Intr- o zi am sa-ti vorbesc despre lectiile mele. Intr-una din zilele astea am sa-ti vorbesc despre examene si TRECERI. Despre lumea de dincolo de catalog, despre cum ai vazut-o din banca sau despre cum se vede uneori cu spatele la tabla. Intr-o zi am sa-ti aduc aminte despre prima zi cu tine la scoala si despre nostalgiile ei. Ale tale hranite in tinutul de mana intre generatii, ale mele hranite altfel. Am sa-ti spun tot ce stii despre buchetul de flori si praful de creta. Dar am sa iti spun si despre realitatea ce ti-a scapat si pe care meriti s- o afli.
Adica despre un bunic care s-a dus iarasi in prima lui zi de scoala si s-A TRECUT spre Cer pe-O TRECERE DE OAMENI pe jos, pazind viitorul unor copii ce trebuiau sa invete ce el stia deja. Nepotii lui iau notele de trecere acum, sunt buni si frumosi ca promisiunea rasaritului si uneori schimba cu mine randuri copilaresti pe chat. Intr-o zi, oricare, chiar asta, as putea sa iti spun despre lectii cu ingeri pe poteca mea. De pilda cu bunicul din poveste. A fost in trup, ne-am intersectat intr-o poveste oarecare si a plecat inapoi in lumea de unde coborase explicit sa salveze doua vieti. Am un nod in gat, stomacul chircit si furnicaturi pe sira spinarii dar am sa spun mai departe caci ce simt e firesc la TRECERI prin teste. 
A mai TRECUT o sesiune universitara. Si imi lipseste curajul sa spun ca am invatat ceva. AM TRECUT. Desi, MAREA TRECERE e alta, e mai departe. Ai curajul sa faci o lista cu lectii? Am vrut sa incep cu liniuta, cate o lectie de la fiecare om, din adusul aminte. S-au bulucit imagini, senzatii, bucati, doruri, tristeti cu motive de guma de sters langa chipuri la care am mazgalit media finala. Mi-ar fi dat cu virgula in loc de rotund asa ca m-am oprit. Cand s-a facut liniste am ghicit un contur de chip familiar, de undeva din recent. Era bunicul lui David si-al Alexandrei. Zambea bland trimfului meu din catalogul maltez iar pe mine m-a pocnit plansul. Magia e atat de aproape, in buzunar la dreapta inimii de biscuit zdrobit. E un elev in tine, in mine, in fiecare, la fiecare pas si un fel de bunic care pazeste lectia din Cer. E doar de luat notite. De luat aminte. Adusul aminte.
De cand astepta bunicul meu sa TREACA? Spusese ca ar mai vrea doar sa ma stie fericita. A TRECUT discret cu tot cu tristetile lui cand am primit raspunsul la chemarea mea, o poarta insulara spre alte lectii. Cum a stiut, de unde rabdarea cu zabovitul in lumea la care luase deja steluta? Hai, spune ca e un non-sens. Dar de ce ai paria pe Nimic, cand poti, prevazator ca Pascal, sa pariezi pe Tot. Ce pierzi? De iti gresesc aici printre cuvintele mele cu Ingeri, pierderea ta e zero, te intorci de unde ai plecat. Dar daca ce simt acum, scuturata de orgoliul intamplator al unui carnet de note, daca ce incerc acum ca o oglinda lustruita e insasi vorba Cerului care indeamna la cunoastere? Daca e asa si ai pariat pe Cer, castigi Tot. Alfel pierzi Tot. Riscul e zero. Pascal a mers pe plus. Ce mai dilema!. Si totusi unii isi refuza apriori sansa la Ingeri.
Paranteza pentru o constelatie familiala ciudata. Niste istorii de tatar si poate de acolo niste secvente crude. Am crescut salbatic, dezradacinat, ca o buruiana exersata sa se inteleneasca oriunde sacaitor de usor. Duc cu mine prin vene seva unui intreg arbore genealogic in definitiv apus. Port istorii de generatii educate prin suferinta ce uneori imi trimit la boulevard flashuri cu razboinici aparandu-si cetati, am déjà vu-uri cu gemete de sudoare in munci, car putina aristocratie si mai mult chin, sacrificii, pasiuni, orgolii, chiar ura, ruperi de neam si intoarceri in loc, o istorie de iubire rebela, dezmosteniri, regrete, adevaruri clasate. Cu mine categoric se VA TRECE un sange, al bunicului meu. Incredibil, chiar a-nteles o astfel de optiune. A asteptat mult si cuminte contextul potrivit sa se TREACA deocamdata pe sine. Si- a cautat felul de-a spune si a mizat pe puterea mea de cuprindere. 
Astazi am inteles intr-o strafulgerare de gand. Pariez pe Ingeri si imi vad de lectiile ce cad sec sub ceafa. Sunt teme grele cat tot sangele generatiilor decantate in mine. Reusite genetice din familia cea mare imi urla din moarte, psihotic, pe strazi, in plina mea viata temerea TRECERII lor. Avem timp pentru toate, zicea Paller. Sper sa fi avut dreptate. O iau catinel desi am aruncat in joc timpul de-a invata MAREA TRECERE cu tot cu sangele unui arbore scorburos pe alocuri. E vorba de site fine si filtre puternice. E vorba de ADEVARATA NOTA DE TRECERE.
In rastimp am mai trecut niste examene. Necesare cat sa imi aduca aminte de lectiile importante. Mirosea a ploaie, era 15 septembrie 2010, un bunic si-a vazut nepotul la scoala apoi a trecut. Sau era cu fix o luna inainte, 15 august 2010 si-un alt bunic, mai batran, mult mai batran, al meu, departe unde imi spusese sa-l duc, se PETRECEA in timp ce eu eram cum ma visase el. Urma o alta prima zi. La scoala toate cele prime sunt frumoase. Planuiam sa improspatez iar locul de la catedra cu cel din banca. E cel mai frumos loc din viata. Stiu ei ceva bunicii. Spuneam ca am pariat pe Ingeri. Si-mi vad de lectii, mai spuneam. Bio-psihologie, de exemplu.
Lacătele de piatră
ReplyDeleteSe deschid cu râuri
Lacătele de apă
Se deschid cu stele
Lacătele din noi
Se deschid cu o lacrimă.
O.Paller