Sau nou manual de noua buna cuviinta in care a alege sa asimilezi multe calorii e de preferat arderii lor grabite.
Plec de la o prajitura in forma de ceasca de cafea pe-o farfurioara de ciocolata. O ceasca de ciocolata amaruie plina cu crema de cafea. La orizontul meu marea si o mie si una de posibilitati omenesti sau supraomenesti.
Ma joc in intuneric cu lingurita si ma gandesc la akrasia impetuoasa, "akrasia cea cu ochii deschisi" cand raul e straveziu dar il ignori constient cel putin provizoriu ori la akrasia cea blanda cand macar o premisa e oarecum incerta si asta iti justifica concluzia gresita cu privire la rau. Te cauti printre cele doua variante. E clar, si bine si rau te privesc direct in ochi, deghizarea lor iese categoric din discutie deci si akrasia cea blanda. De data asta, la confruntarea cu practica Socrate ar parea depasit cand spune ca raul se poate face doar in necunostinta de cauza. Ba, se poate sa iti sara in ochi si sa iti vina sa il alegi cu toate acestea. Dar eu ca Leibniz, inainte sa ma arunc in neant, analizez concepte precum intr-o stiinta teribila: 
permisivul = orice este permis omului bunobligatoriul = orice este necesar omului bun
omul bun= cel care ii iubeste pe toti
Sumarizand, omului caruia ii iese sa ii iubeasca pe toti ii este permis, obligatoriu si necesar orice. Cum personal mai am de exersat iubirea tuturor, mi se aplica un corolar absolut evident.
Daca vointa (dorinta interna spre ceva) este centrala actiunii umane iar logica activitatii apartine in mod necesar unui anumit scop, atunci implicam imediat in discutie notiunea individuala de bine si rau.
E evident ca orice obiectiv se refera la un bine intuit subiectiv. Acest bine aparent sau individual este dependent de cunoastere. Cu cat stim mai mult cu atat judecata se rafineaza si recunoastem binele superior.
Vointa este efortul pornit din gandire sau munca sustinuta pentru ceva ce gandirea recunoaste ca bun. Un cerc vicios.
Cu alte cuvinte vointa e un fel de apetit, o dorinta mentala care taraste un subiect spre o tinta interpretata drept buna. Fara manualul cu definitia absoluta, orice decizie spre bun/bine e riscanta caci corectitudinea alegerii se verifica doar ulterior, prin calitatea rezultatelor.
Sunt cinci idei centrale in teoria binelui lui Leibniz :
1) Bine este ceea ce produce placere
2) Placerea se manifesta cand constatam o imbunatatire a tendintei spre perfectiune
3) Vointa este dorinta care e controlata de ratiune
4) Ratiunea se aplica doar binelui pe care il putem percepe
5) Dorinta serveste mereu interesului personal
Punctele 4 si 5 sunt critice pentru intelegerea corecta a acestei etici. Judecata noastra se aplica doar binelui aparent; cu alte cuvinte, putem rationa doar asupra lucrurilor care se circumscriu definitiei limitative data de experienta personala. http://www.youtube.com/watch?v=9x11RfY3IxI&feature=related
Din aceasta perspectiva noua, a actiona in scopul perfectiunii lumii presupune cunostinte corecte despre divin/absolut si metafizica perfectiunii lui in actiune. Recunoscand binele la scara mare, aduci prin actiunea ta asupra sinelui un bine uneori deghizat dar categoric subtil si implicit. 
Ce legatura are povestea asta cu prajitura mea de ciocolata in forma de ceasca pe farfurioara? Pai prajitura e in loc de orice altceva. Poti sa o mananci sau poti sa o refuzi. Poti sa topesti ciocolata si sa te ineci in delicii promovand un bine provizoriu pertinent la individual sau poti sa o consumi politicos cu lingurita, socializand manierat si convenind unor norme ce declama frustrarea binelui imediat si aparent pentru a lasa virtutii locul pe podium. http://www.youtube.com/watch?v=5DCacIEbAlM
Comportamentul akratic este loc comun printre oameni. Cand un akratik intelege principiile virtutii si alege in opozitie cu ele se cheama ca Socrate a gresit putin. Doar ca in cartile mele Socrate e invincibil si sta indiscutabil in adevar. Am vazut cu ochii deschisi promisiunea de pe o farfurioara cu ciocolata si am ales varianta care, desi subiectiv calorica, aduce un plus de inefabil pe axa materiei. Eu zic ca tot S are dreptate. Cand vezi clar, alegi binele. E si un barometru simplu sa verifici cum stai la finalul actiunii pe care ai ales-o. Te uiti la rezultate. Iata cum, uneori un kilogram in plus e mai bun decat unul in minus. Frumusetea filosofiei e ca gaseste o scuza pentru orice :). 
Astazi am inteles ca sunt datoare vanduta profesorilor mei. M-au invatat tot ce sunt. Le onorez trecutul prin viata mea. Mi-am facut lectiile ciulind urechile la exemplul cu bunele si relele vietii lor. Atat cat au vrut sa prezinte lumii mele a fost de ajuns sa fi inlesnit chiar si cea mai recenta alegere corecta intr-o seara de martie la tarmul Marii Negre. Si daca ii credem iar pe clasici, orice graunte de moralitate ne construieste fericirea. Am avut profesori de toate felurile, ciudati, obositi, tristi, entuziasti, resemnati, hotarati. Pe unii i-am enervat, dar i-am pretuit pe toti deopotriva prin alegerea lor de a tine faclia pe inceptul altora de drum, chiar daca de unde priveau ei era intuneric. Mi-am facut lectiile la toti, la mate cu 7, dar le-am facut. Profesorii si dusmanii pun caramizile. Parintii doar mortarul. Priviti constructiile cu caracter. Au tot ce le trebuie. Ok, fundatie, dar si ligamente si multe, muuuuulte etaje.
Inca mai sper intr-o generatie silitoare la moralitate si viata!
A educa este mai greu decât a studia: de aceea sunt puţini educatori în mulţimea de învăţaţi.
ReplyDelete