Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la vremea copilariei si la Alba Iulia cu Muresul cel frumos curgator parca imi salta si acum inima de bucurie. Sau mai degraba ma apuca nostalgia. Asa se intampla mereu. In preajma Craciunului imi aduc aminte de copilarie, de Bocsa, de Ardeal, de colinde, de satele din Apuseni, de o chitara pirogravata si repetitii pe 10 voci in jurul ei, de oameni, de stare, de varsta aia din care abia asteptam sa ma smulg, cocon de matase, un vierme mic visand la zbateri de aripi. Au fost vanturi prielnice, planari si plonjoane. E mult zbor, inca. Dar in clepsidra e niste nisip, cat intr-un pumn de copil- care nu trece Dincolo. Antigravitational. Atemporal. Un pumn de tarana masurand un timp pe-trecut, dar deja in prezent si oricand in viitorul in care rasucesc clepsidra zilei de maine. Timpul acela din care am vrut sa cresc s-a intelenit magic in mine, cea de azi si in cea batrana de maine. Ma construiesc zilnic atomii nisipului din ora copilariei mele in Ardeal. De-aia spun ca ora asta nu trece Dincolo. E aici. Si la Craciun sunt 24 de ore identice ei. Caci atunci ora aceea dospeste ca un aluat bine framantat in caldura iubirii de mama. Sufletul meu pereche. fal-fal.Inexplicabil astfel (sau poate tocmai de aceea) am fugit mai tarziu de Craciun cu fiecare prilej posibil. Am refuzat surogate pentru ora copilariei in maturitate si astfel mi-a reusit un truc. O am cu mine, intacta zilnic, ca atunci. Pretul e mare la Craciun cand iti confrunti ceasul intern cu realitatea. Dar la Craciun totul e scump. E ok. Am vrut sa scriu despre decembrie si mi-a venit pentru titlu un trend. Pe unde mergi sa cumperi? Cat cumperi?Mai ai sa cumperi? Fugi!
Am sa iti dau idei de cadouri gresite de prin pietele prin care am colindat. Cate Craciunuri atipice? 1, 2, 3....o groaza. Mi-e groaza sa numar.Macar aici e o tara cu Craciun. La musulmani a nins odata muuuuult peste palmieri.Tin minte un camion cu portocale pline de zapada. Categoric zapada a fost cadoul nostru din Cer. Da, era si mama, am smuls-o triumfator din poza Craciunului meu la mai mult ca perfect, din minutul de ne-recreat al copilariei si am plantat-o adult intr-un cotidian al meu atipic, razbunand timpul si iluzia trecerii lui.A fost mama.Zapada.Tot Craciun.Ce daca imami&bazar 
Alta data se spuneau rugaciuni in tagaloc. Si de colindat, au venit la o poarta decorata cu paie copii in pantaloni scurti tragand dupa ei cocosi legati cu ata de picior. Am mancat un peste urias gatit bizar cu tot cu maruntaie si cineva a spus povesti de razboi.
La Changchun am pus cea mai mare masa pentru invitati din putinele mele tentative. Vreo 40 de suflete din Commonwealthul cu Craciun. Putini totusi, fata de milioanele de dincolo de usa care habar nu aveau de sarbatoarea lui 25 Decembrie. M-am intalnit in schimb prin iunie cu un brad artificial impodobit in fata unui magazin. China.Uf, ar mai fi Craciunurile in clapari. Studentia mea. Prima. Adica aia adevarata. Celeilalte in Constanta si asteia de acum le lipseste ceva. Varsta aia cu prapastii spre care alergi cu capul inainte. Varsta aia in care inoti pana la epava in Costinesti, te cocoti pana sus prin rugina, sari de acolo in apa si inoti inapoi la tarm. Uite, ora asta mi-a alunecat printre degete, am doar magic intacte minutele colinditelor din Ardeal. Ora copilariei. Pe asta o inteleg, o retraiesc pe orice meridian, oricand usor si acut la Craciun.
Astazi oamenii de Craciun cumpara. Cele mai frumoase piete sunt pietele musulmanilor. Acolo intelegi ce inseamna abundenta. Ca in 1001 nopti. Butoaie cu miere, saci cu alune, putini cu branza, ce branzaaaa!, tone de masline... ce maslineee.. ulei in bidoane..... ce uleeeei..... Miroase a peste, a cafea, a ce vrei. Doar sa cauti. Bei ceai. Te tocmesti. Cumperi.Malta e un loc fara rauri. Mai greu cu abundenta. O piatra mai mare in apa. Conopida. Morocovi. Portocale. Lamai. In marea piata de peste sunt vreo cateva tarabe. Dar pana la urma cine sa tot cumpere?Aici traiesc o mana de oameni.
Din piata Marsaxlokk primeste cu dragoste cateva barci colorate. Te-ar prinde. La Craciunul din tara da bine putina culoare in obraji. Pe la suflet ce sa mai pun...Poftim, ia chiar toata culoarea daca vrei. Craciunul meu e oricum alb. In Apuseni e acum zapada. iar daca inca intarzie, in ora copilariei mele e totusi alb deja, e liniste si se aud in surdina dintotdeauna colinde.
De Craciun, mai nou, oamenii cumpara. Eu voi avea iarasi o ceremonie atipica, departe de casa. Paradoxal, va fi traditionala pentru ca in bucataria inimii mele dospeste mereu copilaria.
De la Marsaxlokk am cumparat duminica un Craciun. E rosu, in ghiveci sa il ingrijesc mereu ca pe amintirile colinditelor din Ardeal. 
No comments:
Post a Comment