Apr 4, 2011

CU PLUTA


 


Astazi vreau sa spun despre datul in barci.  Si lunecari. Si plutire. Si colace de salvare in valuri. Astazi am sa intorc putin privirea spre un fel de rude de sange lasate demult pe rafturi de memorie prafuita. Am sa ma uit acolo pe la tulpina comuna, cand eram cam un trunchi de copii multi, chiar sub ramificatii de ADN, adica inainte de creanga de aur a mea, adica fix acolo de unde imi intorsesem privirile cu mult timp in urma  si de unde, din intamplare, s-a izbit ieri de mine o lectie.  


Un blog e un fel de arta a locuirii in strada. Un fel de fiintare homeless, in lipsa de usi si draperii. Atata doar ca daca stii ce haine sa pui si ce sa scoti de pe tine cand iesi la bulevard intre voi, poti spera chiar la onoarea  sa  puna cate vreo unul  focus  sau , mai stii, sa faca stop cardu pe ce scoti  gratis la taraba din buzunarele intruparii  tale in om. 
O provocare sa faci echilibristica aceasta  intre striptease oratoric si  vocea foarte plata a condeiului cu mult bun simt care iti spune ca sunt putini aceeia interesati de evolutia ta strict. Insa daca aceasta evolutie e pusa in forma de aluat fraged din care fiecare isi poate croi cu sucitorul personal placinta preferata de trai, atunci se prea poate sa sfidezi ridicolul in timp ce joci poker pe dezbracate in virtual si pariezi in mod tembel pe interesul  vreunui divers anonim. Analizez rapid titlurile de biografii care mi-au stat sub nas o vreme. Putine, raportat  la rest si tipariturile acelea s-au intamplat sa imi treaca prin maini doar pentru ca stiam ca acolo e cifrata povestea unui invingator. Adica le-am selectat si le-am citit in functie de cum mi-a convenit sfarsitul cartii, carevasazica il stiam.  


Paranteza; spuneam ca mai am un singur batran. Am reinventat un prilej si am trecut marile pana la munte sa-i mai povestesc despre ecoul pasilor mei. Ca ma rog ca Adioul nostru sa se intample cu alt prilej e parte din ce profeteam ca intereseaza mai putin. Ce mi-a spus acest om e partea cu ingredientele acelea in coca pe care o framant pentru tine ca tu sa poti sa faci cu ea ce vrei. A spus asa: SE POATE DISCUTA IN CUNOSTINTA DE CAUZA DESPRE VIATA UNUI OM DOAR CAND AJUNGE IN PAMANT SI II STII CHIAR SI RITUL DE TRECERE. Da, asa a spus, la 90 de ani ai ei batuti pe muchie, cu neologisme si cu o viata exemplara , desi independenta, voluntara, curajoasa, plimbata si muuult mai emancipata decat o groaza de paparude ojate postmodern.   


Carevasazica, Aceea e biografia valoroasa iar ea se verifica prin cat sta pe raft la librarii, cu titlul de-o schioapa, cu nume, prenume. Dar e  absurd sa crezi si sa ai pretentia ca cineva mizeaza din start pe lozul tau castigator si ca priveste  prin lupa la fiecare litera din istoria pe care inca ti-o elaborezi, pe care doar Dumnezeu stie cum o vei rezolva ori pe care poate vei vrea chiar s-o lasi  incalcita. Mai ca imi vine sa cred ca cei care isi uploadeaza viata pe blog prin stiri insipide au gasit varianta adaptata vremurilor de a face barfa la gard. Fabulosii artisti ai radioului-sant… si ala ce mai zice, si eu uite asta fac, tu ce parere ai de mine? Un hahaha al vremii, o hahaiala absoluta pe seama extraordinarului de mine care culmea, ma ofer voluntar. Carevasazica aici striptease la bara mai rar. Dar tot culese de pe la carturari imi sunt si aplicatele deja teorii ca prea des cu valul pe fata se pierde din vino incoacele vital anilor 2000 si amenintata e astfel chiar priza realitatii  din spatele acestei ferestre pe care o decorez periodic dupa voia inimii.

Deci sa ridicam putin valul si sa privim impreuna acolo unde spuneam ca am stabilit de mult o lipsa de perspectiva. Incepusem cu datul in barci. Cu valuri si ape tulburi. Ca la noi toti, cu de toate. Istorii inca incalcite. Si ce daca, descalcirile sunt la sfarsit. Framant un aluat. Tu pune-i zahar pentru gogosi pudrate sau pune-i sare pentru o pizza calorica. Eu doar il framant. 

O mana de faina. Un fel de ruda de sange se leapada de sangele hotarat comun si totusi mai dens in  mine. Cateva linguri de apa. Dupa ulterioare   
  si inerente furtuni apune cu anii o tacere seaca . Si acum uleiul. Aflu  teribil si intamplator ca acest fel de om a alunecat mai serios chiar in propria-si barca pe care si-o tamplarise de buna voie in atelierele inceputului de viata. Se da in barci si cred ca a sarit in ape tulburi.  

Am vrut sa spun despre alunecare. De fapt ma gandesc la colacul salvarilor mele. Se spune ca ne alegem parintii inainte sa ne nastem. Selectam din starea de gratie si in functie de treptele pe care ni le propunem ACOLO sa le urcam AICI. Cred ca asta explica de ce unii au parinti minunati si altii mai putin.  Si de ce e greu de inteles acum cum am rezistat, fiecare in felul lui, ispitei de a alege in defavoarea celor dispusi sa ne arunce petale pe cale. Ma gandesc la o mama care va trebui de-acum sa poata singura. Si poate, pentru ca de asta a ales-o fiul ei. Si ma gandesc si la a mea ca la colacul salvarilor mele. Toate salvarile mele. Mi-a spus odata ca a obosit sa lupte pentru mine. Si-atunci m-a aruncat in valuri cam agitate impotriva intregii lumi care urla spre, credeau ei, facerea de rau. Atat mai putea . Dar stia ca inot. Tot ea ma invatase. Acum am ajuns la tarmuri cu soare si scriu in lumina de aici despre incalcirile lumii acesteia frumoase in care lepadarea de sange observ ca se plateste cu sange proaspat. Asta fac mamele. Stiu tot. Pot tot. Daca sunt mame. Altfel sunt doar niste deghizari pentru evolutii spirituale pe care ni le asumam de buna voie. Ca dezbracarea online.
Epilog: Capitanul vasului sta pe punte. Fiul isi alearga maimuta cadou. Maimuta urca pe catarg. Feciorul se cocoata dupa ea. Capitanul isi priveste baiatul in varful catargului si tace ingrijorat (multi ar spune ca e sus, e temerar) dar el stie ca un pas gresit il sorteste prabusirii pe punte. Scoate pusca din cabina. Urla la fiu sa mearga spre marginea exterioara a bratului de la catarg. Fiul e speriat si a intepenit la trunchi. Capitanul armeaza pusca. Ii urla sa calce spre exterior si sa sara in apa sau va trage in el. Baiatul reuseste saritura in valuri, marinarii arunca colacul, etc. Capitanul se intoarce in cabina unde se prabuseste si plange fara sa-l vada cineva. Circula zvonul  ca  e unul care ar fi tras in fiul lui. Se discuta asta in saloanele celor ce isi aplauda feciorii inainte de ultima replica din spectacol.
Ieri am aflat intamplator despre prabusirea unui parinte ce stabilise mai demult ca alt parinte e prabusit. Istoria inca se scrie. Cine e cu pluta, repede mana sus. Si cine e altfel sa arunce primul cu piatra. Ca oricum biografia ne-o scriu altii la sfarsit, daca o fi cazul. Asta e doar un blog inaripat, rasarit din ape reci. Pentru D.V.   
                        

1 comment:

  1. Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor şi de cuvântul tulburător.
    Cu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o armă te va înconjura adevărul Lui.
    Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua,
    De lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază.
    Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.
    Însă cu ochii tăi vei privi şi răsplătirea păcătoşilor vei vedea.(PS.90)%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%
    Copiii vostri nu sunt copiii vostri. Ei sunt fiii si fiicele chemarii la viata. Vin prin voi, dar nu din voi. Si chiar daca sunt alaturi de voi, nu va apartin. Puteti sa le daruiti dragostea, dar nu si gandurile voastre. Caci ei au propriile lor ganduri. (Khalil Gibran)

    ReplyDelete