Spus cu catifele si cortina

Am ajuns. As pleca. Stii cum e o cautare dorita fara repaos? Caut o-ntretaiere. Tot caut. O stiu, ajungerea e acum doar o chestiune de timp. Vietuiesc in sertare, la etaje, pe nivele, pe sub foite capilare fine ca ceapa si ma despielitez sau ma acopar in functie de context, in timp ce ma visez oricum goala pusca la o margine albastra. Fac echilibristici printre visele contraditorii ale altora si abia ma identific ici-colo cu cate un gand, dincolo de ambitiile lor sterile. Ii vad zgomotosi langa mine si aproape ma sperie tacerea din globul meu antifonat. E ca si cum le-ar urla unui surd care inregistreaza doar datul ciudat din maini in ton cu schimonoselile figurii lor crispate de ghicite incercari sa prinda cate un vis din urma.  

http://www.youtube.com/watch?v=F0TgEMpaJ_Y

Sunt surda in lumea cu galagie si le dansez pe sarma prin pustiul lor, facand in gand plecaciuni sa-mi ramana intreaga putinta de-a egala mereu din mers cu zero tipologii de pasiuni putrede.  A privi rupt de/la lumea aceasta din care vezi serios ca totusi faci parte in timp ce unii iti complimenteaza  amarnic ''rochita'', aerul retro, destinderea sau cine stie ce le-o mai parea lor demn de remarca plata ca o lucrare de control fara stil! Lumea aceasta e un teatru al meu grandios, am loc, ca oricare, in primul rand daca vreau si teribil ce -mi vine sa aplaud la deruta replici nereusite, opinii care se inghesuie pentru atentii pe podium de vanitati; privesc, gratific cu un Aprob inselator dar tac frenetic inauntru in timp ce pentru show mai fac o pirueta cu gratie. Lumea buna se intrece in politeturi: de dragul necesitatii lor absolute sa fie asonanti in decorul uniform, ei performeaza previzibil si tu te alegi cu confirmari de teorii. In studentie intram la National prin spate, pe la actori, pe ciocolata; era un joc in trend atunci cu mine si alti vreo doi, alegeam sfarsituri diverse de piesa si invatam din ele pe rupte, bucati lipsa asezonate cu curaj. Cred ca era o premonitie la ce se joaca azi in mine. 

Hotarasem ca imi place Odeonul pentru ca acolo vazusem prima data o piesa printre randuri de spectatori. Pai asa e lumea, cu sau fara cortina. Unii la loja, pe scena, sub reflector, unii-ploconelile, altii-florile, plecaciuni, joc de imagine, fanfaronada, timp liber. La Tiganci, ce text tri-dimensional in memorii  adolescentine! Odeonul a daruit pe bilet atunci, cui a fost pe faza, un secret viu, randuri de carte eliadesca s-au conturat in pasi adevarati, printre scaunele celor ce trebuiau sa priveasca in jur. Atat. Sa priveasca, si asta in general e gratuit. Odeonul a fost o exceptie. Pentru ca propunea descoperirea unui mit, venea cu un model, o incercare abstracta. Cui desfereca tabu-uri ii e sortit sa le provoace mai departe. Cu asta ma ocup. E intrebarea care imi place cel mai mult. Ce mai faci? Sau si mai neinspirat, pretinzand explicitul: cu ce te ocupi? A face adica a te ocupa versus a te lasa liber, cat adevar aruncat drept in ochii cuvintelor proprii.  Dumnezeule, daca ai stii, chiar vrei sa stii ce fac? O pirueta galanta si, iata, te scutesc diplomatic de raspunsul univoc, altfel cum sa te descurci cu anihilata logica a preocuparilor tale bine cimentate in ratiune. 

 

Am trait si eu niste spectacole. Mai bune, mai slabe, cu actori mai cu trac sau rodati, s-au memorat replici, s-au implorat sufleurii, ceva e sigur; mi-a trecut sezonul orbecairilor prin spatele scenei, recapituland mecanic cuvantul necesar, cel asteptat, cel previzibil a fi aplaudat. Imi joc piesa atent, cu relaxarea celui ce stie ca pe scena e doar acum, ca showului de calitate ii lipeste repetitia in optiunea unui LIVE perpetuu, in imposibilul de ascuns dupa iluzia lui daca ar fi fost, cum ar fi fost daca sau similare. E o singura reprezentatie a fiecaruia, intersectarile mele cu tine, paralelismul cu universul cate cuiva, mersul pe sarma sau saltul  destept peste gropi sunt singura varianta posibila a fiecaruia in prezentul in care unii arunca flori la picioare sau ghivece de ceramica spre cap. Cu siguranta altii ar pretinde ca stiu mai bine bucata, ti-ar lua chiar locul pentru o demonstratie  fara sa inteleaga iluzia in care s-ar prinde interpretand la perfectie viata ta. Sau viata oricui mai putin aceea cu adevarat a lor. Privesc in jur ziceam. Ca am ajuns undeva. Si vad oameni care se intrec pentru ropote de aplauze apartinand unui vis strain. Iti joci piesa? E a taaa, sigur? Stii cum verifici? E de mirare totusi ca asa confuz cum te produci, chiar pari ca stii cu certitudine ce e aia un vis, ce e aia o tinta. Si alergi spre himerele tale, atat de repede incat in incordarea vitezei devine secundara intrebarea: si totusi de ce sa alerg? E chiar vital sau, chiar mai vag de atat, e chiar unde vreau sa ajung? Eu am ajuns intr-un rol pe un colt de scena de unde am timp sa privesc. Si privesc zambind de exemplu la datoria cu promisele cateva jmecherii de buzunar precupetite la talciocul celor mai recente examene ale mele la psihologie. Erau idei interesante dar pricepe cum vrei. Sunt intr-un loc de unde  cu greu ajung la mine argumentari diverse. Ti-am scris.  Ce-am vrut azi. Si asta e mai important ca promisiunile cu care te-ai fi momit de unul singur in asteptari. http://www.youtube.com/watch?v=WqBbk7PNGpw&feature=related

 

Stiu unde e, cum e, cum ar fi, cum sa fie. E o chestiune de timp pana acolo. Si mai stiu ca logica aceasta a timpilor iti e straina tie cand gandesti in milisecunde ori ani-lumina intre prezent si ideal. E o chestiune de timp. E acum, e aici. Sunt intr-un loc de unde mi se pare ca oamenii fac miscari desprinse de logici sau elementare simturi bune desi incerc sa le sincronizez efortul cu frenezia sau golul de pe chipul lor. Ii ascult, ii vad, incerc sa ii pricep, dar e ca un experiment dupa cortina. Se aud aplauze, galagie undeva pe fundal, habarnamagiii vor bis la irepetabile productii personale in viata, se negociaza bilete, tot mai putin se invata, pare galagie acolo, da, asta e cuvantul, e ga-la-gie. Iar eu privesc la show printr-o fiinta cu puls, antifonata, respir arome de tei si iti scriu cateodata aici.  Si visez de  fiecare data in toate dimensiunile, de la A4 spre adancime ca intelegi, in timpul tau, pe ritmurile vietii tale. Si te imbratisez mereu, regasind anticipat in ce cuprinzi tu despre tine pe EU. http://www.youtube.com/watch?v=EeeZr6uIHj4&feature=related