Urare a toate

        

  

Pentru toate momentele cand s-a intamplat sa fie mai mult decat puteam duce. Pentru toate duse mai departe decat putea cuprinde momentul. Pentru prapastii si piscuri, steaguri albe si dor. Pentru uitare a tot raul si amintire ca toate se schimba. Pentru muzica din noi si asonantele din jur, cateodata. Pentru tine. Pentru mine. Urare a tot!

In Cer sa ninga stele albe cu-nfiorari de aduceri aminte ca unele din noi totusi mor. Iar pe pamant  sa se incante delfini in apele lacrimilor de maici care traiesc, chiar si asa, pentru altii.  

Sa infloreasca maci rosii pe drumuri ce rod sandale pana la sange. Sa creasca din tandari potare cu flori de-o zi. Sa arda lumini in beznele tale si amarul din cupe sa-l torni in pamant. Sa lege de-acolo boboci colorati, sa-i iubesti si sa-i rupa furtuni, disparand prematur in neant. Sa-i cauti in curcubeu, fara odihna, mereu. Sa vrei  sa intelegi SENSUL, sa cauti continuu si obosit, oprindu-te niciodata. Caci intrebarile cu raspuns vorbesc despre finit, despre moarte. Sa tinzi aberant intru INFINIT numarandu-ti bataturi, cocoase si riduri.  Sa te sperie raspunsuri, sa te bucure intrebari. Sa culegi spini, sa-ti oblojesti rani cu petale catifelate adiacente lor si sa privesti in sus cu un zambet. Sa socotesti pierderi doar in ploaie, a la Sinatra, cu rotiri spiralate de ADN ce cuprind tot castigul lumii. Sa bati din palme in loc de lovituri sub centura. Sa porti pe umeri lumea dar mai degraba sa te lasi purtat. Sa ai tot si sa-l daruiesti dincolo de tine, fiintand.  Sa plangi bucuria marunta, sa glorifici dezastrul care te urca. Sa pipai apoi sa vezi, sa asculti apoi sa auzi, sa gusti apoi sa intelegi, sa simti apoi sa fii.

 Sa privesti detasat la colivia ta, sa apropii nasul de doua zabrele preferate si sa prinzi cadrul mai larg, fara obisnuite sarme de aur sau negre. Sa vezi un alb in negru si-un negru in alb.

Sa-ti fie muncile o desfatare si desfatarea munca ta cea mai pretioasa. Lumea intreaga sa fie casa    ta si bucuria ei izvorul care te-adapa.

O joaca de-a Dumnezu in carnea ta de om asemeni lui Dumnezeu care s-a prins in joc de-a pruncul.

Sa-ti fie toate totUna!

Sa-ti ninga, sa-ti doara, sa-ti ploua, sa-ti cante, sa-ti tune, sa-ti joace, sa-ti urle. Sa-ti moara pacate, sa-ti invie credinte. Sa traiesti si sa mori macar putin in fiecare azi. Sa simti in coaste adanc tic-tacul efemeritatii si sa te arunci deopotriva cu nesat in placinta vietii. O felie din rotunda trecere sa-ti fie dragoste. O felie sa-ti fie cunoastere. Cu lingurita, oricare din ele desert dulce la cealalta.

Asa ne visez. Asa te planuieste 2011. Asa te roaga ingerii care privesc din ninsorile pure si isi Targuie Nemurirea Pentru O Zgarietura.

      

Aduna-mi, mama, umbra!

 

  

 

 

  

              

        

Faptuitorul si umbra

                                           

                                   

                                         

                          

 De la temelia fiintei (inspirat numita asa de misticii germani medievali) si pana la Cel-Care-Face, defilezi invariabil si aproape saptamanal pe un bulevard cu felinare la intensitate diferita. Luminile din timpul tau pe pamant se masoara in wati de inima iar factura la consumul final e invers proportionala cu nivelul pe care ai orbecait preponderent. Cu cat mai subtil, mai inalt spatiul fiintarii, cu atat mai redus necesarul caloric de suflet. Adica ramane mai tot pentru altceva decat arderi in suferinta. 

Bucuria-GPSul intern la orice adresa potrivita. Stai, de ce sari cu bata, hedonismul e foarte ok. Iar daca totusi il contesti m-ar interesa cum pudrezi cu fericire de calitate pe coca stoica. Oi fi si tu vreun responsabil faptuind cu abnegatie si printre monosilabe necesarul absolut. Eroule gravitand in spatiul datoriei tale, opreste-te putin, da scutul jos, arunca armura (asa, vezi deja esti mai liber) si ridica spranceana, s-ar putea sa iti convina ce scrie prin alte vieti.

Singura datorie majora este cunoasterea de sine. '''Cine esti?''...''Ma cheama Petre'' ...''Am zis, cine esti?'' ...''Sunt poet ''... ''S-o crezi tu. Cine esti? ''... ''Sunt tata de 5 feciori ca stanca. Sunt barbat. Sunt om. Sunt prietenul multora' ...''Naaaaah. Apaaa apaaaa apaaaaa''...'''Eu sunt.......'' ...''Foc!''  ''Eu sunt Cel Ce Sunt'' APLAUZE!

Mai profund decat Freud care imi pare deja redundant e mai putin celebrul nepot al sau, Lucian, un pictor interesant si, descopar, istet cand spune ca pe masura ce priveste la un obiect acesta devine tot mai abstract si implicit tot mai real.

Eu sunt Cel-ce-fac. Ahankara. Eu-ahan, faptuitorul -kara. Elementul a fi si elementul a face. O viata pare cam putin sa gasim cubul de Sine deghizat printre multele de facut. Un joc de lego in care o singura piesa se potriveste oricarei idei, FARA sa fie constructia. Darami, ridici iarasi dar surubul care tine tot santierul la un loc....il poti numi cladirea insasi?

Brahman e absolutul. Atman e absolutul manifestat in individualitatea umana, mai subtil decat trup, fiinta, atitudine, temperament. Atman e piesa esentiala din jocul de lego cu care iti petreci viata. Faci. Faci copii si ii cresti. Sau pleci de acasa. Proiectezi macarale. Cultivi dovleci. Faci piruete elegante pe poante. Pedalezi. Atman e cheagul la tot, ce faci e marea branza. In biblioteci, pe santiere SF, in limuzine, cu fundul pe scaun rotativ de piele sau cu fundul in sant. Ce faci e o branza. Ce esti e perfect. Ce esti e liantul actiunilor tale.

E Atman, e sinele. Restul e umbra. Inaintea lui Christos, Platon vorbea de umbre. Ale lui erau in pestera. Christos le-a anulat in desert. In secolul tau, umbrele te sfideaza zilnic. Ecranul LCD e varianta ta moderna a fundului antic de pestera luminata la foc. James Bond si Zeta Jones sunt reusite, insa totusi doar copii ale lui Ideon de om.

Locul umbrei e musai in spatele tau daca stai cu fata spre soare. In desert Iisus a vazut o umbra in fata, a recunoscut raul si i-a poruncit sa se dea inapoi. Evident, Iisus stia care e sursa autentica de Lumina.

Suntem aproape pacaliti zilnic de luciferice lumi si faptuiri care incearca sa solidifice ca real cotidianul nostru gol. Ahan-eu. Kara-faptuitorul. Exista o disciplina care te invata sa le dezasamblezi. Si exista o libertate de a fi TU, mai degraba decat faptuitorul din sfarsitul de 2010, de a fi TU mai degraba decat gandul tau haotic pe care il poti observa, de a fi TU mai profund decat stratul trupului tau deja ridat fin, de a fi TU dincolo de atitudinile tale pe multiple subiecte itite prin fata-ti. Aceasta stare e moksa iar opusul ei e tot ce se refera la atasament.

Detasare suna rece. Re(e)nuntare suna bine in engleza. Renu(o)nciation. Re-noun. Re-naming, o re-numire a lumii, un proces care incepe cu intelegerea ca substanta creatiei este Adevarul, manifestat la plus infinit, vorba maestrului P, peste care a nins deja la Bucuresti. ''Floare'' e doar o re-definire a lui Atman. Cuvintele sunt diferite de dragul limbajului dar vorbesc despre aceeasi esenta. Atman a re-(e)nuntat la tot pentru a se recunoaste pe sine in altii. O paralela utila: privim la altii in lumina a ceea ce e in noi. Pe noi ne vedem de fapt in celalalt. De unde indragosteala. Cand vedem mai mult decat ce cunoastem in noi dam bir cu fugitii, de spaime. De unde divortul. Aseaza un copil langa un criminal, inocentul va ignora raul de langa el. Chinuie-l sustinut si ingerul va vedea criminali sub rase de sfinti calugari. Aceasta e limita perceptiilor tale asupra perimetrului, mai larg sau mai stramt prin care defilezi cam mecanic si il intitulezi real. 

Rafinarea acestor perceptii presupune re-(e)nuntarea activitatilor oarecare. O pereche de ochelari cu dioptrii egotice iti arata rostuirea lumii in functie de locul tau in ea. Cand umbra fiintei tale e la locul ei just, in spatele Sinelui, accepti in cunostiinta de cauza jocul de-a mirajul. Pleci in desert, camila care iti poarta setea si oaza din zare apar diferite, dar dincolo de perceptia asta STII ca si animalul si Fata Morgana sunt in esenta aceeasi lumina. Atunci, sa zicem, ai aruncat reteta cu dioptrii gresite si vezi adevaratele faceri in lume. A face acela e un A FI fecund.

Vrei sa fim? Consulta-ti agenda. Eu as putea oricand.
http://www.youtube.com/watch?v=TcadW0iE0lw&playnext=1&list=PL15B582FD41E982A6&index=2 

        

Piata. Targ. Un chilipir.

  

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la vremea copilariei si la Alba Iulia cu Muresul cel frumos curgator parca imi salta si acum inima de bucurie. Sau mai degraba ma apuca nostalgia. Asa se intampla mereu. In preajma Craciunului imi aduc aminte de copilarie, de Bocsa, de Ardeal, de colinde, de satele din Apuseni, de o chitara pirogravata si repetitii pe 10 voci in jurul ei, de oameni, de stare, de varsta aia din care abia asteptam sa ma smulg, cocon de matase, un vierme mic visand la zbateri de aripi. Au fost vanturi prielnice, planari si plonjoane. E mult zbor, inca. Dar in clepsidra e niste nisip, cat intr-un pumn de copil- care nu trece Dincolo. Antigravitational. Atemporal. Un pumn de tarana masurand un timp pe-trecut, dar deja in prezent si oricand in viitorul in care rasucesc clepsidra zilei de maine. Timpul acela din care am vrut sa cresc s-a intelenit magic in mine, cea de azi si in cea batrana de maine. Ma construiesc zilnic atomii nisipului din ora copilariei mele in Ardeal. De-aia spun ca ora asta nu trece Dincolo. E aici. Si la Craciun sunt 24 de ore identice ei. Caci atunci ora aceea dospeste ca un aluat bine framantat in caldura iubirii de mama. Sufletul meu pereche. fal-fal.

Inexplicabil astfel (sau poate tocmai de aceea) am fugit mai tarziu de Craciun cu fiecare prilej posibil. Am refuzat surogate pentru ora copilariei in maturitate si astfel mi-a reusit un truc. O am cu mine, intacta zilnic, ca atunci. Pretul e mare la Craciun cand iti confrunti ceasul intern cu realitatea. Dar la Craciun totul e scump. E ok. Am vrut sa scriu despre decembrie si mi-a venit pentru titlu un trend. Pe unde mergi sa cumperi? Cat cumperi?Mai ai sa cumperi? Fugi!

Am sa iti dau idei de cadouri gresite de prin pietele prin care am colindat. Cate Craciunuri atipice? 1, 2, 3....o groaza. Mi-e groaza sa numar.Macar aici e o tara cu Craciun. La musulmani a nins odata muuuuult peste palmieri.Tin minte un camion cu portocale pline de zapada. Categoric zapada a fost cadoul nostru din Cer. Da, era si mama, am smuls-o triumfator din poza Craciunului meu la mai mult ca perfect, din minutul de ne-recreat al copilariei si am plantat-o adult intr-un cotidian al meu atipic, razbunand timpul si iluzia trecerii lui.A fost mama.Zapada.Tot Craciun.Ce daca imami&bazar 

            

Alta data se spuneau rugaciuni in tagaloc. Si de colindat, au venit la o poarta decorata cu paie copii in pantaloni scurti tragand dupa ei cocosi legati cu ata de picior. Am mancat un peste urias gatit bizar cu tot cu maruntaie si cineva a spus povesti de razboi.

La Changchun am pus cea mai mare masa pentru invitati din putinele mele tentative. Vreo 40 de suflete din Commonwealthul cu Craciun. Putini totusi, fata de milioanele de dincolo de usa care habar nu aveau de sarbatoarea lui 25 Decembrie. M-am intalnit in schimb prin iunie cu un brad artificial impodobit in fata unui magazin. China.

Uf, ar mai fi Craciunurile in clapari. Studentia mea. Prima. Adica aia adevarata. Celeilalte in Constanta si asteia de acum le lipseste ceva. Varsta aia cu prapastii spre care alergi cu capul inainte. Varsta aia in care inoti pana la epava in Costinesti, te cocoti pana sus prin rugina, sari de acolo in apa si inoti inapoi la tarm. Uite, ora asta mi-a alunecat printre degete, am doar magic intacte minutele colinditelor din Ardeal. Ora copilariei. Pe asta o inteleg, o retraiesc pe orice meridian, oricand usor si acut la Craciun.

Astazi oamenii de Craciun cumpara. Cele mai  frumoase piete sunt pietele musulmanilor. Acolo intelegi ce inseamna abundenta. Ca in 1001 nopti. Butoaie cu miere, saci cu alune, putini cu branza, ce branzaaaa!, tone de masline... ce maslineee.. ulei in bidoane..... ce uleeeei..... Miroase a peste, a cafea, a ce vrei. Doar sa cauti. Bei ceai. Te tocmesti. Cumperi.

Malta e un loc fara rauri. Mai greu cu abundenta. O piatra mai mare in apa. Conopida. Morocovi. Portocale. Lamai. In marea piata de peste sunt vreo cateva tarabe. Dar pana la urma cine sa tot cumpere?Aici traiesc o mana de oameni.

Din piata Marsaxlokk  primeste cu dragoste cateva barci colorate. Te-ar prinde. La Craciunul din tara da bine putina culoare in obraji. Pe la suflet ce sa mai pun...Poftim, ia chiar toata culoarea daca vrei. Craciunul meu e oricum alb. In Apuseni e acum zapada. iar daca inca intarzie, in ora copilariei mele e totusi alb deja, e liniste si se aud in surdina dintotdeauna colinde.

http://www.youtube.com/watch?v=mFfaj8KaFHY

De Craciun, mai nou, oamenii cumpara. Eu voi avea iarasi o ceremonie atipica, departe de casa. Paradoxal, va fi traditionala pentru ca in bucataria inimii mele dospeste mereu copilaria.

De la Marsaxlokk am cumparat duminica un Craciun. E rosu, in ghiveci sa il ingrijesc mereu ca pe amintirile colinditelor din Ardeal.