"Peretii casei imi sunt plini de rame in care prietenii mei nu vad nimic. Cred ca le-am expus acolo pentru exasperarea lor. Mai era un loc liber deasupra patului si m-am trezit cu senzatia stranie ca se uita cineva la mine. Intr-adevar pe locul acesta joaca o lumina de forma sferica, in jur nici un bec, nici un ochi deschis, nici o mana de fosfor. Maine va trebui sa pun si in locul acesta o rama".(Marin Sorescu)
Toate-s vechi si noua-s toate.
Din seria "ne exersam pe noi cu toleranta a cate minim unui Prost langa o priza", imi sunt date in cotidian alte praguri sa imi aduc aminte sa respir si sa probez in fapt teorii la care sunt as. Invat de la cainele Cort care se amuza si tace in timp ce isi lasa numele pocit de cate vreo repetenta scoala a fericirii care, solicitata sinaptic serios de pasnica lui denumire nomada, il confunda cu COLTul care bubuie periculos ca ea si pe care, in alta ordine de idei el, cainele, il va da alaturi de cei care au omis sa il educe la vreun magazin cu eticheta. AdiCA CU totul altceva decat un alt destin de coada ce si-a pierdut statutul de companion odata cu inaintarea in varsta, teribil de incomoda pentru expertii in absolut toate cele. Un caine are limba mai dresata, implicit mai scolita, decat aceea dintr-un cap de om prin care (dupa ecuatia fericirii a lui Einstein) bantuie sigur in deriva cel putin o necunoscuta. 
Noutati din lumea in care notez pasi? Aceeasi stimuli insultatori, bruiaj grosier, gregaritati de le(p)T(z)oape ori de la boxe daaaaar, oricum ar fi, cert pana foarte-foarte aproape, neaparat in gradina-mi pe unde plivesc. E o singura solutie: urechea la Advaita, la Eminescu si la o groaza de altii care au ghicit sforaiala. Unul in tot si Totul in Una. Ma poftesc la o viata inainte sa ma impac cu insulta care sunt uneori. Sa inregistrez chinuiala cu care accept ca ma trimit pe mine la mine acasa, sa ma observ in timp ce ma profanez tot pe mine, singura, printre inspectii tupeiste de budoar, cand ma dezbrac fara permisiunea mea exact la mine in dormitoare si apoi ma arat lumii ca sa ma pun sub lupa cand imi ignor pudoarea, e invazia lui UNA peste TOT, jur! E liber, pot sa intru si sa ma vizitez oricand cu ochii guralivi ai alteia. Un lux in fapt cand stii sa te compari cu tine insuti. Mi-am tras un bici ironic pe pretentii. Sunt Autotext pamfletat. Acolo incepe victoria ta in mijlocul celei mai concrete invazii de dormitor pentru ca DOAR cand esti oarecum DESTEPTat intelegi asta: 
"Melcul si-a astupat bine ochii cu ceara, si-a pus capul in piept si priveste fix in el. Deasupra lui e cochilia, opera sa perfecta de care ii e sila. In jurul cochiliei e lume, restul lumii dispusa-ncolo si -ncoace dupa anumite legi de care ii e sila. Si-n centrul acestei sile universale se afla el, melcul, de care ii e sila." (M.S.)
P.S. M-am vizitat in absentiam. As fi vrut sa ma vad prin ochii cuiva anume. M-am vazut, public, prin altii, tot ai mei cica. Altfel ar fi fost rost de paradoxuri, un randez-vous ad hoc, joc pentru care as fi platit un pret chiar mai mare. Lectia dresatului Cort?( ca pe cea a prost educatului Colt mi-e frica sa o imaginez) E cu Alfa si Omega, e cu Z(e)ul tacerii care tine ferecate porti la maidane ciudate cu viata - o poetica stil Sorescu, ce rezolva superior, cu interventii salvator-satirice, un spirit lucid dar incordat inaintea tragicului grotesc existential. Acum ma incalzesc de la buric, acum ma rad cu lacrimi pe mine de mine. Thalia si Melpomene isi joaca fiecare rolul ei. Se imprumuta masti, haidem la bizarul spectacol al carui (acelasi) papusar suntem in parte fiecare, din colturi de scena diverse, tipand isteric unul la tot ala. Visez un teatru absurd, gen Ionesco, sa punem spectatorii pe scena, sa se joace pe ei, apoi sa se aplaude sau cu aceleasi palme sa se traga de ciuf. http://www.youtube.com/watch?v=QJ9zTOBjFZw
No comments:
Post a Comment