Mici exercitii de logica...
Daca am elabora pe indelete multele aspecte ale fericirii am ajunge prin rationament la o concluzie singulara: fericirea rezida in actiunea vointei sau in miscarea intelectului.
Sunt recunoscute trei categorii ale binelui uman. Acestea sunt explicit rezultatul sansei, al trupului si al sufletului. Beneficiile norocului se refera la bogatie, onoare, favoruri, putere. Sa purcedem cu ce se cade. E o iluzie ca bogatia ocupa, in aceasta suita, pozitia cea mai inalta. Midas gresise, ti-am mai povestit, ca aceasta e lipsita de valoare intrinseca si isi gaseste logica tot prin ceea ce cumpara pentru castigul trupului si spiritului. Onoarea/favorurile sunt si ele himere. Augustus spunea ca acestea sunt la discretia celuilalt si sunt, adeseori, experienta acestuia mai degraba decat a mea personala. Iar Cezar credea ca puterea e bunul cel mai de pret, desi, cu cat ingrijim/controlam mai multi oameni, cu atat suntem mai haituiti de griji si direct proportional vulnerabili la pericol ori invidii.
Valorile trupului se refera la forta, sanatate si frumusete. Milo din Crotona uita probabil (cand afirma forta si sanatatea ca supremele dezirabile) ca ne prabusim cotidian sub cele mai ironice discomforturi fizice. Scepticul Herillus proslaveste frumusetea, dar oricat de frumosi am fi fiecare in parte, e nevoie de mai mult decat propria stralucire pentru un trai impacat. Iar frumusetea este oricum beneficiu pentru altul decat cel frumos, cu toate vanitatile lui cu tot.
Unele atribute ale fericirii apartin deopotriva irationalului si rationalului din noi. Cele irationale spun despre bucuria simturilor si unii sustin ca aici s-ar gasi cel mai plastic atribut al fericirii. Totusi, multe animale ne depasesc in rasfatul pe aceasta zona. Unde mai pui ca un simt alert e garantia dezgustului la fel de des precum incanta si in plus ca bucuria simturilor e acompaniata de indoiala apoi urmata de regret. E stiut ca unei placeri scrute ii este consecutiva o durere consistenta iar intensitatea acestui tip de placere dureaza fix ata cat dureaza imperiosul trupesc: analizeaza cat de placuta e apa atata timp cat ti-e sete. Fiecare urgenta a trupului este intr-un fel o sacaiala. De aceea, placerea senzuala (in mod frecvent amalgamata cu opusul ei, durerea) este departe de a reprezenta fericirea pura, solida, satisfacatoare. Aceluia care spune ca sunt placeri senzuale care nu izvorasc din chemarea trupului am sa-i raspund ca acestea sunt atat de firave incat e greu de definit fericirea prin ele. Aceste amuzamente esueza in a satisface sufletul care, prin inclinatie, cauta rafinamente. 
Unele aspecte pozitive ale rationalului din intregul spiritului nostru sunt catalogate ca naturale, ca de pilda intelectul, memoria, vointa. Dar fericirea se sustrage si acestei zone. Folosite corect, acestea sunt oarecum utile, dar gresit intelese devin de-a dreptul malefice. Virtutile morale si reflexive se inscriu si ele la atributele rationalitatii umane. Dar oare chiar aveau dreptate stoicii si cinicii sa creda ca fericirea rezida in conduita exemplara? Practica moderatiei si rabdarii e plina de turbulente si frici ca un zbor periculos. Iar scopul pe care il cautam e mai probabil in liniste decat in framantare, pentru ca suntem neobositi in cautarea frenetica a repausului si platim razboaie ca sa traim in pace. Si, in plus, conduita potrivita e nicidecum un scop in sine ci e folosita ca un panadol pentru curatarea si calmarea mintii. Chiar si pacii hedoniste a la Epicureu pare sa ii lipseasca substanta si argumentul solid la trecerea prin probele fericirii autentice. Folosul unei minti linistite este contemplarea adevarului asa cum folosul unui cer limpede este sa admita stralucirea soarelui. 
Si atunci sa cautam fericirea in reflectie, in contemplarea adevarului pur si simplu? Cu siguranta pe acolo merita cautata. Dar insasi contemplarea aceasta este de cateva feluri distincte: pamanteana, celesta si absoluta. Obiectivul lui Democrit era pe primul nivel. Anaxagoras insista ca raiul este casa lui si contempla de acolo divinul. Aristotel, pe de alta parte priveste declamativ spre superlativ, cu fericirea lui care este rezultatul activitatii celei mai inalte asupra celei mai mari puteri directionata spre scopul cel mai maret. Dar orice ar fi, sufletul incatusat inca in trup intelege aceste abstractiuni intr-un fel diferit de cel care traieste liber in spirit. Prietenul nostru Platon ne bucura iarasi contrazicand teza aristoteliana conform careia in esenta trupeasca omul trebuie ca e fericit. In viziunea omeneasca asupra divinitatii se mixeaza mereu nesiguranta intelectului cu nestatornicia vointei; de unde rezulta, in stil platonician, ca fericirea adevarata este proprietatea exclusiva a spiritului dezinhibat de trup, cu partial drept de uzufruct al carnii. Avicenna avusese probabil o viziune mareata cand a afirmat ca sufletul va fi fericit cand va putea admira ingerii. http://www.youtube.com/watch?v=_am5crjgCCE
Este in natura intelectului (omitem descrierile celui lenes) sa caute cauza lucrurilor si apoi cauza acestei cauze. Pentru acest motiv, cautarile ratiunii sunt eterne iar exceptie face doar frana la descoperirea cauzei finale, care e Dumnezeu insusi. Imperativele vointei sunt de nesatisfacut in termeni de bunuri atata timp cat credem ca a ramas macar un bun exterior noua. De aceea, vointa este satisfacuta doar cu bunul care anuleaza dezirabilitatea celorlalte. Bunul acela e Dumnezeu insusi. Consideram aceasta o ipoteza deja demonstrata. Rezulta ca doar in Dumnezeu cautarile intelectului si ale vointei gasesc raspuns. Acesteia ii urmeaza firesc concluzia ca doar in Dumnezeu e de cautat sursa fericirii umane si ca totul se opreste doar in propria cauza. Acolo e finalitatea. Si daca Dumnezeu singur este cauza reala a spiritului, iar fericirea e in spirit, atunci acolo isi gaseste acesta repausul. In lumea din care scriu, repaus egal vacanta, egal fericire. Aiurea. Niste fotografii vorbesc atat cat pot ele despre cautarile unei cauze ce isi cauta originea. Orice altceva, de la culoare, spre sunet si pana la impresie, ambitie si ego sunt simple iluzii ale adevaratei lumi care ni se sustrage prin imagini ca acestea. 
....ne prabusim cotidian sub cele mai ironice discomforturi fizice.Frumos si inspirat zici! Dar tot cotidian ne inalta frumosul! http://www.youtube.com/watch?v=iPGVJYtVWyw&feature=related
ReplyDeleteInteresanta postare,voi reveni!