Incidente simetrice. Cronologii. Coinciente. Ti-aduci aminte de Heisenberg si principiul incertitudinii? Acolo ar fi trebuit sa fie sfarsitul visului lui Laplace despre determinism, acolo ar fi trebuit sa rasune ecoul implicatiilor profunde pentru felul in care vedem lumea. Desigur e lipsit de logica sa prezici evenimente viitoare cand iti lipseste tehnica de a masura precis starea actuala a universului. Si totusi, dupa mai bine de 50 de ani ne pierdem timpul cu controverse pe subiect. Ne putem inca imagina ca exista un set de legi care determina complet evenimentele pentru unele fiinte supranaturale, care ar putea observa starea naturala a universului fara sa o perturbe. Dar astfel de modele abia intereseaza un muritor de rand. Mai sigur, utilizam principiul economiei si dam cu briciul lui Occam, adica eliminam aspecte sacaitoare care scapa din teoria cea greoaie. Mecanica cuantica prezice mai multe rezultate posibile si ne spune cat de probabil este fiecare dintre ele. Adica introduce in stiinta un element inevitabil de imprevizibil, de intamplare. In ciuda rolului important pe care l-a jucat in dezvoltarea acestor idei, Einstein a refuzat mereu ideea ca universul e guvernat de intamplare. Si-asa ne agatam de faimoasa “Dumnezeu nu joaca zaruri!” ca de-un colac portocaliu salvator, croit parca pe masura noastra cu prilejul a cate vr’unui tzunami pe litoralurile fiintarii noastre pamantene.
Incheg, fac nod, pun cap la cap solutii oferite de logici elementare sa pricep pana la urma de ce, cand trec pe strazi pe care altfel le-aleg cu mare luare aminte, intalnesc fix pesajul pe care il visam ocolit. Sau de ce, la teatru, se intampla de fiecare data sa sed in proximitatea celui ce stie finalul piesei, de ce ploua gri cand sunt/em roz, de ce e rosu doar cand e rost de graba, de unde pufnitul in ras acompaniind invariabil o emblematica urgenta de sobrietate.
Una din doua: pescarusul respira degeaba agonic, cu risipiri de aripi mute fix in fata gradinii, la bulevard; sau poate cazuse in misiune din frunzele teiului, sub ochii mei. Cert e ca timp de privit mi-am luat doar eu. Oamenii trecem. Dar ceva din mine locuieste oricum acolo, spre el, asa ca opritul a fost de fapt simplu. Dupa varianta cu zaruri, ar rezulta de-a dreptul urgenta sa-l fi vazut. Murind, vreo 5 minute. Una din doua: ori era unul dintre pescarusii adulti de pe acoperis, ori era altul, din multii, la intamplare. Pe asta o pot macar verifica la primavara. Una din doua: ori povestea m-a izbit pentru ca el era un Fletcher ori pentru ca marca agonia unei metafore vii: nevoia mea de el. Una din doua: ori i-a placut culcusul adanc in nisip, langa valuri, ori i-ar fi fost in continuare indiferent sub tomberon, aruncat acolo de niste zice-se vii in cele cateva minute cat am plecat in mine. Una din doua: ori m-a vazut atunci langa el, cand a intors capul spre mine in sughitul cel mut ori pescarusul vedea deja altceva privind in directia unde eu credeam ca ingenuncheaza Elena. Una din doua: ori era scris sa plang, ori trebuia sa ma abtin. Una din toate miile: O SECUNDA, SIGUR, NE-AM INTALNIT. A privit inspre locul unde cei care trec ar spune ca stateam eu.

Memorie
ReplyDeleteO pasăre cu o singură aripă
şi cu aripa transformată în lanţ,
o pasăre cu o aripă rămasă să spere
şi alta pe care o tîrăşte în zbor,
o pasăre-mi trece noaptea prin somn
şi dimineaţa o găsesc răstignită
în acelaşi loc unde seara
am lăsat-o
lovindu-şi lanţul cu aripa.
Octavian Paler
Really nice Post, just Awesome, great pictures.
ReplyDelete