Pe strazile din Lija, o data pe an se intampla ca oamenii sa nu isi mai doreasca obiecte. Si atunci, adica tot o data pe an, se intampla ca cei care inca mai au pana la a le desconsidera, sa faca un pustiu de bine cumparandu-le. Stiu, pare o aberatie, dar parol e vorba de o gramada de fapte bune la un loc. Cand am inteles minunatia de idee mi-am spus imediat ca o export in Romania. Si apoi la fel de imediat m-am potolit. Ok, am putea mobiliza biserici si oameni sa bata la porti. Ok, pe unele chiar le-am deschide. Dar chiar cu atata entuziasm in FIECARE an? Parcurg vizual balcoane din viata mea ticsite cu cutii. Si debarale. Sau poduri. Apoi subsoluri. Cate vreun holisor, un dos de draperie, un dedesubtul patului, un coltisor de baie, garaje intregi si musai o camara. Descotoriseala de obiecte ascunse pe aici ar da prilej, intr-un context de targ, la starngere de sume frumusele pentru cine vrei tu plus cainii strazilor. Avem recipiente la toate dimensiunile, pe toate nuantele, din carton si plastic, decorative, mucegaite sau bleu. In ele pastram fotografii, dulceata de cirese amare de acum 5 ani, pantofi cu eticheta sau palarii asortate la bretelele din alta cutie nedesfacuta de prin pod.( Paranteza -la Lindsey in pod zac obiectele din viata mamei ei. Dupa invitatia la catedrala m-a invitat in podul casei lor de maltezi cu gradina in mijlocul livingului, sa o debarasez de trecut. Am zis ca as avea curaj sa il incarc in roaba mea pe post de combustibil....sa mangai rame prafuite si sa ard mai departe incalzita de niste frumos facut util-incheiata). Cati mioritici suntem avantati sa ne rupem din trecutul prafuit prin bibelouri de prost gust? Mi-e teama ca numaratul, chiar si pe degetele palmelor putine care au dibuit ast inceput de blog, s-ar complica in aritmetica surplusului de aratatoare, inelare si mijlocii.. http://www.youtube.com/watch?v=T5nouomr8BE
Ia uite ce dau unii la inutile. Si ce format gasesc sa le expuna. Ia uite, ia uite...si cata munca pro bono sa adune monezi zgomotoase in cutiile de tabla ale unor foste fursecuri daneze. As vrea sa explic in Malta zambetul meu amar la melodia- si vesela si bizara- de banuti in multe cutii. Ei nu cuprind. Dar tu sigur intelegi. Pentru ca faci parte ca si mine din randurile celor care se rusineaza sa se aplece dupa un banut pe trotuar, care fac farse lipind cu superglue moneda de 5 lei pe podeaua autobuzului si care nu duc caruciorul inapoi la supermarket ''pentru atata lucru''. Aici, cine sa inteleaga cuvintele astea? Astia care isi dau trecutul pentru un banut ca sa il adune la un loc cu altii in cutii metalice de biscuiti?
Zornaiala simultana la sfarsitul a trei zile ii face pe toti fericiti. Au adunat in toamna mea malteza suficient cat sa repare o biserica si sa hraneasca un orfelinat timp de o luna. Cine stie ce minuni or mai fi realizat pana acum cu trecutul lor. Tot speri ca ar merge si la noi? Eu zic ca e putin probabil, desi as alerga acum cu flyere in dinti la orice usa. Romanii il experimenteaza inca pe a avea. De la atata istorica saracie. Mai greu de inteles pe cei ce il traiesc preaplin pe A AVEA in detrimentul lui A FI. Eudaimonic au pierdut: un fel de somnambuli de dragul unui intuneric pe care si-l intituleaza convinsi - viata de noapte. Sau sociala.Cand de fapt e mai multa viata si mai mult social intr-un zornait de cutie plina de trecut.
P.S. La tura asta am luat in raba mea o oglinda imensa cu consola si rama de lemn, trei veioze colorate si muuulte posete. Folosul oglinzii il stiu. Privitul in ea e recapitularea la lectia despre deseuri pe care o invatasem de mult, de cand am inceput sa traiesc prin geamantan. Folosul veiozelor e frumosul. De posete nu intreba. E un folos penibil de aparent si izbitor de penibil:) Dar cutiei de metal i-a clincanit frumos echilibristica mea pe ata non-dualitatii. Ce jmecherie consolativa am gasit !
