Mar 31, 2011
http://www.youtube.com/watch?v=O5Si9kijtQo
Astazi cuvintele imi sunt NECUVINTE...!
A vorbi despre limba în care gândeşti, este ca o sărbătoare. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte.
Mar 28, 2011
Calea pisicii. Peste Atlas.
E uimitor cum e teritoriala in sensul ca isi revendica zona atunci cand are chef si apoi dispare cu zilele fara explicatii. O pisica indrazneste 10 vieti si moare tot curioasa. Cand am ajuns aici acum cateva luni priveam uimita la ele si la mine pe drumul nostru spre scoala. Acum vagabondam cateodata la unison prin gradinile universitatii. Ele plesnesc de alinturi sub soare, eu imi puricesc blana spiritului. Paralelizand pilozitati, mi-aduc aminte brusc de o comparatie reusita: filosoful e cel care abia atarna la virful firului de par din blana iepurelui si priveste in neant sa dea de palarier, (iarasi margini, granite, zone, taramuri; mi se pare mie sau devine un leitmotiv?). Ceilalti stau confortabil la baza firelor inghesuite, se scalda in seu si isi chivernisesc sangele printre ciupituri de purici. Universul intr-o coaja de nuca ar fi replicat in context Stephen Hawkin pe care tot ma laudam de mult ca l-am inteles. Imaginii celei noi cu iepurele si marele gol de unde orchestreaza un palarier ii gasesc insa o singura scuza pentru felul cum ma bantuie fara permis de sedere: aceea ca e superba. 
Cinci detalii de atmosfera: un soare cu umbrele lui, el mare, rotund si indraznet ca primavara, ele sinuoase si ingamfate ca orice desertaciune, liniste de cimitir fara greieri, miroase a pamant cu grau verde smuls macilor si altor burieni galbicioase, trece- impasibil de alb la scuturarea rapida de propria-si viata, un fluture de varza. E ora 5 si UN TOT, intr-o sambata de sfarsit de martie intr-un colt de lume, pe o piatra mare in apa oarecum spre sub-tropice, intr-o galaxie care face glume nebuloase la adresa invatacelului cautator de scara spre varful firului pe care Il scutura nervos de la baza (cu fundul pe-un bolovan caldut si mestecand cu-n betisor in iaurtul mai putin lichid decat il visase). Uite-o! Felina. Ma scuzati, coada e mai incolo spre sus, ce spectacol fara bilet la viata. Un scenariu live pe scena cu free lancers de ocazie. Mesajul e aplaudat apriori, florile aruncate in décor inainte de lasarea cortinei, semn ca trecerea va fi grandioasa. 
Se impleteste ceva cu linistea din campusul gol si impreuna alcatuiesc un mesaj zgomotos al trecerii prin hatisuri. Actrita e independenta. E pe faza, lucida, vigilenta si la panda desi ai zice ca toarce senin sub soare. Ca sta. Ca Zen. Ca nici o miscare.
Pisici grase malteze, hranite bine de mana destinului in care se incred la fel de hotarat precum il chestioneaza oamenii. Maidaneze convinse, care castiga alinturi in timp ce au oricum la indelaba ghiare croite pentru situatii inamice. Saritoare la inaltime, niste filiforme gratios lucioase peste muschii vivaci. Apa lor e sinele cu care se piaptana. Ce netezire de ganduri, cat neant. In extremul orient pisicile sunt un fel vaci indiene. Poate ca Zen e de la sfant. 
Intre pisici si prosperitate e o asemanare. Vorbim de perversitate. In eticile aristoteliene se probeaza printre altele ca e mai dificil sa induri durerea decat sa te abtii de la o placere. Intr-adevar, idea pare rezonabila de vreme ce durerea este mai potenta in a distruge natura decat este placerea in a o intretine/ regenera. Rezulta ca intre doua variante, o minte lucida prefera un ocol de la placere in loc sa dea piept cu durerea. 
Cu toate acestea istoria se amuza grotesc cu exemple de muritori eroici carora prosperitatea le-a venit de hac acolo unde adversitatea esuase. Ahile, Hanibal, Marcus Antonius au stat drepti in vanturile nordice si s-au prabusit mangaiati de brize caldute. Homer compara eroii cu mustele. Oare sa fie cheia textului sau aceea ca mustele se ineaca in dulce? Solomon, cel mai intelept dintre evrei s-a prabusit sub propria dorinta; Hercule cel viteaz a infrant toate greutatile lumii dar si-a plasat cu vulnerabilitate gatul la ghilotina placerilor. Se justifica deci intrebarea: oare de ce sansele, mai degraba decat piedicile sunt cele care indoaie spiritul omului? O abreviere filosofica ar argumenta ca adierea abundentei ne face neglijenti si cheltuitori, adica mai slabi, adica mai inclinati spre departele de adevar. Placerea isi alatura in minte imaginea binelui, pe cand durerea pe cea a raului. Este o logica de bun simt in fervoarea cu care imbratisam tot ce e satisfacator ca pe o amanta capricioasa careia i-am da tot sa ii castigam mangaierile. Cheltuiala mare, ne risipimsi risipim in speranta ca fericirea ne cade sedusa in brate. Si-apoi un hat in lat, stam ca un peste in carligul unditei, dezmembrati lent si sistematic de tot ce se ascunde sub masca favorului imediat. 
Natura fortelor inlesnicioase de orice fel este sa lucreze sub acoperire, prin deghizaj de bine si armonie, la macinarea celui pierdut pe cale. Daca raul insusi ar veni la noi nedeghizat ar fi un fel de pat pe o tabla de sah. O lipsa de miza in continuarea jocului. Sa jucam, deci, dar in cunostinta de cauza (iar apare Caragiale pe fundal, dar ma abtin de data asta). Ma trec fiori cand rasfoiesc dosarul meu si gasesc ca toate situatiile adverse s-au dovedit, fara echivoc, dar ceresc .
Si cu toate acestea, Da. In lumea placerilor imediate am acceptat acum cateva saptamani sa le dau amprentele aratatoarelor mele contra variantei lor de fericire pe credit. Sa vreau, sa adun, sa imi asigure ei sanatatea, sa dispuna de plecarile mele, le convine orice, dar sa folosesc repede metoda lor inainte de-a intelege pretul, s-apuc sa cheltui inainte sa am. Da, le-am dat poza inefabila a aratatoarelor mele spre Adevar pentru (se pacalesc ei) dreptul meu de uzufruct asupra genialitatii lor de concept: IMEDIAT. Da, am devenit si eu o cifra cu cip in marele lor fals de invarteli banesti fara bani, dar atentie, ma anunt una perversa in economia lor de ganduri. Au creat parghii si pentru cei cu calcaiul ca mine si m-au prins, ne astepta pe toti la orice cotitura sensibila. Vroiam musai in Maroc si pentru asta insemna sa imi fi facut de prea multe ori pasaport provizoriu. 
Prin urmare am pasaport electronic, am cip si cod cu bare de produs pe rafturile goale ale magazinului lor fantomatic ca un calaret fara cap. Dar ma incrancenez pe stocul lor de date despre mine precum pisica la vederea unui caine golan. Placeri imediate? Universul se ingrijeste sa am urechi, caci stie ca pot sa inteleg. Pericol de bombe in Moroc. A doua tentativa de satisfactie categorica in Muntii Atlas amanata fara regret (am invatat totusi si niste chestii utile pe aici:). Am sa renasc curand din mortii lor cu numar si am sa inviez de frica cocotata cu buletinul in varful firului de iarba undeva pe o margine peninsulara de Europa gatita pascal. S-o creada ei ca dau eternitatea pe IMEDIAT. 
Au poza si date despre forma infinitului cochilizat pe degetele mele ca holograma unei gauri negre? Ok, sa privim impreuna in gol, spre palarier. Ei sunt la cealalta margine a Adevarului si sedentari in minciuna lor ca o capusa in piele. Placerea cumparata cu orice forrma de durere aduce distrugere. 
Mar 25, 2011
RISC ZERO
Un sondaj recent realizat de Pew Reaserch Center arata ca aproape 85% din americani cred ca sunt foarte fericiti sau pe acolo. Lumea psihologiei este dominata acum de un domeniu nou, psihologia pozitiva, orientata spre a spori fericirea prin placere, devotament si sens. Ni se propun din noua ramura de terapie, lideri ai unui revoltator tip de stiinta, stiinta fericirii. Editori importanti afla acum despre industria autoajutorarii si publica mii de carti la subiect. Presa self-help umple rafturile cu metode pas-cu-pas pentru o satisfactie universala. Reclame ubicuue propun fericirea pe uscat sau pe mare, in masina sau sub stele. Medicamente pacalesc depresii. Apare, mai mult ca niciodata o epoca de multumire intr-o brava lume noua a norocului persistent, a bucuriei fara pedeapsa. Imi place reticenta lui Eric G. Wilson in fata amneziei generale legate de o parte esentiala a vietii. A dori doar fericire intr-o lume evident tragica inseamna sa devii inautentic.
Concentrarea turbata pe exuberanta e, concluziv, o jumatatate de viata sau o existenta oarecum goala.
Urmarim sa transformam lumea intr-un paradis al convenabilului si eficientei. Tehnologia satisface capricii imediate in ideea de a transforma totul din jur in suprafete netede pe care se pot proiecta visele de fericire totala. Putini tristi, hopa un Prozac, prea mult porc, treci la liposuctie si aplatizarea abdomenului, imi vad viziunile luminoase in fata ecranului TV fara miscare si efort. Lumea e un imens teren de joaca deconectat de la realitate, redus la o fateta a monedei, o linie plata a bucuriei fara turbulente si a vietii fara moarte. Aminteam candva despre hedonism. Doar aparente il consacra antonimic teoriei de fata. In fapt, a trai autentic presupune tocmai o privire detasata de incrancenarea obtinerii a CEVA (aici e insusi efortul, elaborat prin orice mijloace, de proiectie a unei fericiri artificiale).http://www.youtube.com/watch?v=44mXaEdDI5o
Ce este gresit aici? Aparent multe sunt gresite. Aceasta cultura creeaza un anumit tip de oameni. Cei care bantuie locurile stridente ale lumii si ignora marginile intunecate. Isi inclina capul intr-o parte, simuleaza amuzamentul si dau din cap stiutori. Murmura truisme despre cum depasesc ei obstacolele. Asta cu depasirea ma exaspereaza. Ba, eu am cazut si m-am facut praf si mi-am lins ranile si abia m-am reciclat din cioburi, pasind speriata prin haos, bezmetic in timp ce asteptam sa se faca lumina. Cine zice ca in mijlocul furtunii gandeste optimist si vede calea ori e bou ori destrabalarea lui ploioasa e dusul meu zilnic sub care fluier in asteptarea omletei cu ridichi. Revenind....
Cand doresti fericirea pe socoteala tristetii, atunci in mod necesar te astepti ca fiecare moment chinuitor sa produca o alta fericire. Pentru a mentine vie aceasta asteptare (care e blestemata sa esueze in lumea conflictuala) te fixezi pe abstractiuni departe de lumea concreta. Te agati de un concept de fericire personala impotriva unui univers indiferent la confortul tau. Prin agatarea de concept, reduci universul eterogen si nuantat la o idee ingusta ce creste din propria dorinta egoista. (De asta ma sufoc si scot aburi cand aud despre docenti in stiinta motivationala). Asa ajung ca, indiferent de ce percep, sa transform totul intr-un inteles potrivit si placut. Ma straduiesc sa vad doar ce vreau sa vad.
Incep sa cred ca Michael Zammit chiar e un semi-zeu. Tot ce spune se oglindeste in istoria adevaratei materii cenusii. Non-dualitate, acceptarea contrariilor, advaita (varianta romaneasca a fabuloasei idei sta in versurile lui Radu Gyr si e prelucrata pentru tine aici cu dichis pe muzichie cartureasca)
R. W. Emerson ii ia la rost in secolul al XIX-lea pe cei care se asteapta ca lumea sa se ridice la inaltimea asteptarilor lor optimiste si preamareste sentimentul contrar: a refuza sa pretinzi cosmosului proiectia ta ingusta asupra notiunii de aromnie fericita inseamna sa traiesti din plin interactiunea vitala a contrariillor, ca si masura lor de aur. Adica Yin si Yang, sau toate seminariile mele cu Mr. Z, alias Omega mersului meu prin desert. Un blog despre Eudaimonie ar trebui sa ridice fericirea in slavi. Si chiar asta face. Dar negarea contrariului ei ar fi un fals public. Aderand la o singura latura a acestui antagonism se risca o pierdere tulburatoare a realului, a acelei interactiuni bogate si teribile dintre contrarii. Seamana cu a vrea ca soarele sa straluceasca tot timpul, sa fie doar vara si sa mergi doar in sus.http://www.youtube.com/watch?v=16gREnW1kW8
Aleg alaturi de Wilson sa rup catusele mentale, sa curat povara perceptiilor si sa vad universul ca pe o enigma de nerezolvat, superba, voluminoasa. Un univers sclav mie e un univers mic mic mic. Eu il caut pe celalat, infinit. Care ar fi satisfactia sa faci schimb de energii si sa primesti chiar si o gamalie de la un inrobit slujitor al ambitiei tale marunte? Si care ti-e starea cand indulcesti prin atitudinea-ti semeata in fata loviturii absolute, favorurile unui nobil liber, naravas si puternic pana la grandios. Suntem toti controlati de prejudecati ce ne dirijeaza vremelnicia. Tipurile fericite, adica tematorii de tristete stau linistiti si siguri in custile dictate de ideile lor. Cei tristi, nemultumiti de starea de fapt, sunt mai inclinati sa se loveasca de barele custii si devin imprevizibili.
Tipul fericit e cat se poate de lizibil. Raspunde la evenimente in acelasi mod. Fiecare zi e splendida, fiecare perspectiva din varf de munte e frumoasa in timp ce afiseaza reactii regulate ca un mecanism de ceas. In cliseul cultural al succesului in viata cresc legiuni de colonizatori ce isi impun eul imperialist asupra lumii. Oamenii sub reflectoare afiseaza dorul de moarte povestit de William Blake. Cand o persoana vede lumea doar prin propria experienta, ea divorteaza de fluxul polarizat al existentei, de dialogul continuu dintre sine si celalalt, se fixeaza pe constanta in locul schimbarii, pe staza in loc de miscare cosmica. Iar asta e un fel de moarte, o dependenta fata de un fel de rigor mortis psihologic. Obsesia fericirii e o necrofilie inconstienta dupa cum speranta pentru statornicia starii de bine este dorul de moarte, ca cea din urma garantie a neschimbarii. Exista ceva care mortifica sufletul in a fi mult prea indragostit de sine insusi.
http://www.youtube.com/watch?v=m82J0DjFZbw&feature=related
Din Eric. G. Wilson, Impotriva fericirii, amplu citat si pe alocuri parafrazat aici iar in rest aplaudat si asimilat pana la os. L-am ales pe subtirelul de el desi Oliver James, cu Affluenza lui e muuuuuuuuuuuuuuuult mai utila depresivilor cautatori de explicatii. E un tom de devorat cu curaj. Si apoi chiar ai succes la macazul cu fericirea.
Cu dragoste, pentru M, unul din oamenii care mi-au intins mana in caderile mele si mi-au dat un sut in viata exemplificand-o la persoana 1 prin curajul, puterea si onestitatea de a imbratisa tot ce e dat!
Mar 24, 2011
Sinestezie, adica pe muchie de lumi
Unde ramasesem? Cred ca putem reveni recuperand o idee deja abordata: acasa oriunde. E oarecum ciudat sa eziti la intrebarea: UNDE ESTI? Dupa multe norme as putea spune ca am plecat (sau ca sunt plecata, ar spune zambind o mana consistenta de cunoscuti). Dupa multe altele se poate la fel de bine spune ca am ajuns. Am plecat de acasa sau am ajuns acasa. Daca as fi in Indonezia acum ar trebui sa am raspunsurile la indemana pentru oricare eventuala intersectare amicala : De unde vii? Unde mergi? Esti casatorita? A ezita intre aceste delimitari precise ale fiintarii tale ar indica o mare extravaganta, o lipsa de responsabilitate sau de cunoastere de sine. Adica as fi un adevarat pericol pentru societatea care are nevoie de garantii, de definitii, sabloane, rituri, consecventa si unde previzibil inseamna risc zero.( RISC ZERO, uite asta e titlul postarii urmatoare, chiar asa!). Dar, zau ca imi e greu sa raspund direct la oricare din intrebarile astea idioate. E ceva familiar de unde am venit si ceva familiar unde am ajuns, intr-atat de - incat pendulez macinand uniform doruri, intre familiarul din mine si cel din afara mea. E o lume cunoscuta oriunde. E lumea mea. La nastere am primit-o, era acolo pentru mine. Zicand ca am fost in Romania si am ajuns inapoi in Malta as reduce poezia intregului care e LUMEA LUI TOT la o bucata atat de meschina ca ma apuca damblaua. Si pentru ca incercam doar o deschidere la ce urmeaza, iata:Ca intr-o oglinda in chip intunecat.
Intre teama ca avionul nr. 1 va fi mosmondit si il rateaza pe cel nr. 2, intre aceasta teama zic, un grepfruit si o analiza grabita de perspective, tipic nemteasca, asupra Japoniei (la o discutie inainte de imbarcarea totusi reusita), amuzant precum pare, mi s-a deschis timpul si pentru o descoperire. Jostein Gaarder era pe lista lecturilor scolaresti suplimentare sub umbrela pe nisip. Dar cum sansele de a petrece doua zile in Sicilia, pana la urmatorul vapor apareau marete in eventualitatea mosmondirii avionului, l-am luat oricum sub aripa, ca potential remediu pentru atacurile la persoana mea romanesc invaziva in spatiul lor suprapopulat cu muncitori expati increzatori sub soarele portocalilor de Palermo. Deschisesem la prima, in trecere printre lumile mele, sa aflu la ultima despre cum trece un inger lumile noastre.
Mi-a netezit, daca la mod
teoretic mai era cazul, privirile despre ochi. Mi-a amintit,
daca mai era cazul la mod teoretic, despre simturi. Cum sa spun ca sunt in Malta? Sunt eventual sinetstezic undeva in spatiul cu timp. Ce spun acum iti va parea iarasi tembel, dar iti jur ca simt exact asa cum iti doresc si tie. Imposibil de-a pleca, imposibil de-a mai sta, cu drag Mitica. De cand diger textul lui Gaarder am senzatia ca MA IZBESC DE O MARGINE de lume. Alunec privirile pe cuvinte si misc degetele pe muchia copertii cartonate sa inteleg exact ce spune ingerul despre simturi. Si DA, am senzatia ca infinitul din mine se intalneste cu infinitul din exterior la granite de piele cu receptori neuronali de secol modern. Sunt unii care chiar reusesc sa transmita cum simt. Eu abia reusesc sa simt cum transmit ei. Dar reusesc totusi. De unde incercasem privirea atenta, acum redimensionez experienta fabuloasa a la Tolle prin alaturarea senzatiei ca tot ce ating e la interferente. Intre si pana la. Mi-am ciupilit firele de par de pe picioare cu penseta de cand ma stiu. Un strigat mut, in nestire, sfidand timpul, ani in sir, insistand delirant pana la bube si coaja. Ca si cum ai bate zevzec si adormit la poarta ta asteptand sa deschida altul. PRECUM IN CER ASA SI PE PAMANT. Infinitul se intalneste cu infinitul la epiderma. Imi privesc capilarele care spun despre nevoia de Omega 3 si pricep cum rezistenta la o asemenea presiune califica pretentia lor drept intemeiata. Tactilul din mine imi spune despre intalniri de grad 3. Pe suprafata pielii mele sta infinitul. Ne e dat sa ne izbim de margini ale lui. Aici. Acum. Ating o tastatura. Si pentru ca ea are alcatuirea, consistenta carnii mele, o simt. Cand voi fi eter, voi trece prin ea si atingerea aceasta se va sustrage alcatuirii mele noi. Bineinteles ca stim toti ca ingerii functioneaza dupa reguli diferite. Ca zboara, trec prin ferestre, misca obiecte prin aer sau etc, diverse. Dar ideea aceasta e pur formala. In schimb ACUM un singur buric de deget poate face diferenta intre lumi. Ulterior, toate concura spre UNU, ramanem in Advaita, dar ce frumos, ce putere magica sa deosebesti intre manifestarea lui Tot in carne si tastatura.
teoretic mai era cazul, privirile despre ochi. Mi-a amintit,
daca mai era cazul la mod teoretic, despre simturi. Cum sa spun ca sunt in Malta? Sunt eventual sinetstezic undeva in spatiul cu timp. Ce spun acum iti va parea iarasi tembel, dar iti jur ca simt exact asa cum iti doresc si tie. Imposibil de-a pleca, imposibil de-a mai sta, cu drag Mitica. De cand diger textul lui Gaarder am senzatia ca MA IZBESC DE O MARGINE de lume. Alunec privirile pe cuvinte si misc degetele pe muchia copertii cartonate sa inteleg exact ce spune ingerul despre simturi. Si DA, am senzatia ca infinitul din mine se intalneste cu infinitul din exterior la granite de piele cu receptori neuronali de secol modern. Sunt unii care chiar reusesc sa transmita cum simt. Eu abia reusesc sa simt cum transmit ei. Dar reusesc totusi. De unde incercasem privirea atenta, acum redimensionez experienta fabuloasa a la Tolle prin alaturarea senzatiei ca tot ce ating e la interferente. Intre si pana la. Mi-am ciupilit firele de par de pe picioare cu penseta de cand ma stiu. Un strigat mut, in nestire, sfidand timpul, ani in sir, insistand delirant pana la bube si coaja. Ca si cum ai bate zevzec si adormit la poarta ta asteptand sa deschida altul. PRECUM IN CER ASA SI PE PAMANT. Infinitul se intalneste cu infinitul la epiderma. Imi privesc capilarele care spun despre nevoia de Omega 3 si pricep cum rezistenta la o asemenea presiune califica pretentia lor drept intemeiata. Tactilul din mine imi spune despre intalniri de grad 3. Pe suprafata pielii mele sta infinitul. Ne e dat sa ne izbim de margini ale lui. Aici. Acum. Ating o tastatura. Si pentru ca ea are alcatuirea, consistenta carnii mele, o simt. Cand voi fi eter, voi trece prin ea si atingerea aceasta se va sustrage alcatuirii mele noi. Bineinteles ca stim toti ca ingerii functioneaza dupa reguli diferite. Ca zboara, trec prin ferestre, misca obiecte prin aer sau etc, diverse. Dar ideea aceasta e pur formala. In schimb ACUM un singur buric de deget poate face diferenta intre lumi. Ulterior, toate concura spre UNU, ramanem in Advaita, dar ce frumos, ce putere magica sa deosebesti intre manifestarea lui Tot in carne si tastatura.
Oare literele A C E S T E A ce simt cand le ating?
Se poate trai in meditatie prin fiecare gest banal. Obsesia mea e fuga de rutina. Asta spuneam acum vreo cativa anisori. Acum as spune ca rutina e orice gest, extravagant sau banal, lipsit de profunzimea intelegerii lui. Mecanic. Robotic. Automat. Ridicarea din pat in papucii de casa. Incuiatul usii in drum spre oriunde. Ce lanturi. Ce sclav. Ce uitare cu baterii reincarcabile noaptea. Desteapta-te din somnul cel de moarte….ACUM ori NICIODATA croieste-ti alta soarta. Baiat destept Andrei Muresanu. Si daca am ajuns sa citez din imnul national e timpul lui punct.
Si virgula. Ca un P.S.
E o pace aici unde am revenit si-o liniste atat de autentica incat am senzatia ca am iesit dintr-o isterie generala. Oamenii pasesc mai rar. Unii stau, privind in gol la barci sau fix in susul catargului. M-am rupt unui ritm. Aici, acum e altfel. Mereu altfel cand inveti privirea cea noua, cand pipaitul atent, respiratia corecta, auzul departe si bunul gust strajuiesc la intretaiere de lumi. Ne varsam cu totul in lume printr-o delta de senzatii. Care ne dam seama ce avem de facut. Restul stam balti. Si privim spre interior ca spre marile oceane in timp ce ne alcalinizam precum Marea Moarta.
Subscribe to:
Posts (Atom)