Faptuitorul si umbra

                                           

                                   

                                         

                          

 De la temelia fiintei (inspirat numita asa de misticii germani medievali) si pana la Cel-Care-Face, defilezi invariabil si aproape saptamanal pe un bulevard cu felinare la intensitate diferita. Luminile din timpul tau pe pamant se masoara in wati de inima iar factura la consumul final e invers proportionala cu nivelul pe care ai orbecait preponderent. Cu cat mai subtil, mai inalt spatiul fiintarii, cu atat mai redus necesarul caloric de suflet. Adica ramane mai tot pentru altceva decat arderi in suferinta. 

Bucuria-GPSul intern la orice adresa potrivita. Stai, de ce sari cu bata, hedonismul e foarte ok. Iar daca totusi il contesti m-ar interesa cum pudrezi cu fericire de calitate pe coca stoica. Oi fi si tu vreun responsabil faptuind cu abnegatie si printre monosilabe necesarul absolut. Eroule gravitand in spatiul datoriei tale, opreste-te putin, da scutul jos, arunca armura (asa, vezi deja esti mai liber) si ridica spranceana, s-ar putea sa iti convina ce scrie prin alte vieti.

Singura datorie majora este cunoasterea de sine. '''Cine esti?''...''Ma cheama Petre'' ...''Am zis, cine esti?'' ...''Sunt poet ''... ''S-o crezi tu. Cine esti? ''... ''Sunt tata de 5 feciori ca stanca. Sunt barbat. Sunt om. Sunt prietenul multora' ...''Naaaaah. Apaaa apaaaa apaaaaa''...'''Eu sunt.......'' ...''Foc!''  ''Eu sunt Cel Ce Sunt'' APLAUZE!

Mai profund decat Freud care imi pare deja redundant e mai putin celebrul nepot al sau, Lucian, un pictor interesant si, descopar, istet cand spune ca pe masura ce priveste la un obiect acesta devine tot mai abstract si implicit tot mai real.

Eu sunt Cel-ce-fac. Ahankara. Eu-ahan, faptuitorul -kara. Elementul a fi si elementul a face. O viata pare cam putin sa gasim cubul de Sine deghizat printre multele de facut. Un joc de lego in care o singura piesa se potriveste oricarei idei, FARA sa fie constructia. Darami, ridici iarasi dar surubul care tine tot santierul la un loc....il poti numi cladirea insasi?

Brahman e absolutul. Atman e absolutul manifestat in individualitatea umana, mai subtil decat trup, fiinta, atitudine, temperament. Atman e piesa esentiala din jocul de lego cu care iti petreci viata. Faci. Faci copii si ii cresti. Sau pleci de acasa. Proiectezi macarale. Cultivi dovleci. Faci piruete elegante pe poante. Pedalezi. Atman e cheagul la tot, ce faci e marea branza. In biblioteci, pe santiere SF, in limuzine, cu fundul pe scaun rotativ de piele sau cu fundul in sant. Ce faci e o branza. Ce esti e perfect. Ce esti e liantul actiunilor tale.

E Atman, e sinele. Restul e umbra. Inaintea lui Christos, Platon vorbea de umbre. Ale lui erau in pestera. Christos le-a anulat in desert. In secolul tau, umbrele te sfideaza zilnic. Ecranul LCD e varianta ta moderna a fundului antic de pestera luminata la foc. James Bond si Zeta Jones sunt reusite, insa totusi doar copii ale lui Ideon de om.

Locul umbrei e musai in spatele tau daca stai cu fata spre soare. In desert Iisus a vazut o umbra in fata, a recunoscut raul si i-a poruncit sa se dea inapoi. Evident, Iisus stia care e sursa autentica de Lumina.

Suntem aproape pacaliti zilnic de luciferice lumi si faptuiri care incearca sa solidifice ca real cotidianul nostru gol. Ahan-eu. Kara-faptuitorul. Exista o disciplina care te invata sa le dezasamblezi. Si exista o libertate de a fi TU, mai degraba decat faptuitorul din sfarsitul de 2010, de a fi TU mai degraba decat gandul tau haotic pe care il poti observa, de a fi TU mai profund decat stratul trupului tau deja ridat fin, de a fi TU dincolo de atitudinile tale pe multiple subiecte itite prin fata-ti. Aceasta stare e moksa iar opusul ei e tot ce se refera la atasament.

Detasare suna rece. Re(e)nuntare suna bine in engleza. Renu(o)nciation. Re-noun. Re-naming, o re-numire a lumii, un proces care incepe cu intelegerea ca substanta creatiei este Adevarul, manifestat la plus infinit, vorba maestrului P, peste care a nins deja la Bucuresti. ''Floare'' e doar o re-definire a lui Atman. Cuvintele sunt diferite de dragul limbajului dar vorbesc despre aceeasi esenta. Atman a re-(e)nuntat la tot pentru a se recunoaste pe sine in altii. O paralela utila: privim la altii in lumina a ceea ce e in noi. Pe noi ne vedem de fapt in celalalt. De unde indragosteala. Cand vedem mai mult decat ce cunoastem in noi dam bir cu fugitii, de spaime. De unde divortul. Aseaza un copil langa un criminal, inocentul va ignora raul de langa el. Chinuie-l sustinut si ingerul va vedea criminali sub rase de sfinti calugari. Aceasta e limita perceptiilor tale asupra perimetrului, mai larg sau mai stramt prin care defilezi cam mecanic si il intitulezi real. 

Rafinarea acestor perceptii presupune re-(e)nuntarea activitatilor oarecare. O pereche de ochelari cu dioptrii egotice iti arata rostuirea lumii in functie de locul tau in ea. Cand umbra fiintei tale e la locul ei just, in spatele Sinelui, accepti in cunostiinta de cauza jocul de-a mirajul. Pleci in desert, camila care iti poarta setea si oaza din zare apar diferite, dar dincolo de perceptia asta STII ca si animalul si Fata Morgana sunt in esenta aceeasi lumina. Atunci, sa zicem, ai aruncat reteta cu dioptrii gresite si vezi adevaratele faceri in lume. A face acela e un A FI fecund.

Vrei sa fim? Consulta-ti agenda. Eu as putea oricand.
http://www.youtube.com/watch?v=TcadW0iE0lw&playnext=1&list=PL15B582FD41E982A6&index=2