http://www.youtube.com/watch?v=RF2jzI3Fgv8&feature=related
15 de la E. E de la P. Poezie.



Doua litere din Raiul alfabetului roman, unde P sta langa E, facand in ciuda gramaticilor strambe. Dorm una langa alta, pe aceeasi alee cu flori, la aceeasi adresa cu numere prime, doua litere sacre in vorbirea romanului sadea.
Poate ca la ora asta Adrian si Mihai s-au adunat la o cana cu vin si dezbat problemele scumpei lor Romanii , in sfarsit nestingheriti de Presedinti mici din Timpul lor mare. Poate ca rad. Poate ca cel mai batran tot asta face, scrie flamanzind, cu pana inmuiata in licoare de tei iar cel proaspat sosit poate ca inca mai febrilizeaza in acustici de chitara cu blugi rupti, acustici ce impung dramatic din prezentul (si el morbid ) lespedea lui, cea exact-atat-de-rece-si-uda precum profetia versului. Ar vorbi limba mutilor si ar spune multe, fiecare intretaind, de aproape ce i-au asezat unul langa celalalt, dimensiunea unei vremi ori trecute ori viitoare, ca sa confirme treaba cu temporalitatea. Eminescu poate ar vorbi in culorile sale galben-alb-albastre de romantic despre cetatea fara nimeni iar Paunescu te pomenesti ca i-ar cere dictatorial lui Pittis un minor oricare, sa se-acordeze astfel la starea geniului pustiu, traind echivoc nemuritor si rece. Sau poate ca tac amandoi, preocupati sa savureze putrezirea nimicului. Chiar si asa, tot le-as frunzari tacerile rimate pana as gasi o strofa pamanteana, sa inteleg cum e, ce simt, ce fac, ce vad, ce vor, ce pot, ce sunt. Si ce a mai ramas din ei in acest acum al meu de care ei probabil isi rad in timp ce fiinteaza aiurea - Paunescu oarecum prin vremea lui Hector, imblanzitorul de cai iar Eminescu sigur prin timpul lui Schopenhauer, care CULMEA !! e alter vocea Bhagavad-Gitei mele dragi. Vreme trece, vreme vine… tu ramai la toate rece…bucurosi le-om duce toate de e pace de-i razboi…. E fabulous sa accesezi macar o picatura din intelepciunea lumii mari si sa-i pricepi originea comuna, manifestata cultural in mii de variante. Cea mai veche scriptura a lumii e cea mai moderna. E la Eminescu in versuri si pentru asta ii aduc la sarbatoarea nasterii lui crengi inflorite de salcami si tei: pentru a fi vazut prin timp iluzia scurgerii lui si pentru a fi aratat asta in versuri furate din buzunarul absolutului pentru mine si pentru tine. Trecutul e prezent si invers, Bhagavad Gita, Schopenhauer, Eminescu… cine ar fi crezut!
Il admir, pe el ca si pe toti profesorii mei care ma duceau in copilarie la dezveliri de busturi si insistau sa pun crizanteme galbene sub fruntea inalta a lui Eminescu. Mi-au sacait curiozitatea sa inteleg de ce atata tam-tam. A meritat efortul.
“Lumina-n pomul negurii se coace
Eu din stafie viata iau acum
Si de o vesnicie sau de-o zi incoace
Sunt pe un drum ce cauta un drum.”
No comments:
Post a Comment