STARE

                     
                             

  Maine se intampla a doua sedinta la cursul de Filosofie Practica al sublimului profesor Michael Zammit.

Si  tot maine, dar noapte, se intampla un dans pe plaja pentru luna plina. Coregrafiaza un om care a locuit doi ani si jumatate prin India si Nepal. Pe 6 februarie se intampla inceputul cursului de Art of Living. Si dau examene la viata, sesiune de iarna-primavara malteza. Si citesc cat pot, in rest respir cu rugaciunea sa ti se intample si tie prin ceasca macar un pliculet, aromat cum imi e mie azi.

ALFABET PATETIC

                       
                          http://www.youtube.com/watch?v=RF2jzI3Fgv8&feature=related

                                                   15 de la E. E de la P. Poezie.

                                          Doua litere din Raiul alfabetului roman, unde P sta langa E, facand in ciuda gramaticilor strambe. Dorm una langa alta, pe aceeasi alee cu flori, la aceeasi adresa cu numere prime,  doua litere sacre in vorbirea romanului sadea.                         

 

        

Poate ca azi se scrie un vers nou. Poate ca metrica lui e ca o oda antica sau poate ca prietenia in rime a geniilor e ca un amor cubist.

Poate ca la ora asta Adrian  si Mihai s-au adunat  la o cana cu vin si dezbat problemele scumpei  lor Romanii , in sfarsit  nestingheriti de Presedinti  mici din Timpul  lor mare. Poate ca rad. Poate ca cel mai batran tot asta face, scrie flamanzind, cu pana inmuiata in licoare de tei iar cel  proaspat sosit  poate ca inca mai febrilizeaza in acustici de chitara cu blugi rupti, acustici ce impung dramatic  din prezentul (si el morbid ) lespedea lui, cea exact-atat-de-rece-si-uda precum profetia versului.  Ar vorbi limba mutilor si ar spune multe,  fiecare intretaind, de aproape ce i-au asezat unul langa celalalt, dimensiunea unei vremi  ori trecute ori viitoare, ca sa confirme treaba cu temporalitatea. Eminescu poate ar vorbi in culorile sale galben-alb-albastre de romantic despre cetatea fara nimeni iar Paunescu te pomenesti ca i-ar cere dictatorial lui Pittis un minor oricare, sa se-acordeze astfel la starea geniului pustiu, traind echivoc nemuritor si rece.  Sau poate ca tac  amandoi, preocupati sa savureze putrezirea nimicului. Chiar si asa, tot le-as frunzari tacerile rimate pana as gasi o strofa pamanteana, sa inteleg cum e, ce simt, ce fac, ce vad, ce vor, ce pot, ce sunt. Si  ce a mai ramas din  ei in acest  acum al meu de care ei probabil isi rad  in timp ce fiinteaza aiurea - Paunescu oarecum prin vremea lui Hector, imblanzitorul de cai iar Eminescu sigur prin timpul lui Schopenhauer, care CULMEA !! e alter vocea Bhagavad-Gitei mele dragi.  Vreme trece, vreme vine… tu ramai la toate rece…bucurosi le-om duce toate de e pace de-i razboi…. E fabulous sa accesezi macar o picatura din intelepciunea lumii mari si sa-i pricepi originea comuna, manifestata cultural in mii de variante. Cea mai veche scriptura a lumii e cea mai moderna. E la Eminescu in versuri  si pentru asta ii aduc la sarbatoarea  nasterii  lui crengi inflorite de salcami si tei: pentru a fi vazut prin timp  iluzia scurgerii lui si pentru a fi aratat asta in versuri  furate din buzunarul absolutului pentru mine si  pentru tine. Trecutul e prezent si invers,  Bhagavad Gita, Schopenhauer, Eminescu… cine ar fi crezut!

Ce-as vrea sa stiu poezia care se naste astazi in Cer, a celor doi vecini de veac, care ar cuprinde intelesurile  ce mie imi scapa si lirismul ce mie imi sufoca ratiunea. Ce-as vrea si eu un bilet pe un nor in fata, sa-l mai vad pe unul dand din mana patetic si recitandu-se ragusit sau sa confrunt prezenta celuilalt cu toate imaginile pe care le-am brodat despre el in anii de referate, analize  pe text si studii despre critica, examene, compuneri, retorici  si uneori, mai tarziu chiar polemici cu profesorii mei de limba romana care mi-au transformat viata in poezie. Marin Mincu poetul si scriitorul  Constantei marsa ca multi contemporani pe teoria cu Paunescu versificator. Mi-a dat 10 mereu desi l-am contrazis mereu. Il iert pentru  demnitatea, religiozitatea cu care a stat in fata mea la catedra si pentru felul cum a murit in direct! A ars la maxim, cum imi plac mie titanii, a murit la propriu pentru ceea ce credea, oferind  gratis un atac de cord pentru un show TV, ca toti autenticii care si-au dus ideile cu ei in mormant, de la Iisus Christos pana la cel mai recent geniu al romanilor.  

Il admir, pe el ca si pe toti profesorii mei care ma duceau in copilarie la dezveliri de busturi si insistau sa pun crizanteme galbene sub fruntea inalta a lui Eminescu. Mi-au sacait curiozitatea sa inteleg de ce atata tam-tam. A meritat efortul.

La moartea lui P un prieten drag a scris in cartea de condoleante  ca Elena il plange din Malta si a pus 6 trandafiri rosii, “cei mai frumosi” in marea de flori, la catafalc. Habar nu avea cat de departe in copilarie (sau zis Freudian) zace in mine nevoia de raportare la frumos.

Inchid ochii si visez astazi un minut, asa cum in gand aprindeam lumanari pe strazile Romaniei in noaptea mortii lui Paunescu. Visez la toate clasele acelea de elevi, colegi ai mei. II vad deopotriva copii si  adulti cu masti dichisite la intalnirea de 10 ani. Ne indreptam pioniereste in grup spre autentic si punem crengi inflorite peste valori. La multi ani, Eminescule! Bine te-au regasit Blaga, Nichita, Paunescu, Vieru, Arghezi, Cosbuc. Poate am ochi sa te cuprind in brate intreg intr-o zi, prin Rai. Sa miroasa a tei, sa ai timp de  o plimbare pe lac, din barca sa ne uitam la luna, sa suspin si sa traiesc oximoronic dureros de dulce. Dulce, ca am carat pana la urma iubirea  apolinica din rimele tale in viata, dureros la aducerea aminte a timpului de acum cand inca dionisiacul  ma petrece.   Deci, deocamdata Eminescule, Paunescu!

                                

                                                      

“Lumina-n pomul negurii se coace

Eu din stafie viata iau acum

Si de o vesnicie sau de-o zi incoace

Sunt pe un drum ce cauta un drum.”

  

http://www.youtube.com/watch?v=c8isAb0GEJs

http://www.youtube.com/watch?v=j6we2UnWlQk

  

MECANICA INIMII

„Ne iubim ca doua bete de chibrituri. Nu vorbim, ci ne aprindem. Nu ne sarutam, ci provocam «incendii». Cat sunt de inalt, de un metru saizeci si sase si jumatate, corpul mi-e zgaltait de un cutremur de pamant. Inima evadeaza din invelisul-inchisoare, se scurge prin artere, imi ajunge in teasta si se preschimba in creier. Sunt

tot o inima, de la fiecare muschi pana in varful degetelor!“
 Mathias Malzieu, Mecanica inimii

Barcelona fara frunze cu La Rambla poetica. Artisti masurandu-si puterea de seductie in pumni de banuti galbeni. Atunci, demult in studentia adevarata incurcam multimea cu bicicleta, faceam poze, stiam de Micul Print si cam atat despre lume. Apoi l-a nascut Malzieu pe Jack si universul incepuse deja sa se schimbe. "Un Oblio în lumea celorlalţi cu inima mecanică, ticăind mereu. O inima ce trebuie întoarsă cu cheia şi verificată de un ceasornicar." "Amorul  a incetat sa fie clişeu hollyoodian cu fluturaşi", in favoarea unei "deveniri cu încercări, traind în despărţire ca o tainică melodie, un tic-tac pe care îl purtăm cu noi indiferent de căile vieţii şi de oamenii alături de care alegem să trăim."

Poate că morala poveştii lui Malzieu e că şi iubirea se învaţă, dar la examen pici de fiecare dată. În mirajul ei, suntem un servitor dorind ca la petrecerea pentru care muncim, candelabrele sa ramana mereu  aprinse:  „Sunt convins că dacă ar fi avut un ceasornic în locul inimii, Cenuşăreasa l-ar fi oprit la ora douăsprezece fără un minut şi ar fi rămas la bal toată viaţa.”  (Ana Antonescu)

 

Si parcul lui Gaudi, atunci si acum.... o poza in acelasi loc, la o diferenta de aproape 10 ani. Cum n-ati imbatranit, mai copaci? Cuprinzi muzica decorului, saluti in gand piatra rotunda, o mangai rapid cu o privire aritmetica; un scurtcircuit de un deceniu. E o socoteala cu tine si zici ca rezultatul e corect. Ai folosit un artificiu de calcul, o metoda invariabil individuala, cu solutia eudaimonica mereu aceeasi, manifestata in zeci de miliarde de feluri. Plimbare la pas printre artisti. Recuperari de memorie. Monede rasplatind venirea in fapt a personajului de carte. Matrix. Care e visul? Unde ma aflu? Ce e cu pagina lui Malzieu in aici si acum al meu? Sau aici si acum al meu s-a metamorfozat in basm? Oricare suna bine. Eternitatea e secunda de acum, cand tu citesti si eu am scris. Cand eu iubesc si tu iubesti si el si ea iubesc. Fiecare cat vrea sa cuprinda. Rasucim cheita, ungem arcurile si ticaim mai departe. La fine de baterie le dam necuprinsului in vorbe pe: scartaieturi,  ramasul in urma,  rugina bratelor, strambaciune, ora exacta. Pana la urma e un mecanism. Functioneaza, se repara, se strica. Cel mai frumos mecanism din lume. In piept mamele ar pune copiilor un metal in loc de inima sa le tina prevazator de rece, un fel de inversie a obsesiei cu scutecul curat si caldut. Ce bine s-a gandit Dumnezeu la felul in care sa puna la punct constructia globurilor de sticla. Mamele sunt ca Gaudi, ar vrea totul rotund, fara colturi si unghiuri.

                  

                           

Desacralizare

Aud recent ca autentificarii sinelui i se impun bariere la tot pasul. Intai ca e greu oricum de decis si sustinut pasii  pe coridoarele unei fiintari in scopul autenticitatii. Acum aflu ca de fapt partea cu autoeducarea si vointa  e dealtfel mai simpla decat lupta cu barierele impuse (vai de ce imi lipseste aici surpriza) de amicitia cu societatea.Traim o secventa idiotizanta, cu  urlete narcotizante de gregar ce sufoca cip-ciripul, ne atasam de voie catuse la vise ruginite  si pornim in lanturi invizibile, gata obositi, la tras dupa noi de sfartecate dorinte anoste. Maslow spune ca 90% din noi ne consumam asa. Privesc in jur si-i caut pe restul…unde sunt cei ce se ocupa cu descoperirea autenticului din ei? 90%. Adica mai toti activam pe unul din cele 4 nivele de fiintare ce presupun O LIPSA. O lipsa la nivel fiziologic, o lipsa a curajului (o frica, o nevoie de paza, securitate si usi), un afect ciopartit ce cauta implinire in afara, o lipsa a stimei de sine. Primii se preocupa de obtinerea resurselor. Urmatorii fac pacte, aliante, protejeaza, conduc armate sau schimba yale. Altii se hranesc cu apartinerea si sentimentul de gasca (vrem iubire, prieteni, amici, dusmani, orice  dar grup sa fie). Restul se ocupa cu doveditul, lumii sau siesi, intelegand prin aplauze recuperarea valorii lor pierdute, irelevant cum. Cu decenta, implinirea acestor nevoi e chiar necesara, altfel sinele  tipa de foame si frica sau plange depresiv si mai bine il ascunzi decat sa-l ti-l descoperi  asa.   

Conditia fiintarii pe nivelul autocunoasterii presupune prin urmare  o rezolvare oarecare a lipselor de pe cele 4 planuri inferioare de existenta. Aceeasi circumstanta e abordata diferit in functie de etajul la care locuim preponderent. Sintetizand, daca dau de o bucata de paine in drum spre Valleta, ar fi cam 5 variante…

1.    O mananc, daca mi-e foame.

2.    O pun in punga pentru foamea de mai tarziu, daca maine-ul ma nelinisteste.

3.    Simt acut nevoia sa impartasesc cu altii bucata inedita de cotidian. Dau un telefon, ma ingrijorez cand X intarzie la apel si brusc cred ca sunt singur.

4.     O trimit sub semnatura la o fundatie umanitara si ma interesez de lista celor care mi-au multumit pentru fapta.

 SAU

5.    Ma retrag cu firimiturile albe in palma, le numar, le miros, le zambesc si le privesc in aer, intalnindu-se cu porumbeii chiar inainte sa atinga pamantul aruncate de mana mea.

      

Ce e sacru pentru tine? Cauta un raspuns, e important. Sacru aici transcede  conotatia  religioasa, implica tot ceea ce respecti la absolut, ce ai apara cu preturi mari. Poate fi credinta. O relatie. Natura. Viata. Cunoasterea. Adevarul. Frumosul. Dreptatea. Cu cat mai mult abstract, cu atat esti mai aproape de a inchiria pe termen lung o locuinta la mansarda cu vedere panoramica. Imi place Maslow. Baiat destept. Auzisem aberatiile unor parinti cum ca non-restrictionarea copilului e metoda potrivita. Lipsa barierelor implica desacralizarea. Daca totul e explicit permis, ce e pretios, care e valoarea? Desacralizarea e cea mai mare bariera la suisul spre regasirea de sine, spre viata autentica. Consumismul. Il aprobam cu frenezie desi ne desacralizeaza corpul si ne desacralizeaza copiii asa cum TV-ul le desacralizeaza nevoia de cunoastere. Secolul desacralizarii se deruleaza cu viteza. Un secol-viteza in minus, ce bine ar fi!  Sa plimbam umbrelute in botine sau dupa caz sa mulgem vite si sa ne iubim in sorturi prin paie. Oricum mai autentic decat psihoza paradelor de masti moderne.    

Asteptarile celuilalt deviaza efortul tau de autocunoastere spre zonele lui de interes corespunzator  planurilor pe care traieste si unde i se impune consum mare de energie. Mana ta de ajutor e binevenita si e uneori de-a dreptul imputata. O viata pentru regasirea de sine e aproape discreta si cu siguranta subtila. Faima, succesul, tot ce e ostentativ sunt  mai degraba rezultatul implinirii lipsei de stima de sine. Iar imi aduc aminte de Cornel Marcu si cursul lui de Master NLP unde imi promitea ca ma invata cum se da delete la softurile dupa care actionam habarnam-agiu (a dovedi, a sacrifica, a putea, a suferi, etc etc etc…). Ce mai faci maestre, un snak ceva??? Ce zici se prinde ceva de mine din Maslow cel istet, sau imi spui iarasi ca mai bine stateam acasa ca psihologie se poate face si pe net. Quod erat demonstrandum!

VACANTA IN CER

Se cuvin inceputuri. Inceput cu permisie pe verticala. Cu mult cer pe pamant. Un bilet spre Prezent. Un bilet doar dus. Un bilet la puterea a zecea. Sau la toate puterile cate incap in sacosa. Un bilet cu loc la cargo fara limita de bagaj emotional. Am lipsit taxand niste alte bilete de drum. Fiecare respiratie a fost o lectie; fiecare pas, concluzia ei. Acelasi orizont strabatut cu mult inainte de intelegerea gestului, ofrandat azi de privirea cea noua.  

Se aude un coooo cooooo riiiii kuuuuuu  in dimineata spiritului trezit la frumos. Il auzi? E atata magie in lume ca ma vad plutind la cald si ubicuu in neantul tuturor zarilor in timp ce unii imi iau la sol pustiu pulsul si traiesc iluzia ca as avea un fel de febra. O fi, dar e o febra bes-ti-a-la! Ard tot. Ma joc cu libertatea de-a nimici ganduri si a le re-construi fecund mai vii, alerg prin labirint si rad privind la soare, imi pun aripi de ceara sa ma topesc in neantul din mine insami. Intre tine si mine distanta e o iluzie si ceea ce ne aseamana cantareste mai mult decat toate deosebirile din lume. Dumnezeu s-a multiplicat in  EU TU EL EA NOI VOI EI ELE ca sa-si admire excelenta la exterior. Spre limita imaginatiei mele se zbat fara raspuns urmatoarele...Oare cum va fi cand vom alege sa intelegem iarasi ca suntem UNU? Nu ne vom plictisi de UNUL singur curpinzand TOTul?  Varianta cu diviziunea garanteaza deocamdata distractia. Ma gandesc la care alte jocuri (pe langa clasicul TU&EU ) m-as deda ca sa-mi petrec eternitatea.

Urare a toate

        

  

Pentru toate momentele cand s-a intamplat sa fie mai mult decat puteam duce. Pentru toate duse mai departe decat putea cuprinde momentul. Pentru prapastii si piscuri, steaguri albe si dor. Pentru uitare a tot raul si amintire ca toate se schimba. Pentru muzica din noi si asonantele din jur, cateodata. Pentru tine. Pentru mine. Urare a tot!

In Cer sa ninga stele albe cu-nfiorari de aduceri aminte ca unele din noi totusi mor. Iar pe pamant  sa se incante delfini in apele lacrimilor de maici care traiesc, chiar si asa, pentru altii.  

Sa infloreasca maci rosii pe drumuri ce rod sandale pana la sange. Sa creasca din tandari potare cu flori de-o zi. Sa arda lumini in beznele tale si amarul din cupe sa-l torni in pamant. Sa lege de-acolo boboci colorati, sa-i iubesti si sa-i rupa furtuni, disparand prematur in neant. Sa-i cauti in curcubeu, fara odihna, mereu. Sa vrei  sa intelegi SENSUL, sa cauti continuu si obosit, oprindu-te niciodata. Caci intrebarile cu raspuns vorbesc despre finit, despre moarte. Sa tinzi aberant intru INFINIT numarandu-ti bataturi, cocoase si riduri.  Sa te sperie raspunsuri, sa te bucure intrebari. Sa culegi spini, sa-ti oblojesti rani cu petale catifelate adiacente lor si sa privesti in sus cu un zambet. Sa socotesti pierderi doar in ploaie, a la Sinatra, cu rotiri spiralate de ADN ce cuprind tot castigul lumii. Sa bati din palme in loc de lovituri sub centura. Sa porti pe umeri lumea dar mai degraba sa te lasi purtat. Sa ai tot si sa-l daruiesti dincolo de tine, fiintand.  Sa plangi bucuria marunta, sa glorifici dezastrul care te urca. Sa pipai apoi sa vezi, sa asculti apoi sa auzi, sa gusti apoi sa intelegi, sa simti apoi sa fii.

 Sa privesti detasat la colivia ta, sa apropii nasul de doua zabrele preferate si sa prinzi cadrul mai larg, fara obisnuite sarme de aur sau negre. Sa vezi un alb in negru si-un negru in alb.

Sa-ti fie muncile o desfatare si desfatarea munca ta cea mai pretioasa. Lumea intreaga sa fie casa    ta si bucuria ei izvorul care te-adapa.

O joaca de-a Dumnezu in carnea ta de om asemeni lui Dumnezeu care s-a prins in joc de-a pruncul.

Sa-ti fie toate totUna!

Sa-ti ninga, sa-ti doara, sa-ti ploua, sa-ti cante, sa-ti tune, sa-ti joace, sa-ti urle. Sa-ti moara pacate, sa-ti invie credinte. Sa traiesti si sa mori macar putin in fiecare azi. Sa simti in coaste adanc tic-tacul efemeritatii si sa te arunci deopotriva cu nesat in placinta vietii. O felie din rotunda trecere sa-ti fie dragoste. O felie sa-ti fie cunoastere. Cu lingurita, oricare din ele desert dulce la cealalta.

Asa ne visez. Asa te planuieste 2011. Asa te roaga ingerii care privesc din ninsorile pure si isi Targuie Nemurirea Pentru O Zgarietura.

      

Aduna-mi, mama, umbra!