Cand limbajul pleaca in vacanta, adica ia o pauza de la conotatiile lui rutinate, atunci se intampla minuni, acolo incep intrebarile fara raspuns. O limba privata e imposibila. Dar dimensiunile ei sociale difera in functie de context. Augustin credea ca fiecare cuvant are un inteles. E totusi o prostie sa cauti sensul unui cuvant. Mai bine cauta-i uzanta si scopul. Altfel il inghesui intr-un dictionar iar pe adevaratul cuvant il ustura restrictionarea. Limba e folosita corect sau incorect in functie DOAR de regula jocului. Regula jocului nostru suna asa: la inceput a fost cuvantul. Si inceputul era fara granite. Cuvantul POATE! Scopul primar al cuvantului e departe de a fi factual. El e creativ si non-cognitiv iar scopul lui e adevarul anti-realist, adevarul unui grup oarecare, cu inteles doar pentru ei si fara nevoie de verificare, imposibil de falsificat. Adevarul nostru a fost auzit. http://www.youtube.com/watch?v=DLWfdIMODS4
AM CASTIGAT! A fost ca in visele mele. Au iesit pe strazi si i-au oprit. CUVANTUL poate misca! Mai suntem muuulti care putem imblanzi lumea. Mai suntem. Rocinante te iubim pentru cauza pe care o porti pe spinare. Sancho Panza, ai dreptul la adevarul care iti pare tie real, dar lumea lui Don Quixote EXISTA si ea. Ea a strigat in preajma sfintilor pe strazi si a oprit masacrul cailor. Au trecut norii, e soare iarasi in lume. Asa sa tot fie sarbatorirea celor care au crestinat lumea! http://www.youtube.com/watch?v=BNy_wHusqxg E groaznic cand simti ca lumea ideilor tale se clatina. Dar apoi e sublim sa constati ca sunt multi care mai vorbesc limba ta. Si ca ea e limba publica, chiar daca intelesurile ei sunt plecate in vacanta pentru altii. Ca tine, trecut-am si eu prin furtuni iluzorii. E incomparabil mai simplu cu spada in mana, colectionand julituri pentru vreun crez oarecare. E infernal doar atunci cand se clatina sensul insusi. M-am convins, cuvantul sta inca drept. Oamenii sunt inca. Pierd sange, isi cer amarnic dreptul la perfuzii dar sunt cat se poate de vii in patetismul lor utopic. E soare iarasi pentru ca, uite, ne ingrijim un pic de idealuri pe strazi, la tv, in virtual. E soare pentru ca ne spunem inca sensul si visam in direct. Bravo noua! Aprind lumina inapoi pe blog.
http://www.youtube.com/watch?v=Y_U6S6Z6APw
,,La început a fost Cuvântul si cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era cuvantul” – Cuvântul care clădeşte măştile sub care ne ascundem, Cuvântul – ce venerează, în care ne refugiem, arătându-ne credinţa şi uneori dând naştere zeităţilor, sau din contra, Cuvântul-ce blasfemiază, prin care ponegrim şi distrugem zeităţile create.
ReplyDeleteOmul îşi exprimă prin cuvânt gândurile şi dorinţele sale. Dar cuvântul rostit de om se stinge şi dispare. Dorinţa exprimată de el uneori se împlineşte, dar adesea rămâne neîmplinită. Cuvântul lui Dumnezeu este veşnic şi atotputernic. El este mereu la Dumnezeu.