele casutei la Constanta. Mai miros si pomii de acasa care traiesc tot pe la Euxinus prin mama. Miros a inflorire. Miros a IARASI proaspat. Miros a RE-VENIRE. Pomii aceia au fost candva plecati. O iarna au locuit de-a dreptul in alta tara. Le-a pazit Cort radacinile. Au inghetat la ramuri, si-au pierdut bogatia de fructe in spirit, au mutit de dor de ei si s-au intors. Am vazut samanta, floarea si moartea unei livezi. Acum ii simt revenirea pe rod, acum parca vor sa traiasca. Miroase a floare de cires, de piersic, de mar, de migdal. Ceva-ul pe care il imploram s-a intors. Parca ma intorc acasa odata cu el. Da, e cu iubire propozitia asta pentru ca vin cu dragobetele. Mereu m-am intrebat ce-o fi simtit Lazar dupa ce s-a intors din plecarile lui, ca toti s-au concentrat pe surpriza/efectul din jurul sau iar povestii ii lipseste o perspectiva.
Un Jonathan Livingston. Fuzelaj de pene si lacrimi, randuri scrise candva in ceata, in sughit stins. De 4 zile, plus aceste 4 zile cate mai sunt si apoi urmatoarele dupa ele sa tot RE-VIN in acolo-ul din spatele cortinei, adanc la interior. Sa gasesc sper ca s-a facut o oarecare pace careia pot sa-i dau mancare zilnic. Ca un fel de impacare cu ceea ce e. Ah, reintoarcerile din noi. Si iarasi spun ca dac-as putea pastra intensitatea aceasta in plonjonul respiratiei mele zilnice as fi deja la lectia de zbor spre infinit. http://www.youtube.com/watch?v=qDbToBxhZUo&feature=related
De ce vin? De ce plec? Unde le fac pe amandoua? Intr-un zbor de pescarus pe care l-am tinut odata speriata in palme in incercarea de a-i salva randuirea la cer. De ce? Venirile imi sunt ca sa ii vad cuibul in care primavara asta va fi el parinte. Plecarile imi sunt ca sa imi pese de cum se vede acest fapt minuscul de pe acoperisul unei case in era plasmei dintre patru pereti.
Te-am luat la bordul de atac al aripilor mele, frânele aerodinamice propulseaza peste 4 zile in muzica si dragobete. O saga bizara. Ma caut in zborul pescarusului salvat primavara trecuta. Venea la salut, ma va gasi el pe mine oricum, si-apoi plecam galagios spre Mart(i)e, doi alienati ai lumii ciopartite. Pe Mart(i)e fix anul trecut se intorceau acasa pomii plecati ai mamei. Acum acasa miroase dezghetul. Acum Re-VIN eu. M-am gasit. Ce frig e uneori. http://www.youtube.com/watch?v=aZQlu7J35jk&feature=related
Printre groazele filosofiei cea mai mare e aceea de a defini.Aici mai degraba se noteaza teorii despre. Un dialog cu tine mi-ar fi evident mai util decat formula asta ieftina de blogarit, intrucat intrebari inerente si spontane ar lansa speculatii rodnice pe teritoriiaflate acum in unghi mort. Adica la inceputul si la sfarsitul textului meu raman de unde am plecat, inchisa in concluzia de la-nceput si atat. Problema asta cu scrisul mai e si ca odata lansat apartine celuilalt, se da pe sine martiric la ciopartit de sensuri, e cred ceea ce Roland Barthes intelege prin moartea autorului . A scrie e un fel de parintit inteligent, consumi din tine tot crescand copilul sa primesti in timp la schimb mai totul diferit decat cum planuiai (si asta e varianta cea mai fericita, caci daca ceea ce nasti urmeaza cu rigurozitate previziunea, esecul pare si mai mare pe taramul potentialului ramasneexploatat mai departe de cuprinderea imaginatiei tale). Deci e riscant. Implica efort, curaj si risc. Efortul de a elabora continutul din ochii mici pe care ii prezinti lumii cu numele tau de familie si curajul de-a plamadi totusi sfidand riscul ca ochii (pe care tu ii iubesti, ii cunosti si carora le-ai aratat lumina ta cu preturi mari) sa vada altceva si sa fie vazuti altfel decat in poza credintei tale despre ei. Socrate cunostea riscul de-a pune ganduri pe hartie.I le-a pus Platon mai tarziu, el a avut ceva mai bun de facut. O fi ceva ce i-a scapat omului astuia? Drept urmare astazi evitam cu rafinament definitiile Dar vom spune chiar si asa despre o teorie a businessului pagubos. Te poftesc in casa lui lui Cephalus din Piraeus-ul Atenian de an precristic. Gazda noastra e un batran, de meserie fabricant de arme; zabovim doar putin si apoi ne plimbam mai departe.( Iti promit o sa iti placa traseul, am gasit o scurtatura spre un mit modern). Se discuta despre dreptate, e interesant dar folosim avantajul de-a privi de aici, din viitorul lor, sa dam fast forward. Stop cadru pe o idee relevanta.
Batranul Cephalus se ia la vorba cu Socrate. Despre avere. De doua ori mai multe mine pe terenul casei lui. E relaxat, voios si categoric in senectute ca banii ii pot rasfata constiinta. Cand totul isi pierde valoarea, isi pune averea in slujba justitei , plateste datorii, spune adevarul si serveste astfel cauzei dreptatii. Evident ca teoria cea solida ii e demontata ca o jucarie casanta. De cand omenirea il are pe Socrate, definitiile au devenit un risc. Metoda iti e la indemana in orice text platonic. Dar promisesem o vizita scurta apoi un drum pe scurtatura. Fast forward iar sa retinem doar ca aurul e inutil in slujba dreptatii. Un tata bogat a randuit lumii pe Polemachus care sustine ca just e a da fiecaruia ce merita, adica a face bine prietenului si rau dusmanului. Insa o valoarea absoluta, ca de pilda justita presupune ca necesara si obligatorie prezenta binelui. Facerea de rau devine atunci antonimica justitieiinsasi. Dreptatea e virtute, iar rezultatul adevaratei virtuti e perfectiunea, e BINEle. Cine se incumeta la definirea binelui?? Hehehe.. stiiiu..! http://www.youtube.com/watch?v=j6GRj7_rGVs
ARETE. Contemporan virtute sau, si mai modern, chiar post modern, virtuozitate. Greciio gandeau ca pe o Excelenta.Apoi a devenit a excela in dreptate, in miniciuna, in poezie, in uneltit divers, orice. Arete-ul antic -un absolut angajator de bine. Aici ramasesem. Tragem zavorul in urma revelatiei lui Cephalus despre scopul final al averii sale si inutilitatea ei asupra dreptatii si pasim hotarat mai departe. E noapte dar avem cateva felinare.
Am fi ajuns direct in Azi daca nu te-as fi oprit putin pe la 1433 (deci ai ghicit, la urmatoarea coboram). Tot ce avem,felul in care socializam, de la pantaloni la canapele si furculite, mancatul in public, impartirea pe camere si biletul la teatru incepe aici, la Florenta renascentista. Te-am oprit aici pentru un close up pe doi indivizi. Machiavelli si Marsilio Ficino. Shhhhh... doar privim, ascultam, observam. De vorbit dupa! Ca asa e pe blog.
Diferenta intre 30 de banuti pe saptamana si 300. Ti-e cunoscut conceptul? A tinde spre mai mult, spre nelimitat vine din antichitate. Oricat de bun, cevaul care impune o limita e defazat de cevaul, mai multul de neatins, dincolo de usa de care ma izbesc. Acolo, socratic, mai multulera de ordin spiritual. In Renastere deja mai multul e denotat. Aici, arete isi pierde absolutul si devine simplu un mijloc, o metoda de a obtine maimultul, neavutul, cevaul care scapa limitei. Excelentapusa in slujba scopului devine virtuozitate, iar scopul e excelent in masura in care serveste cauzei mele. Contemporanii nostri au perfectionat tehnica lui Machiavelli. Managementul e termenul westernalizat al machiavelismului asa cum Plotin e termenul westernalizat al Buddhismului. Neavutul extradatului e orasul sau natal, Florenta, din care e alungat de gangsterii vremii , tatuatii cu piercing De Medici. Arete sub pana lui devine instrumentul cu care isi contorsioneaza credinta-pentru care fusese alungat- la idei care sa indulceasca gratiile pierdute. Asa s-a scris Printul. Virtuozul si-a tocit penita pentu politicienii de azi, favorurile de Medicilor au refuzat sa se arate in timpul lui. Machiavelli a murit dorind neavutul pentru care si-a mutilat cu excelenta crezul. Ca incercarea lui de a invata leul sa vaneze a esuat pentru el personal, e mai putin important decat virtuozitatea cu care a construit sistemul universal de a obtine neavutul, in lumina insemnatatii celei noi.Observi ca Arete, un termen sublim prin generozitatea cuprinderii sale absolute s-a restrans, s-a chircit, s-a micit spre virtuozitate in general. Si de aici, suficient doar un pas spre o maiestrie explicita, aceea de acontrola oameni, putere, de ajuca si redistribui averi. In era mercantila, acesta e neavutul, mai multul lumii in care am venit hotarati sa gasim ARETE, virtutea pura, excelenta la absolut.
Desi am mers sustinut , camuflati in anonimatul istoriei, la pas concentrat si fara socializari in anturaje nefaste, undeva pe drum observi si tu ca s-a pierdut 1. Logica scopuluide a tinde spre neavut cand 2. mai multul oricum s-a definit , inexpicabil, material. Daca Cephalus a ajuns la concluzia ca la final averea i-ar sluji cumpararii de suflet, ce s-a intamplat pe drum de la antici incoace spre Re-nasterea lui Machiavelli?
Renastascentismul acesta e insa si despre alt nume pentru ca oriunde in viata e ca-ntr-un cerculet alb negru yin-yang (pe kimonoul meu parca era si ros-alb uneori) si unde sta Machiavelli incape si Marsilio Ficino, un M pentru un stil de lovitura, un M pentru oalta gratie, o echilibrare in timp re-nascentist. M number 2 ar ridica valul de pe orbirea frustratului postodern cu o conditionare simpla. Mereu aceeasi solutie buna la multe. Asculta, priveste si taci. Acum vorbeste Ficino despre a dori maimultul de natura spirituala/vs materiala. Maimultul suntem chiar noi si el ne va tenta inevitabil mereu, in orice forma a sa. Ce e finit, oricat de bun te plictiseste. Asa incepusem. A tinde spre mai mult in materie frustreaza, in sprit elibereaza. A obosi si a te ferici. Materia e infinita si Spiritul la fel. Trupul doar tinde spre una din forme. De cuprins o va cuprinde pe una cu siguranta doar inima, candva. Atunci va fi un drum intins din locul dezbracarii de trup in cautarea lui Tot. Din locul acela unele inimi au mult de strabatut. Se intorc intai dinspre limita lui minus infinit de materie si o iau de la zero spre plus de suflet.
Mai stii, mergeam intins pe firul vietii unora ca Plotin, Ficino, Machiavelli, Socrate. Am ajuns la tine. La mine. De-acum te las, fiecare la momit de himere in albia mai multului sau. Fir intins! Ne-om regasi in infinit, oricat de multe drumuri cu gropi pana acolo.
P.S. Pentru B, cu drag si incredere in potecile sale.
Exista un fel de a privi care scapa. Privirea corecta, respiratia corecta, gandul corect. Ah! De atat de mult timp am fi dezvelit misterul asta al lumii ce zace nedespachetat langa canapeaua din living . Atat de aproape de origini eram cand le vedeam pe toate in sensul lor corect incat acum, in re-amintirea aceasta din zorii materiei, am pierdut insasi definitia lui A VEDEA. Unii se vaita ca li se stramba dioptriile desi dau ture dese la oftalmolog, pun pret urias pe solutii farmaceutice si terapii complementare sau citesc reviste colorate in timp ce isi exerseaza in aer liber sanatatea mintala. E un plans steril (desi e bun si ala, e oricum mai vizionar decat veselia chioara unde intunericul e lumina absoluta), a carui cauza doarme imbuibata de vis si uitare. De atata clipeala si holbare am uitat Vazutul si imi chinui agresiv sensibilul din jurul ochilor in frecat cu pumnii stransi a incordare, a revolta sau poate chiar resemnat intr-o frustrare din zone ramase incerte prin neabordarea lor.
Apare ceva in ceata. E parca o umbra, as vrea un focus pe cadrul cel mai de departe.
La mine, barometrul vazutului corect a crescut prin zona pieptului. L-am descoperit intr-o zi cand mi-am jurat ca de atunci incoace voi dimensiona eu roaba cu stari in loc sa ma ologeasca ea pe mine, cea insirata dupa ea. Daca iti daruiesti timp sa intelegi sursa (se pune doar aia adevarata, cu dezveliri de socluri pe care triumfau mecanismele-ti psiho-cuculesti de protectie) oricarei sacaieli banale din cotidianul tau, poti intelege allegro cum e cu barometrul din piept. Functioneaza savant. Dupa o incercare doua, trei de descoperit metacauze o sa stabiliesti probabil si tu ca demersul asta rational obliga la un efort cam mare. Cateva analize necesare intru intarirea increderii in el si eu una am zis, gaata cu incrucisarea surselor pentru validare, mizez pe barometru, ca uite s-a dovedit ca zice bine. Zau daca ma mai straduiesc sa aprind lampa si sa pun lupa pe fiecare fir de praf. Daca il simt bine, inseamna ca e praful necesar pe poteca mea de munte, daca il simt aiurea atunci e clar alt fir de praf, acela dintre frunzele unei salate. E o chestiune de timing, faci analiza conjuncturii pe ce simti si potrivesti rapid firul cel necesar in locul si timpul din spectacolul tau zilnic pe care ti-l vinzi si cumperi singur, al carui actor esti si la care te aplauzi tot tu. O cabana din munti sau niste scoici in putrefactive, ajustez vederea potrivit luminiii din décor si ghicesc binele de rau, sunt pe rand Ochila, Pasari Lati Lungila, Gerila, si tot restul tagmei albe de harap pornita spre cucerirea favorurilor de imparati. Aici imparatia e a lui a privi BINE, rezultatul traiului pe domeniul lui hai sa zicem Ros e ce cautam toti iar ajunsul la el implica abilitatea in a deslusi intre diverse circumstante invariabil-variabile si pe aceea de a intelege ca, asa schimbatoare cum sunt ca lumea cea mare, aceste conjuncturi fac firul de praf bun sau rau in timp ce esenta lui de tarana ramane consecutiv aceeasi.
Exemplu.
Mi-am dorit sa vad un nor. Un close-up sau poate chiar dintr-un unghi plonjat. Pentru asta trebuia sa fiu mai sus ca el. La asemenea obiectiv, ca sa vad bine plutesc. Apoi mi-am dorit sa coc paine. Pentru asta, falfairea de aripi e necesara atat cat sa trag poate de-o marigine de curcubeu sa mai ploua pe grane putin, dar in general e de dorit manifestarea la sol. E rau la sol? E rau in aer?Cand stiu sa privesc, chiar vad si imi rad de opinia ce se impune ca absoluta. Cand isi uita natura subiectiva si se categoriceste, parerea devine hilara.
Dar mai degraba decat motivele mele de ras pe tine te-ar putea interesa un rezumat de parabola .
Un rege si ministrul lui (regele- bun, iubit, ministrul- bun, iubitor, prieteni de-o viata) pleaca la vanatoare, ministrul vede rata salbatica, se gandeste sa o lase regelui, i-o arata, regele trage repezit cu arcul, isi pierde degetul, isi intemniteaza pe ministrul, pleaca in lume, e prins de un trib care il restituie imparatiei sale nesacrificat pentru ca ii lipsea un deget, isi scoate dupa un an ministrul din inchisoare si isi cere scuze. Ministrul raspunde fericit: “E ok, altfel as fi avut eu un deget lipsa” . Cum privesti? Ce vezi? Ce e rau? Ce e bine? Morala o cuprinzi si singur.
Sunt departe de a imbratisa teoriile utilitaristilor (pentru care binele este cel aplicabil celui mai mare numar) si chiar si Kant in sensul asta mi se pare cam pe langa (atunci cand spune ca bine este a executa norma, construita prin prisma a ceea ce gasesti acceptabil ca actiune asupra persoanei tale, un fel de “ce tie nu-ti place altuia nu face” care desconsidera riscul si permeabilitatea unei moralitati interpretate). Eu il iubesc pe Socrate si pe Platon, elevul lui constiincios, cand sustin ambii existenta unui cod etic absolut, universal si categoric, cu ecouri in noi dar mai presus de interpretari individuale. In context, e convenabila si explicatia lor referitor la actiunea injusta (derivata DOAR din ignoranta, de vreme ce actiunea justa conduce spre bucuria pe care toti o cautam).
Aici spuneam despre privire. Obiectul ei e bun sau rau, utilitarist, Kantian sau Socratic. Vazutul cu ochii judeca. Vazutul cu ochii si cu mintea complica chiar mai mult episodul. Vazutul cu ochii, cu mintea si cu barometrul din piept presupune redimensionarea importantei atribuite primelor doua.
Incerc privirea cu sufletul. Sau poate ca il cheama altfel decat suflet. Oricum privesc cu ceva dincolo de ochi. Si sigur dincolo de mintea care ma uita pe mine si la care ma pot uita eu. Privesc la cum se tese gandul, la ce vad ochii, stau acolo adanc si notez barometrul de stari. El imi spune cu un ghem in stomac sau o vajaiala in cap daca ochii si mintea sunt atintite spre Bine.
………………………………………………………………………………………………………
Ei, aiurea, traiesc asa cand imi aduc aminte. Daca as putea mereu, as privi chiar in clipa asta la zilnicul fantastic cer maltez din unghiul acela plonjat, as ajunge direct pana la tine in gand si de acolo as vedea perfectiunea in tot. In schimb ma pierd aici si acum printre randuri, m-am uitat chiar in clipa cand puneam virgule si amuteam onomatopeele dorurilor mele diverse ca sa le traduc pretentios in filosofii marunte.
Da, cateodata e o meditatie cu ochii deschisi, sunt unghiuri frumoase si o libertate tot la fel cand stai de garda in spate la ochi, la ganduri, emotii. Uneori vad. Alteori mi se pare ca as vedea.
Dar Cercul l-am vazut si eu cu al lu’ Calota . Asa ca am pierdut (in termeni de Sorescu la noi inca se castiga cu dioptrii cat fundul de sticla). E rau cand pierzi? E rau cand castigi? CE? Un an de libertate, un deget, o viata. Mama miaaa ce frumos e jocul asta a viu!. Cat de liber poti fi in cea mai cumplita temnita. Pe pamantul de cruci, tot om sa fii!
pe aeroport
ceata viscolit 
blocuri gri 
