E uimitor cum e teritoriala in sensul ca isi revendica zona atunci cand are chef si apoi dispare cu zilele fara explicatii. O pisica indrazneste 10 vieti si moare tot curioasa. Cand am ajuns aici acum cateva luni priveam uimita la ele si la mine pe drumul nostru spre scoala. Acum vagabondam cateodata la unison prin gradinile universitatii. Ele plesnesc de alinturi sub soare, eu imi puricesc blana spiritului. Paralelizand pilozitati, mi-aduc aminte brusc de o comparatie reusita: filosoful e cel care abia atarna la virful firului de par din blana iepurelui si priveste in neant sa dea de palarier, (iarasi margini, granite, zone, taramuri; mi se pare mie sau devine un leitmotiv?). Ceilalti stau confortabil la baza firelor inghesuite, se scalda in seu si isi chivernisesc sangele printre ciupituri de purici. Universul intr-o coaja de nuca ar fi replicat in context Stephen Hawkin pe care tot ma laudam de mult ca l-am inteles. Imaginii celei noi cu iepurele si marele gol de unde orchestreaza un palarier ii gasesc insa o singura scuza pentru felul cum ma bantuie fara permis de sedere: aceea ca e superba. 
Cinci detalii de atmosfera: un soare cu umbrele lui, el mare, rotund si indraznet ca primavara, ele sinuoase si ingamfate ca orice desertaciune, liniste de cimitir fara greieri, miroase a pamant cu grau verde smuls macilor si altor burieni galbicioase, trece- impasibil de alb la scuturarea rapida de propria-si viata, un fluture de varza. E ora 5 si UN TOT, intr-o sambata de sfarsit de martie intr-un colt de lume, pe o piatra mare in apa oarecum spre sub-tropice, intr-o galaxie care face glume nebuloase la adresa invatacelului cautator de scara spre varful firului pe care Il scutura nervos de la baza (cu fundul pe-un bolovan caldut si mestecand cu-n betisor in iaurtul mai putin lichid decat il visase). Uite-o! Felina. Ma scuzati, coada e mai incolo spre sus, ce spectacol fara bilet la viata. Un scenariu live pe scena cu free lancers de ocazie. Mesajul e aplaudat apriori, florile aruncate in décor inainte de lasarea cortinei, semn ca trecerea va fi grandioasa. 
Se impleteste ceva cu linistea din campusul gol si impreuna alcatuiesc un mesaj zgomotos al trecerii prin hatisuri. Actrita e independenta. E pe faza, lucida, vigilenta si la panda desi ai zice ca toarce senin sub soare. Ca sta. Ca Zen. Ca nici o miscare.
Pisici grase malteze, hranite bine de mana destinului in care se incred la fel de hotarat precum il chestioneaza oamenii. Maidaneze convinse, care castiga alinturi in timp ce au oricum la indelaba ghiare croite pentru situatii inamice. Saritoare la inaltime, niste filiforme gratios lucioase peste muschii vivaci. Apa lor e sinele cu care se piaptana. Ce netezire de ganduri, cat neant. In extremul orient pisicile sunt un fel vaci indiene. Poate ca Zen e de la sfant. 
Intre pisici si prosperitate e o asemanare. Vorbim de perversitate. In eticile aristoteliene se probeaza printre altele ca e mai dificil sa induri durerea decat sa te abtii de la o placere. Intr-adevar, idea pare rezonabila de vreme ce durerea este mai potenta in a distruge natura decat este placerea in a o intretine/ regenera. Rezulta ca intre doua variante, o minte lucida prefera un ocol de la placere in loc sa dea piept cu durerea. 
Cu toate acestea istoria se amuza grotesc cu exemple de muritori eroici carora prosperitatea le-a venit de hac acolo unde adversitatea esuase. Ahile, Hanibal, Marcus Antonius au stat drepti in vanturile nordice si s-au prabusit mangaiati de brize caldute. Homer compara eroii cu mustele. Oare sa fie cheia textului sau aceea ca mustele se ineaca in dulce? Solomon, cel mai intelept dintre evrei s-a prabusit sub propria dorinta; Hercule cel viteaz a infrant toate greutatile lumii dar si-a plasat cu vulnerabilitate gatul la ghilotina placerilor. Se justifica deci intrebarea: oare de ce sansele, mai degraba decat piedicile sunt cele care indoaie spiritul omului? O abreviere filosofica ar argumenta ca adierea abundentei ne face neglijenti si cheltuitori, adica mai slabi, adica mai inclinati spre departele de adevar. Placerea isi alatura in minte imaginea binelui, pe cand durerea pe cea a raului. Este o logica de bun simt in fervoarea cu care imbratisam tot ce e satisfacator ca pe o amanta capricioasa careia i-am da tot sa ii castigam mangaierile. Cheltuiala mare, ne risipimsi risipim in speranta ca fericirea ne cade sedusa in brate. Si-apoi un hat in lat, stam ca un peste in carligul unditei, dezmembrati lent si sistematic de tot ce se ascunde sub masca favorului imediat. 
Natura fortelor inlesnicioase de orice fel este sa lucreze sub acoperire, prin deghizaj de bine si armonie, la macinarea celui pierdut pe cale. Daca raul insusi ar veni la noi nedeghizat ar fi un fel de pat pe o tabla de sah. O lipsa de miza in continuarea jocului. Sa jucam, deci, dar in cunostinta de cauza (iar apare Caragiale pe fundal, dar ma abtin de data asta). Ma trec fiori cand rasfoiesc dosarul meu si gasesc ca toate situatiile adverse s-au dovedit, fara echivoc, dar ceresc .
Si cu toate acestea, Da. In lumea placerilor imediate am acceptat acum cateva saptamani sa le dau amprentele aratatoarelor mele contra variantei lor de fericire pe credit. Sa vreau, sa adun, sa imi asigure ei sanatatea, sa dispuna de plecarile mele, le convine orice, dar sa folosesc repede metoda lor inainte de-a intelege pretul, s-apuc sa cheltui inainte sa am. Da, le-am dat poza inefabila a aratatoarelor mele spre Adevar pentru (se pacalesc ei) dreptul meu de uzufruct asupra genialitatii lor de concept: IMEDIAT. Da, am devenit si eu o cifra cu cip in marele lor fals de invarteli banesti fara bani, dar atentie, ma anunt una perversa in economia lor de ganduri. Au creat parghii si pentru cei cu calcaiul ca mine si m-au prins, ne astepta pe toti la orice cotitura sensibila. Vroiam musai in Maroc si pentru asta insemna sa imi fi facut de prea multe ori pasaport provizoriu. 
Prin urmare am pasaport electronic, am cip si cod cu bare de produs pe rafturile goale ale magazinului lor fantomatic ca un calaret fara cap. Dar ma incrancenez pe stocul lor de date despre mine precum pisica la vederea unui caine golan. Placeri imediate? Universul se ingrijeste sa am urechi, caci stie ca pot sa inteleg. Pericol de bombe in Moroc. A doua tentativa de satisfactie categorica in Muntii Atlas amanata fara regret (am invatat totusi si niste chestii utile pe aici:). Am sa renasc curand din mortii lor cu numar si am sa inviez de frica cocotata cu buletinul in varful firului de iarba undeva pe o margine peninsulara de Europa gatita pascal. S-o creada ei ca dau eternitatea pe IMEDIAT. 
Au poza si date despre forma infinitului cochilizat pe degetele mele ca holograma unei gauri negre? Ok, sa privim impreuna in gol, spre palarier. Ei sunt la cealalta margine a Adevarului si sedentari in minciuna lor ca o capusa in piele. Placerea cumparata cu orice forrma de durere aduce distrugere. 
No comments:
Post a Comment