În speranţa că nu veţi găsi din cale-afară de filologice aceste chestiuni, vă solicit acum, la începutul Săptămînii Luminate, binevoitoarea atenţie pentru cîteva informaţii referitoare la numele Mîntuitorului, pe care cred că se cuvine să vi le comunic.Numele "Isus" era un nume obişnuit în acele vremuri, "de început de călindare" (vorba lui Ion Barbu dintr-o poezie nu chiar dintre cele mai reuşite ale sale). În Biblie găsim 15 indivizi cu numele Isus, iar în secolul întîi d.Cr., istoricul evreu Flavius Iosephus citează nu mai puţin de 20 de persoane cu acest nume. Era deci un nume curent la evrei. Amintesc doar cîteva dintre personajele biblice cu acest nume.
Isus sau Ioşua Navi a fost un conducător al poporului evreu după moartea lui Moise; e sărbătorit la 1 septembrie.
Isus, fiul lui Eliazar, este chiar amintit în lungul arbore genealogic al Mîntuitorului din Evanghelia lui Luca (3, 29). În unele manuscrise, tîlharul eliberat de Pilat din Pont, la cererea poporului, în locul lui Cristos, poartă, pînă şi el, numele de Isus Baraba. Un colaborator al Sf. Pavel se numea de asemenea Isus (i se mai zice şi Justus).
Numele fiului lui Iosif şi al Mariei, născut în grajdul din Betleem (să spun în paranteză că Beth-lehem se traduce prin "casa pîinii"), numele Mîntuitorului, deci, îşi are originea în ebraică, la fel ca şi multe nume din cele mai frecvente: Gabriel, Ion, Emanuel, Mihai, Daniel, Ana ş.a. În ebraică, lanţul etimologic al numelui Isus începe cu Iahve (Dumnezeu, Domnul), continuă cu Iehoşua, şi apoi, în fine, Ieşua sau Ioşua, ceea ce înseamnă "Domnul este Mîntuirea", "Dumnezeu salvează". În greceşte, unde a trecut ulterior sub forma Iesus, cuvîntul are semnificaţia de "cel care vindecă".
Să trecem acum la a doua parte a numelui: Cristos. Şi aceasta este o traducere în greceşte a unui termen ebraic: Maşiah (in româneşte, Mesia), în care regăsim particula Iah, de la Iahve = Domnul. Maşiah însemna "unsul lui Iahve"). În cea mai veche (prima) traducere a Bibliei, Septuaginta, grecii au tălmăcit numele Mesia prin Christos, "cel uns", de la verbul chriein, a unge. Ignorîndu-se semnificaţia acestei expresii, numele Cristos a fost considerat al doilea nume propriu al lui Isus. De la greci, romanii l-au luat sub forma Christus, de unde a derivat adjectivul christianus, adică originea românescului creştin. Prima folosire a lui christianus datează, pare-se, din anul 43 d.Cr. Din adjectiv, el devine nume propriu, la început secret, din cauza persecuţiilor religioase; apoi, după ce, în vremea lui Constantin cel Mare, creştinismul ajunge religie oficială, se răspîndeşte intens. La români, prima atestare documentară a numelui este din 1389, sub forma Cârstian, apoi Cârstea. În 1415, găsim deja un Cristea şi, pînă la 1500, încă de 11 ori în diverse documente; în "pomelnicul de la Horodişte" din 1484 aflăm o Hristina. Mai tîrziu, apar şi celelalte variante: Cristian, Cristina, Cristiana, Cristache, Cristel, Cristoiu, Cîrstocea, Ristea ş.a. O formă mai rară, derivată de la Hristos, este Hristu, folosit la aromâni şi venit din bulgăreşte, unde Hristo e un nume obişnuit (avem – aveam! – şi noi o stradă cu numele poetului şi revoluţionarului bulgar din secolul răs-trecut, Hristo Botev).
Nu vreau să uit nici numele de sorginte grecească Cristodul şi Cristofor. Ele sunt formate prin adăugarea, la radicalul Crist, a cuvîntului dulos (adică "rob, slujitor") şi, respectiv, foros (adică "cel care poartă" – cum e, spre altă pildă, numele Nichifor, care se trage din Nike-foros = "purtătorul, aducătorul de victorie"; Nike-"victorie", l-a dat şi pe Nichita). Deci: Cristo-dul = "slujitorul lui Cristos", Cristo-for = "purtătorul, adică: propovăduitorul lui Cristos", deşi o legendă conferă numelui Cristofor chiar sensul propriu, de "a purta în spate": e vorba de un martir, Cristofor, care l-ar fi purtat pe umeri pe Isus copil; cert e doar faptul că acesta a fost canonizat încă din secolul al IV-lea, ceea ce a favorizat răspîndirea numelui, care era chiar popular, ca patron al navigatorilor şi al pelerinilor, al călătoriilor pe uscat şi pe apă.
Cu acestea, închei scurtul meu periplu prin universul cuvintelor legate de fiinţa Celui despre care Evanghelia lui Ioan spune atît de amarnic şi atît de potrivit unei veşnice jumătăţi a istoriei omenirii:
"Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decît lumina". Fie-vă bine! G. Pruteanu
No comments:
Post a Comment