Exista un fel de a privi care scapa. Privirea corecta, respiratia corecta, gandul corect. Ah! De atat de mult timp am fi dezvelit misterul asta al lumii ce zace nedespachetat langa canapeaua din living . Atat de aproape de origini eram cand le vedeam pe toate in sensul lor corect incat acum, in re-amintirea aceasta din zorii materiei, am pierdut insasi definitia lui A VEDEA. Unii se vaita ca li se stramba dioptriile desi dau ture dese la oftalmolog, pun pret urias pe solutii farmaceutice si terapii complementare sau citesc reviste colorate in timp ce isi exerseaza in aer liber sanatatea mintala. E un plans steril (desi e bun si ala, e oricum mai vizionar decat veselia chioara unde intunericul e lumina absoluta), a carui cauza doarme imbuibata de vis si uitare. De atata clipeala si holbare am uitat Vazutul si imi chinui agresiv sensibilul din jurul ochilor in frecat cu pumnii stransi a incordare, a revolta sau poate chiar resemnat intr-o frustrare din zone ramase incerte prin neabordarea lor.
Apare ceva in ceata. E parca o umbra, as vrea un focus pe cadrul cel mai de departe.
La mine, barometrul vazutului corect a crescut prin zona pieptului. L-am descoperit intr-o zi cand mi-am jurat ca de atunci incoace voi dimensiona eu roaba cu stari in loc sa ma ologeasca ea pe mine, cea insirata dupa ea. Daca iti daruiesti timp sa intelegi sursa (se pune doar aia adevarata, cu dezveliri de socluri pe care triumfau mecanismele-ti psiho-cuculesti de protectie) oricarei sacaieli banale din cotidianul tau, poti intelege allegro cum e cu barometrul din piept. Functioneaza savant. Dupa o incercare doua, trei de descoperit metacauze o sa stabiliesti probabil si tu ca demersul asta rational obliga la un efort cam mare. Cateva analize necesare intru intarirea increderii in el si eu una am zis, gaata cu incrucisarea surselor pentru validare, mizez pe barometru, ca uite s-a dovedit ca zice bine. Zau daca ma mai straduiesc sa aprind lampa si sa pun lupa pe fiecare fir de praf. Daca il simt bine, inseamna ca e praful necesar pe poteca mea de munte, daca il simt aiurea atunci e clar alt fir de praf, acela dintre frunzele unei salate. E o chestiune de timing, faci analiza conjuncturii pe ce simti si potrivesti rapid firul cel necesar in locul si timpul din spectacolul tau zilnic pe care ti-l vinzi si cumperi singur, al carui actor esti si la care te aplauzi tot tu. O cabana din munti sau niste scoici in putrefactive, ajustez vederea potrivit luminiii din décor si ghicesc binele de rau, sunt pe rand Ochila, Pasari Lati Lungila, Gerila, si tot restul tagmei albe de harap pornita spre cucerirea favorurilor de imparati. Aici imparatia e a lui a privi BINE, rezultatul traiului pe domeniul lui hai sa zicem Ros e ce cautam toti iar ajunsul la el implica abilitatea in a deslusi intre diverse circumstante invariabil-variabile si pe aceea de a intelege ca, asa schimbatoare cum sunt ca lumea cea mare, aceste conjuncturi fac firul de praf bun sau rau in timp ce esenta lui de tarana ramane consecutiv aceeasi.
Exemplu.
Mi-am dorit sa vad un nor. Un close-up sau poate chiar dintr-un unghi plonjat. Pentru asta trebuia sa fiu mai sus ca el. La asemenea obiectiv, ca sa vad bine plutesc. Apoi mi-am dorit sa coc paine. Pentru asta, falfairea de aripi e necesara atat cat sa trag poate de-o marigine de curcubeu sa mai ploua pe grane putin, dar in general e de dorit manifestarea la sol. E rau la sol? E rau in aer? Cand stiu sa privesc, chiar vad si imi rad de opinia ce se impune ca absoluta. Cand isi uita natura subiectiva si se categoriceste, parerea devine hilara. Dar mai degraba decat motivele mele de ras pe tine te-ar putea interesa un rezumat de parabola .
Un rege si ministrul lui (regele- bun, iubit, ministrul- bun, iubitor, prieteni de-o viata) pleaca la vanatoare, ministrul vede rata salbatica, se gandeste sa o lase regelui, i-o arata, regele trage repezit cu arcul, isi pierde degetul, isi intemniteaza pe ministrul, pleaca in lume, e prins de un trib care il restituie imparatiei sale nesacrificat pentru ca ii lipsea un deget, isi scoate dupa un an ministrul din inchisoare si isi cere scuze. Ministrul raspunde fericit: “E ok, altfel as fi avut eu un deget lipsa” . Cum privesti? Ce vezi? Ce e rau? Ce e bine? Morala o cuprinzi si singur.Sunt departe de a imbratisa teoriile utilitaristilor (pentru care binele este cel aplicabil celui mai mare numar) si chiar si Kant in sensul asta mi se pare cam pe langa (atunci cand spune ca bine este a executa norma, construita prin prisma a ceea ce gasesti acceptabil ca actiune asupra persoanei tale, un fel de “ce tie nu-ti place altuia nu face” care desconsidera riscul si permeabilitatea unei moralitati interpretate). Eu il iubesc pe Socrate si pe Platon, elevul lui constiincios, cand sustin ambii existenta unui cod etic absolut, universal si categoric, cu ecouri in noi dar mai presus de interpretari individuale. In context, e convenabila si explicatia lor referitor la actiunea injusta (derivata DOAR din ignoranta, de vreme ce actiunea justa conduce spre bucuria pe care toti o cautam).
Aici spuneam despre privire. Obiectul ei e bun sau rau, utilitarist, Kantian sau Socratic. Vazutul cu ochii judeca. Vazutul cu ochii si cu mintea complica chiar mai mult episodul. Vazutul cu ochii, cu mintea si cu barometrul din piept presupune redimensionarea importantei atribuite primelor doua.
Incerc privirea cu sufletul. Sau poate ca il cheama altfel decat suflet. Oricum privesc cu ceva dincolo de ochi. Si sigur dincolo de mintea care ma uita pe mine si la care ma pot uita eu. Privesc la cum se tese gandul, la ce vad ochii, stau acolo adanc si notez barometrul de stari. El imi spune cu un ghem in stomac sau o vajaiala in cap daca ochii si mintea sunt atintite spre Bine. ………………………………………………………………………………………………………
Ei, aiurea, traiesc asa cand imi aduc aminte. Daca as putea mereu, as privi chiar in clipa asta la zilnicul fantastic cer maltez din unghiul acela plonjat, as ajunge direct pana la tine in gand si de acolo as vedea perfectiunea in tot. In schimb ma pierd aici si acum printre randuri, m-am uitat chiar in clipa cand puneam virgule si amuteam onomatopeele dorurilor mele diverse ca sa le traduc pretentios in filosofii marunte. 
Da, cateodata e o meditatie cu ochii deschisi, sunt unghiuri frumoase si o libertate tot la fel cand stai de garda in spate la ochi, la ganduri, emotii. Uneori vad. Alteori mi se pare ca as vedea. 
Dar Cercul l-am vazut si eu cu al lu’ Calota . Asa ca am pierdut (in termeni de Sorescu la noi inca se castiga cu dioptrii cat fundul de sticla). E rau cand pierzi? E rau cand castigi? CE? Un an de libertate, un deget, o viata. Mama miaaa ce frumos e jocul asta a viu!. Cat de liber poti fi in cea mai cumplita temnita. Pe pamantul de cruci, tot om sa fii! 
  |
"Locul unde sfera devine cerc,
ReplyDeleteUnde linia devine punct,
Unde punctul devine spaţiu.
PUNCT-CERC-SFERĂ
Mi-ai dat cuvinte şi înţelesuri
Şi-am pierdut cuvântul.
2-ul din tot e aparentul paradox.
Cautarea nu e soluţia
Când spaţiul nu e spaţiu."
Celestine