Mers intins pe fir intins

Printre groazele filosofiei cea mai mare e aceea de a defini.  Aici mai degraba se noteaza teorii despre. Un dialog cu tine mi-ar fi evident mai util decat formula asta ieftina de blogarit, intrucat intrebari inerente si spontane ar lansa speculatii  rodnice pe teritorii  aflate acum in unghi mort.  Adica la inceputul si la sfarsitul textului meu raman de unde am plecat, inchisa in concluzia  de la-nceput si atat. Problema asta cu scrisul mai e si ca odata lansat apartine celuilalt, se da pe sine martiric la ciopartit de sensuri, e cred ceea ce Roland Barthes intelege prin moartea autorului . A scrie e un fel de parintit inteligent, consumi din tine tot crescand copilul sa primesti in timp la schimb mai totul diferit  decat cum planuiai (si asta e varianta cea mai fericita, caci daca ceea ce nasti urmeaza cu rigurozitate previziunea, esecul pare si mai mare pe taramul potentialului ramas  neexploatat mai departe de cuprinderea imaginatiei tale). Deci e  riscant. Implica efort, curaj si risc. Efortul de a elabora continutul din ochii mici pe care ii prezinti lumii cu numele tau de familie si  curajul de-a plamadi totusi  sfidand riscul ca ochii (pe care tu ii iubesti, ii cunosti si carora le-ai aratat lumina ta cu preturi mari) sa vada altceva si sa fie vazuti altfel decat in poza credintei tale despre ei.  Socrate cunostea riscul de-a pune ganduri pe hartie.  I le-a pus Platon mai tarziu, el a avut ceva mai bun de facut. O fi ceva ce i-a scapat omului astuia?  Drept urmare astazi evitam cu rafinament definitiile Dar vom spune chiar si asa despre o teorie a businessului pagubos.
Te poftesc in casa lui lui Cephalus din Piraeus-ul Atenian de an precristic. Gazda noastra e un batran, de meserie fabricant de arme;  zabovim doar putin si apoi ne plimbam mai departe.( Iti promit o sa iti placa traseul, am gasit o scurtatura spre un mit modern).  Se discuta despre dreptate, e interesant dar folosim avantajul de-a privi de aici, din viitorul lor, sa dam fast forward. Stop cadru pe o idee relevanta.

Batranul Cephalus se ia la vorba cu Socrate. Despre avere. De doua ori mai multe mine pe terenul casei lui. E relaxat, voios si categoric in senectute ca banii ii  pot rasfata constiinta. Cand totul isi pierde valoarea, isi pune averea in slujba justitei , plateste datorii, spune adevarul si serveste astfel  cauzei dreptatii. Evident ca teoria cea solida ii e demontata ca o jucarie casanta. De cand omenirea il are pe Socrate, definitiile au devenit un risc. Metoda iti e la indemana in orice text platonic. Dar promisesem o vizita scurta apoi un drum pe scurtatura. Fast forward iar sa retinem doar ca aurul e inutil in slujba dreptatii. Un tata bogat a randuit lumii pe Polemachus care sustine ca just e a da fiecaruia ce merita, adica a face bine prietenului si rau dusmanului. Insa o valoarea absoluta, ca de pilda justita presupune ca necesara  si obligatorie prezenta binelui. Facerea de rau devine atunci  antonimica justitiei  insasi. Dreptatea e virtute, iar rezultatul adevaratei virtuti e perfectiunea, e BINEle. Cine se incumeta la definirea binelui?? Hehehe.. stiiiu..!   http://www.youtube.com/watch?v=j6GRj7_rGVs

ARETE. Contemporan  virtute sau, si mai modern, chiar post modern, virtuozitate.  Grecii  o gandeau ca pe o Excelenta.  Apoi a devenit  a excela in dreptate, in miniciuna, in poezie, in uneltit divers, orice. Arete-ul antic -un absolut angajator de bine. Aici ramasesem. Tragem zavorul in urma revelatiei lui Cephalus despre scopul final al averii sale si inutilitatea ei asupra dreptatii  si pasim hotarat mai departe. E noapte dar avem cateva felinare.

Am fi ajuns direct  in Azi daca nu te-as fi oprit putin pe la 1433 (deci ai ghicit, la urmatoarea coboram). Tot ce avem,  felul in care socializam, de la pantaloni la canapele si furculite, mancatul in public, impartirea pe camere si biletul la teatru incepe aici, la Florenta renascentista.  Te-am oprit aici pentru un close up pe doi indivizi. Machiavelli si Marsilio Ficino. Shhhhh... doar privim, ascultam, observam. De vorbit dupa! Ca asa e pe blog.       
                             

Diferenta intre 30 de banuti pe saptamana si 300. Ti-e cunoscut conceptul? A tinde spre mai mult, spre nelimitat vine din antichitate. Oricat de bun, cevaul care impune o limita e defazat de cevaul, mai multul de neatins, dincolo de usa de care ma izbesc. Acolo, socratic, mai multul era de ordin spiritual.  In Renastere deja mai multul e denotat. Aici, arete isi pierde absolutul si devine simplu  un mijloc, o metoda de a obtine maimultul, neavutul, cevaul care scapa limitei.  Excelenta  pusa in slujba scopului devine virtuozitate, iar scopul e excelent in masura in care serveste cauzei mele. Contemporanii nostri au perfectionat tehnica lui Machiavelli. Managementul  e termenul westernalizat al machiavelismului asa cum Plotin e termenul westernalizat al Buddhismului.  Neavutul  extradatului  e orasul sau natal, Florenta, din care e alungat de gangsterii vremii , tatuatii cu piercing  De Medici.  Arete sub pana lui devine instrumentul  cu care isi contorsioneaza  credinta-pentru care fusese alungat- la idei care sa indulceasca gratiile pierdute. Asa s-a scris Printul. Virtuozul si-a tocit penita pentu politicienii de azi, favorurile de Medicilor au refuzat sa se arate in timpul lui.  Machiavelli  a murit dorind neavutul pentru care si-a mutilat cu excelenta crezul. Ca incercarea lui de a invata leul sa vaneze a esuat pentru el personal, e mai putin important decat virtuozitatea cu care a construit sistemul universal de a obtine neavutul, in lumina insemnatatii celei noi.  Observi  ca Arete, un termen sublim prin generozitatea cuprinderii sale absolute s-a restrans, s-a chircit, s-a micit spre virtuozitate in general. Si de aici, suficient doar un pas  spre o maiestrie explicita, aceea de a  controla  oameni,  putere, de a  juca  si redistribui  averi.  In era mercantila, acesta e neavutul, mai multul lumii  in care am venit hotarati  sa gasim ARETE, virtutea pura, excelenta la absolut.

 Desi am mers sustinut , camuflati in anonimatul istoriei, la pas concentrat si fara socializari in anturaje nefaste, undeva pe drum observi si tu ca s-a pierdut  1. Logica scopului  de a tinde spre neavut cand 2. mai multul  oricum s-a definit , inexpicabil, material. Daca Cephalus a ajuns la concluzia ca la final averea i-ar sluji cumpararii de suflet, ce s-a intamplat pe drum de la antici incoace spre Re-nasterea lui Machiavelli?  

Renastascentismul acesta e insa si despre alt nume pentru ca oriunde in viata e ca-ntr-un cerculet alb negru  yin-yang (pe kimonoul meu parca era si ros-alb uneori) si unde sta Machiavelli incape si Marsilio Ficino, un M pentru un stil de lovitura, un M pentru o  alta gratie, o echilibrare in timp re-nascentist. M number 2 ar ridica valul de pe orbirea frustratului postodern cu o conditionare simpla. Mereu aceeasi solutie buna la multe. Asculta, priveste si taci. Acum vorbeste Ficino despre a dori maimultul de natura spirituala/vs materiala.
Maimultul suntem chiar noi si el ne va tenta inevitabil mereu, in orice forma a sa. Ce e finit, oricat de bun te plictiseste. Asa incepusem.  A tinde spre mai mult in materie frustreaza, in sprit elibereaza. A obosi si a te ferici.  Materia e infinita si Spiritul la fel.  Trupul doar tinde spre una din forme. De cuprins o va cuprinde pe una cu siguranta doar inima, candva. Atunci va fi un drum intins din locul dezbracarii de trup in cautarea lui Tot. Din locul acela unele inimi au mult de strabatut. Se intorc intai dinspre limita lui minus infinit de materie si o iau de la zero spre plus de suflet.

Mai stii, mergeam intins pe firul vietii unora ca Plotin, Ficino, Machiavelli, Socrate. Am ajuns la tine. La mine. De-acum te las, fiecare  la momit de himere in albia mai multului sau. Fir intins! Ne-om regasi in infinit, oricat de multe drumuri cu gropi pana acolo.  

                        
                        

                   
                            
                        

P.S. Pentru B, cu drag si incredere in potecile sale.