Din biblioteca…
In sfarsit am apucat sa iau orarul, sa pricep ca nu am timp decat noaptea sa imi iau vreun job, sa ajung la intrunirile care mi-au mancat neuronii si nervii si sa ma dumiresc cum e cu biblioteca asta. Am sa ma focusez mai putin pe figuri de stil ca sa apuc sa indes mai multa informatie in cat mai putine randuri.
N-am treaba, totul foarte simplu de percutat la ceremonia de inceput de an academic si asta pentru ca au vorbit in general in limba lor de arabi grasi si tuciurii. Doua speechuri cat se poate de lungi in limba susnumita. Noroc cu popii (6 la numar si imbracati catoliceste in alb mireasa) care au facut ditamai spectacolul pe scena aia. Au cor, instrumente, au impartasit in stil catolic tot amiteatrul ala de vreo 5000 de locuri pe vreo 3 nivele… au ratat cateva capete de muieri acoperite care nu s-au ridicat sa faca turu cu pricina. Tulai… astia nu-s chiar toti la cap. Plini de tineri galagiosi care se cunosteau toti cu toti.. cred ca pe insula asta cat un cartier fiecare se cunoaste cu fiecare si cum sunt atat de multi au asteptat sa se adune azi ca sa vorbeasca toti deodata ca in alta parte prin cartiere pe sub balcoanele de lemn sau pe trotuarele de 50 de cm nu cred ca ar incapea. Pentru studentii internationali, vreo 100 la numar ca ii numarasem cu precizie la intalnirea de orientare (a carei esenta sigur a fost sa streseze in primul rand pe toata lumea cu zeci de pliante, flyere, hartiute si tone de informatie numa buna de asimilat deodata) s-au rugat popii in engleza….si au mai fost cateva mici interventii cat sa nu credem ca au uitat ca suntem si noi pe acolo. Sunteti, sunteti, da stati asa. Cruci atarnate de tavan, steaguri, profi in toga, unu s-a asezat langa mine ca ma asezasem preventiv la margine, desi in caz de bomba oricum m-as fi pierdut pe drumul inspre iesire, asta nu avea toga dar in schimb a etalat niste ochelari, pantofi si un costum care cu umila mea ezperentza as zice ca ar costa cat un an de studii aici… haaaaaaaaaaa! La polul opus adolescentii tuciurii cu paru negru si lucios, care cum l-a apucat, am vazut slapi, tricouri cu dungi, bretele, jeansi rupti. Asta da tara a contrastelor. Amestecatura lumii pe strazi si bag de seama ca si in amfiteatre. Daca as fi adolescenta intr-un mediu de asta nu m-as gasi veci. Am murit de frig, evident ca in orice tara fara iarna e un exces de zel in a folosi AC, azi nu am mai comentat ca prea statea ala batos langa mine si era in general o atmosfera cam intepata… cam atat am prins din ce s-a zis in malteza., hihi. Insa la marele tur, numit de ei orientare si de mine bagat in ceata si spus tot deodata ce e de facut, au insistat sa intrebe in sala daca microfonul e prea incet. Am raspuns ca AC e prea tare, microfonul sa il lase asa. As fi vrut sa confirm cu un stranut da nu mi-a venit pe moment, in schimb recuperez acu cu mucaraia sinusoidala dupa iarna de azi de la 8 la 13, desi in timp ce scriu e iar vara (am schimbat cladirile!). S-a zambit atunci la replica numa ca mie cu sinusurile si cu turma de pitici cu care ma luptam oricum nu prea imi venea. Am zambit totusi azi cand a zis rectorul ca e evident ca avem gusturi rafinate daca am ales Univ asta.. haaaaaaaaaaa. Cu siguranta io am ras din alt motiv decat ceilalti…. adicatalea ca proasta singura… ma gandeam la gusturile mele si la complicatiunea in care tocmai m-am zvarlit. Etc la acest subiect.
In general mi-s combativa, mi-am propus sa incerc sa nu ma sochez in fata fiecarei usi, drept pentru care am abordat tehnica razboinica si in fata automatului de bauturi de la cantina. Cum oricum eram deja cu capsa pusa pentru ca placinta cu ton si cu spanac avea mai mult spanac si nici un ton de ton, de parca nu se vedea marea de la fereastra si era departe rau pestele si ca o sticla de apa de jumate era nici mai mult nici mai putin de 5 lei romanesti (in campus la studenti!!!!) nu mi-a fost greu sa ma burzulesc la tuciuriul tehnic al zonei pe motivul meu intemeiat cum ca mi-a mancat in stil de Mr. Bean marea de monezi si nu mi-a dat nerusinatul apa. Vorbesc de aparat, nu de om, a nu se intelege din lipsa de virgule ca sunt isterica. Inca nu. Concluzia a fost ca mi-au dat sticla si prin natura imprejurarilor (ia moneda baga sticla scoate cheia) am economisit 50 de eurocenti maltezi. Un pas mic pentru om, dar mare pentru ce mi-am propus eu sa fac si anume sa mentin atitudinea combativa si vadit eficienta tocmai la birourile care imi cer economii de 6000 de euro ca sa fie ei siguri ca nu ma dedau la prostii in zona cu pesti maltezi. O sa fac un update pe subiect cand aflu daca mi-a reusit si la sume mai mari (te pomenesti ca dupa ce insist si acolo o sa castig vreo sticla intreaga de apa plata sau chiar o pizza pentru daune morale). In rest e totul nemaipomenit. Lumina (adevaru’ ca soare e pana behai, dar tot se cheama ca nu e bine pentru ca e in exces), dragoste, prieteni, distractie, net acasa sa vorbesc cu altii ca cei dragi ii am aproape, multe cunostinte vechi, plin de evenimente culturale, totul familiar si in general o atmosfera de voie buna sustinuta de prezenta EMO a colegei chinezoaice si a gayului italian ce defileaza cu tocuri tigrate pe holul apartamentului in timp ce repeta arii de opereta. Exact asta visam. Un avant afara din rutina.Si iata ce usor devin visele realitate. Important e sa iti doresti. Atentie, a se clarifica EXACT ce iti doresti. Acu imi vine in minte teribilul Cornel Marcu si ale lui NLPiste somatii: putin mai specific, te rog.. adicatalea.. ce e aia ‘afara din rutina’.. eeeeeeeeeeeeeeee…… si daca fac si un refraiming tot NLPist pe subiect, adica sa schimb perspectiva, pot spune ca de fapt e super ok, astea se intampla ca sa vad PRACTIC importanta lui ‘’ ‘mai specific’ pe care o asimilasem doar la nivel TEORETIC. Si multa multa spiritualitate. Peste tot.
In aceeasi ordine de idei, cu toata recontextualizarea situatiilor de viata cu tot, sper ca nu va fi cazul sa experimentez aici si acum tot geniul cursului NLP. Nu de alta dar sunt cam ocupata zilele astea cu pusul la punct al unui orar si de scoala si de viata cat se poate de anacronic (asta daca m-am priceput sa il iau corect pe primul , ca despre al doilea oricum e imposibil sa discut la aceasta faza). Incepe sa vina iarna si in camera asta asa ca trebuie sa ma grabesc inainte sa se intample vajul pe care il anticipez,ma bazez pe esperentza personala, vorba unui alt ilustru , Mr. Pasare.
Deci…la obiect ce a mai ramas…
Cald de behai, maine merg cu chinezoaica EMO (care mi-a cojit cu degete cam lipicioase fructe de cactusi uriasi pe strada si m-a culturalizat) la capetala -cred ca tot cam cat trei strazi e si orasul asta- sunt curioasa daca strazile din zona aia de Bucuresti sunt mai largi decat aici, sau tot cu balcoanele de lemn sub cap mergi pe trotuarele pentru anorexici. Paradoxal, muierile astea au niste dosuri sigur tip arabesc (vezi, uite si de aia zic eu ca aici nu e Europa) ce nu incap sub nici o forma unu langa altu pe aste trotuare. Si mai sunt si masinile care vin din directia din care te astepti cel mai putin, cu toate precautile tale de a ocoli vizual dosul din fatza haaa. Intr-o zona prezentata drept ‘’locul unde a avut Elton John concertul’’ (cand ziceam ca astia sunt cu capu’ …) ma prezint luni la 9.30 la interviul pentru mult doritul job de teacheritza pe care ei saracii au zis ca mi-l dau pe bani onesti (verificat piata) dar la care inca nu am stabilit de ce m-as prezenta, poate doar daca s-ar gasi oaresce distinsti invatacei dornici sa studieze engleza in timp ce altii si cu mine am vrea sa dormim. Sunt ca ala in problema tramvaiului. Nu degeaba ma intere filosofeala, iaca motiv de deriva .. a merge sau a nu merge la cursuri, a merge sau a nu merge la servici. Da, stiu, stau bine la 31 de ani cu intrebarile astea. Precum ziceam, e tot o armonie si o pace la mine in cap pe insula cu apa roz la robinet. Iaca, ROZ! Cat mi-as fi imaginat rozul, asta depaseste cu mult chiar si cel mai ambitios vis. O inteleg pe Lola cu margelele ei, atentie la specificitatea viselor (pentru cine nu a auzit de ea, www.lolafactory.blogspot.com)
A venit brusc iarna si mi-am lasat servetelul verde de spanacul din placinta fara ton in geanta din lockerul de la intrare. Numai pe aeroport in Catania nu sunt lockere si zau ca iti trebuie macar unul in loc sa stai de paza langa valizoi 16 ore. Brrr… nu vreau sa ma mai gandesc la ziua de luni in care ar fi trebuit sa salut vulcanul si sa manac inghetata (era un film cu Tom Hanks cred, a trait si ala ceva pe aeroport...) C’est la vie. O , tu locker, cand imi trebuiesti nu esti, cand nu-mi trebuiesti esti musai. Nu-i de gluma, ma mucaresc in spatii academice. Mai bine ies si mai trimit pupe vesele si altadata. Asta imi aduce aminte de siroposul (daca tot e in ton de roz) Pe aripile vantului. Niciodata nu am batista la mine in momentele importante ale vietii. O sa ma gandesc maine la asta. Si la asta.
