MECANICA INIMII

„Ne iubim ca doua bete de chibrituri. Nu vorbim, ci ne aprindem. Nu ne sarutam, ci provocam «incendii». Cat sunt de inalt, de un metru saizeci si sase si jumatate, corpul mi-e zgaltait de un cutremur de pamant. Inima evadeaza din invelisul-inchisoare, se scurge prin artere, imi ajunge in teasta si se preschimba in creier. Sunt

tot o inima, de la fiecare muschi pana in varful degetelor!“
 Mathias Malzieu, Mecanica inimii

Barcelona fara frunze cu La Rambla poetica. Artisti masurandu-si puterea de seductie in pumni de banuti galbeni. Atunci, demult in studentia adevarata incurcam multimea cu bicicleta, faceam poze, stiam de Micul Print si cam atat despre lume. Apoi l-a nascut Malzieu pe Jack si universul incepuse deja sa se schimbe. "Un Oblio în lumea celorlalţi cu inima mecanică, ticăind mereu. O inima ce trebuie întoarsă cu cheia şi verificată de un ceasornicar." "Amorul  a incetat sa fie clişeu hollyoodian cu fluturaşi", in favoarea unei "deveniri cu încercări, traind în despărţire ca o tainică melodie, un tic-tac pe care îl purtăm cu noi indiferent de căile vieţii şi de oamenii alături de care alegem să trăim."

Poate că morala poveştii lui Malzieu e că şi iubirea se învaţă, dar la examen pici de fiecare dată. În mirajul ei, suntem un servitor dorind ca la petrecerea pentru care muncim, candelabrele sa ramana mereu  aprinse:  „Sunt convins că dacă ar fi avut un ceasornic în locul inimii, Cenuşăreasa l-ar fi oprit la ora douăsprezece fără un minut şi ar fi rămas la bal toată viaţa.”  (Ana Antonescu)

 

Si parcul lui Gaudi, atunci si acum.... o poza in acelasi loc, la o diferenta de aproape 10 ani. Cum n-ati imbatranit, mai copaci? Cuprinzi muzica decorului, saluti in gand piatra rotunda, o mangai rapid cu o privire aritmetica; un scurtcircuit de un deceniu. E o socoteala cu tine si zici ca rezultatul e corect. Ai folosit un artificiu de calcul, o metoda invariabil individuala, cu solutia eudaimonica mereu aceeasi, manifestata in zeci de miliarde de feluri. Plimbare la pas printre artisti. Recuperari de memorie. Monede rasplatind venirea in fapt a personajului de carte. Matrix. Care e visul? Unde ma aflu? Ce e cu pagina lui Malzieu in aici si acum al meu? Sau aici si acum al meu s-a metamorfozat in basm? Oricare suna bine. Eternitatea e secunda de acum, cand tu citesti si eu am scris. Cand eu iubesc si tu iubesti si el si ea iubesc. Fiecare cat vrea sa cuprinda. Rasucim cheita, ungem arcurile si ticaim mai departe. La fine de baterie le dam necuprinsului in vorbe pe: scartaieturi,  ramasul in urma,  rugina bratelor, strambaciune, ora exacta. Pana la urma e un mecanism. Functioneaza, se repara, se strica. Cel mai frumos mecanism din lume. In piept mamele ar pune copiilor un metal in loc de inima sa le tina prevazator de rece, un fel de inversie a obsesiei cu scutecul curat si caldut. Ce bine s-a gandit Dumnezeu la felul in care sa puna la punct constructia globurilor de sticla. Mamele sunt ca Gaudi, ar vrea totul rotund, fara colturi si unghiuri.