RISC ZERO

                                          

http://www.youtube.com/watch?v=pIgiGPoMXNw

Un sondaj recent realizat de Pew Reaserch Center arata ca aproape 85% din americani cred ca sunt foarte fericiti sau pe acolo. Lumea psihologiei este dominata acum de un domeniu nou, psihologia pozitiva, orientata spre a spori fericirea prin placere, devotament si sens. Ni se propun din noua ramura de terapie, lideri ai unui revoltator tip de stiinta, stiinta fericirii. Editori importanti afla acum despre industria autoajutorarii si publica mii de carti la subiect. Presa self-help umple rafturile cu metode pas-cu-pas pentru o satisfactie universala. Reclame ubicuue propun fericirea pe uscat sau pe mare, in masina sau sub stele. Medicamente pacalesc depresii.   Apare, mai mult ca niciodata o epoca de multumire intr-o brava lume noua a norocului persistent, a bucuriei fara pedeapsa. Imi place reticenta lui Eric G. Wilson in fata amneziei generale legate de o parte esentiala a vietii. A dori doar fericire intr-o lume evident tragica inseamna sa devii inautentic.

http://www.youtube.com/watch?v=jBL1FUqMUZQ

Concentrarea turbata pe exuberanta e, concluziv, o jumatatate de viata sau o existenta oarecum goala.

Urmarim sa transformam lumea intr-un paradis al convenabilului si eficientei. Tehnologia satisface capricii imediate in  ideea de a  transforma totul din jur in suprafete netede pe care se pot proiecta visele de fericire totala. Putini tristi, hopa un Prozac, prea mult porc, treci la liposuctie si aplatizarea abdomenului, imi vad viziunile luminoase in fata ecranului TV fara miscare si efort. Lumea e un imens teren de joaca deconectat de la realitate, redus la o fateta a monedei, o linie plata a bucuriei fara turbulente si a vietii fara moarte. Aminteam candva despre hedonism. Doar aparente il consacra antonimic teoriei de fata. In fapt, a trai autentic presupune tocmai o privire detasata de incrancenarea obtinerii a CEVA (aici e insusi efortul, elaborat prin orice mijloace, de proiectie a unei fericiri artificiale).
                   http://www.youtube.com/watch?v=44mXaEdDI5o
                              
 Ce este gresit aici? Aparent multe sunt gresite. Aceasta cultura creeaza un anumit tip de oameni. Cei care bantuie locurile stridente ale lumii si ignora marginile intunecate. Isi inclina capul intr-o parte, simuleaza amuzamentul si dau din cap stiutori. Murmura truisme despre cum depasesc ei obstacolele. Asta cu depasirea ma exaspereaza. Ba, eu am cazut si m-am facut praf si mi-am lins ranile si abia m-am reciclat din cioburi, pasind speriata prin haos, bezmetic  in timp ce asteptam sa se faca lumina. Cine zice ca in mijlocul furtunii gandeste optimist si vede calea ori e bou ori destrabalarea lui ploioasa e dusul meu zilnic sub care fluier in asteptarea omletei cu ridichi. Revenind....
                            
Cand doresti fericirea pe socoteala tristetii, atunci in mod necesar te astepti ca fiecare moment chinuitor sa produca o alta fericire. Pentru a mentine vie aceasta asteptare (care e blestemata sa esueze in lumea conflictuala) te fixezi pe abstractiuni departe de lumea concreta. Te agati de un concept de fericire personala impotriva unui univers indiferent la confortul tau. Prin agatarea de concept, reduci universul eterogen si nuantat la o idee ingusta ce creste din propria dorinta egoista. (De asta ma sufoc si scot aburi cand aud despre docenti in  stiinta motivationala). Asa ajung ca, indiferent de ce percep, sa transform totul intr-un inteles potrivit si placut. Ma straduiesc sa vad doar ce vreau sa vad.
                        
Incep sa cred ca Michael Zammit chiar e un semi-zeu. Tot ce spune se oglindeste in istoria adevaratei materii cenusii. Non-dualitate, acceptarea contrariilor, advaita (varianta romaneasca a fabuloasei idei sta in versurile lui Radu Gyr si e prelucrata pentru tine aici cu dichis pe muzichie cartureasca) 

 R. W. Emerson ii ia la rost in secolul al XIX-lea pe cei care se asteapta ca lumea sa se ridice la inaltimea asteptarilor lor optimiste si preamareste sentimentul contrar: a refuza sa pretinzi cosmosului proiectia ta ingusta asupra notiunii de aromnie fericita inseamna sa traiesti din plin interactiunea vitala a contrariillor, ca si masura lor de aur. Adica Yin si Yang, sau toate seminariile mele cu Mr. Z, alias Omega mersului meu prin desert. Un blog despre Eudaimonie ar trebui sa ridice fericirea in slavi. Si chiar asta face. Dar negarea contrariului ei ar fi un fals public. Aderand la o singura latura a acestui antagonism se risca o pierdere tulburatoare a realului, a acelei interactiuni bogate si teribile dintre contrarii. Seamana cu a vrea ca soarele sa straluceasca tot timpul, sa fie doar vara si sa mergi doar in sus.
                                         http://www.youtube.com/watch?v=16gREnW1kW8
Aleg alaturi de Wilson sa rup catusele mentale, sa curat povara perceptiilor si sa vad universul ca pe o enigma de nerezolvat, superba, voluminoasa. Un univers sclav mie e un univers mic mic mic. Eu il caut pe celalat, infinit. Care ar fi satisfactia sa faci schimb de energii si sa primesti chiar si o gamalie de la un inrobit slujitor al ambitiei tale marunte? Si care ti-e starea cand indulcesti prin atitudinea-ti semeata in fata loviturii absolute, favorurile unui nobil liber, naravas si puternic pana la grandios. Suntem toti controlati de prejudecati ce ne dirijeaza vremelnicia. Tipurile fericite, adica tematorii de tristete stau linistiti si siguri in custile dictate de ideile lor. Cei tristi, nemultumiti de starea de fapt, sunt mai inclinati sa se loveasca de barele custii si devin imprevizibili.
                        
Tipul fericit e cat se poate de lizibil. Raspunde la evenimente in acelasi mod. Fiecare zi e splendida, fiecare perspectiva din varf de munte e frumoasa in timp ce afiseaza reactii regulate ca un mecanism de ceas. In cliseul cultural al succesului in viata cresc legiuni de colonizatori ce isi impun eul imperialist asupra lumii. Oamenii  sub reflectoare afiseaza dorul de moarte povestit de William Blake. Cand o persoana vede lumea doar prin propria experienta, ea divorteaza de fluxul polarizat al existentei, de dialogul continuu dintre sine si celalalt, se fixeaza pe constanta in locul schimbarii, pe staza in loc de miscare cosmica. Iar asta e un fel de moarte, o dependenta fata de un fel de rigor mortis psihologic. Obsesia fericirii e o necrofilie inconstienta dupa cum speranta pentru statornicia starii de bine este dorul de moarte, ca cea din urma garantie a neschimbarii.  Exista ceva care mortifica sufletul in a fi mult prea indragostit de sine insusi.
http://www.youtube.com/watch?v=m82J0DjFZbw&feature=related

Din Eric. G. Wilson, Impotriva fericirii, amplu citat si pe alocuri parafrazat aici iar in rest aplaudat si asimilat pana la os. L-am ales pe subtirelul de el desi Oliver James, cu Affluenza lui e muuuuuuuuuuuuuuuult mai utila depresivilor cautatori de explicatii. E un tom de devorat cu curaj. Si apoi chiar ai succes la macazul cu fericirea.

Cu dragoste, pentru M, unul din oamenii care mi-au intins mana in caderile mele si mi-au dat un sut in viata exemplificand-o la persoana 1 prin curajul, puterea si onestitatea de a imbratisa tot ce e dat!