Sinestezie, adica pe muchie de lumi

                                      

Unde ramasesem? Cred ca putem reveni recuperand o idee deja abordata: acasa oriunde. E oarecum ciudat sa eziti la intrebarea: UNDE ESTI? Dupa multe norme as putea spune ca am plecat (sau ca sunt plecata, ar spune zambind o mana consistenta de cunoscuti). Dupa multe altele se poate la fel de bine spune ca am ajuns. Am plecat de acasa sau am ajuns acasa. Daca as fi in Indonezia acum ar trebui sa am raspunsurile la indemana pentru oricare eventuala intersectare amicala : De unde vii? Unde mergi? Esti casatorita? A ezita intre aceste delimitari precise ale fiintarii tale ar indica o mare extravaganta, o lipsa de responsabilitate sau de cunoastere de sine. Adica as fi un adevarat pericol pentru societatea care are nevoie de garantii, de definitii, sabloane, rituri, consecventa si unde previzibil inseamna risc zero.( RISC ZERO, uite asta e titlul postarii urmatoare, chiar  asa!). Dar, zau ca imi e greu sa raspund direct la oricare din intrebarile astea idioate.  E ceva familiar de unde am venit si ceva familiar unde am ajuns, intr-atat de - incat pendulez macinand uniform doruri,  intre familiarul din mine si cel din afara mea. E o lume cunoscuta oriunde. E lumea mea. La nastere am primit-o, era acolo pentru mine. Zicand ca am fost in Romania si am ajuns inapoi in Malta as reduce poezia intregului care e LUMEA LUI TOT la o bucata atat de meschina ca ma apuca damblaua.  Si pentru ca incercam  doar o deschidere la ce urmeaza, iata:
                                       Ca intr-o oglinda in chip intunecat.

 
Intre teama ca avionul nr. 1 va fi mosmondit si il rateaza pe cel nr. 2, intre aceasta teama zic, un grepfruit si o analiza grabita  de perspective, tipic nemteasca, asupra Japoniei (la o discutie inainte de imbarcarea totusi reusita), amuzant precum pare, mi s-a deschis timpul si pentru o descoperire. Jostein Gaarder era pe lista lecturilor scolaresti suplimentare sub umbrela pe nisip. Dar cum sansele de a petrece doua zile in Sicilia, pana la urmatorul vapor apareau marete in eventualitatea mosmondirii avionului, l-am luat oricum sub aripa, ca potential remediu pentru atacurile la persoana mea romanesc invaziva in spatiul lor suprapopulat cu muncitori expati increzatori sub soarele portocalilor de Palermo. Deschisesem la prima, in trecere printre lumile mele, sa aflu la ultima despre cum trece un inger lumile noastre.   

Mi-a netezit,

daca la mod
teoretic mai era cazul, privirile despre ochi. Mi-a amintit,
daca mai era cazul la mod teoretic, despre simturi. Cum sa spun ca sunt in Malta? Sunt eventual sinetstezic undeva in spatiul cu timp. Ce spun acum iti va parea iarasi tembel, dar iti jur ca simt exact asa cum iti doresc si tie. Imposibil de-a pleca, imposibil de-a mai sta, cu drag Mitica. De cand diger textul lui Gaarder am senzatia ca MA IZBESC DE O MARGINE de lume. Alunec privirile pe cuvinte si misc degetele pe  muchia copertii cartonate sa inteleg exact ce spune ingerul despre simturi. Si DA, am senzatia ca infinitul din mine se intalneste cu infinitul din exterior la granite de piele cu receptori neuronali de secol modern. Sunt unii care chiar reusesc sa transmita cum simt. Eu abia reusesc sa simt cum transmit ei. Dar reusesc totusi. De unde incercasem privirea atenta, acum redimensionez experienta fabuloasa a la Tolle prin alaturarea senzatiei ca tot ce ating e la interferente. Intre si pana la. Mi-am ciupilit firele de par de pe picioare cu penseta de cand ma stiu.  Un strigat mut, in nestire, sfidand timpul, ani in sir, insistand delirant pana la bube si coaja. Ca si cum ai bate zevzec si adormit la poarta ta asteptand sa deschida altul. PRECUM IN CER ASA SI PE PAMANT.  Infinitul se intalneste cu infinitul la epiderma. Imi privesc capilarele care spun despre nevoia de Omega 3 si pricep cum rezistenta la o asemenea presiune califica pretentia lor drept intemeiata. Tactilul din mine imi spune despre intalniri de grad 3. Pe suprafata pielii mele sta infinitul. Ne e dat sa ne izbim de margini ale lui. Aici. Acum. Ating o tastatura. Si pentru ca ea are alcatuirea, consistenta carnii mele, o simt. Cand voi fi eter, voi trece prin ea si  atingerea aceasta se va sustrage alcatuirii mele noi. Bineinteles ca stim toti ca ingerii functioneaza dupa reguli diferite. Ca zboara, trec prin ferestre, misca obiecte prin aer sau etc, diverse. Dar ideea aceasta e pur formala. In schimb  ACUM un singur buric de deget poate face diferenta intre lumi. Ulterior, toate concura spre UNU, ramanem in Advaita, dar ce frumos, ce putere magica sa deosebesti intre manifestarea lui Tot in carne si tastatura.

                             

                                       Oare literele A C E  S T E A ce simt cand le ating?   

Se poate trai in meditatie prin fiecare gest banal. Obsesia mea e fuga de rutina. Asta spuneam acum vreo cativa anisori. Acum as spune ca rutina e orice gest, extravagant sau banal, lipsit de profunzimea intelegerii lui.  Mecanic. Robotic. Automat. Ridicarea din pat in papucii de casa. Incuiatul usii in drum spre oriunde. Ce lanturi. Ce sclav. Ce uitare cu baterii reincarcabile noaptea. Desteapta-te din somnul cel de moarte….ACUM ori NICIODATA croieste-ti alta soarta.  Baiat destept Andrei Muresanu. Si daca am ajuns sa citez din imnul national e timpul lui punct.  

Si virgula.  Ca un P.S.

E o pace aici unde am revenit si-o liniste atat de autentica incat am senzatia ca am iesit dintr-o isterie generala. Oamenii pasesc mai rar. Unii stau, privind in gol la barci sau fix in susul catargului. M-am rupt unui ritm. Aici, acum e altfel. Mereu altfel cand inveti privirea cea noua, cand pipaitul atent, respiratia corecta, auzul departe si bunul gust strajuiesc la intretaiere de lumi. Ne varsam cu totul in lume printr-o delta de senzatii. Care ne dam seama ce avem de facut. Restul stam balti. Si privim spre interior ca spre marile oceane in timp ce ne alcalinizam  precum  Marea Moarta.