Fara introducere si fara incheiere. O realitate cuprinzatoare a tot si atat. Un atat valoros cat toate atoturile. Atotul prezentei, al uitarii, al iubirii, atotul focului, atotul la interior si cel din afara. Atotputernicii de oameni si de zei, atotcunoasteri si atot himere. Scriu unui Om TOT. Daca alegi sa fii tu, ma bucur.
Cea mai mare tristete a mea este sa stiu ca fiul meu se va neantiza intr-o zi. Asa imi spunea candva un barbat la sfat si la stat mare cat puterile unui alfabet.
Dar pe blogul cautarilor de logici fericite se cuvin disectii ale celor mai mari bucurii. Azi scriu cu prilejul unei noi bucurii. Azi celebram o alta cauza a lumii. Pentru fericiri, fac uneori plonjon teoretic spre concret sau ca acum, pur si simplu pun stetoscopul pe suflet, permutand EKGul amintirilor din ecuatii incalcite de viata ca sa rezulte fara echivoc un adevar: cea mai mare sansa a trupului este binevoitoarea ingaduinta a vietii din el de a i se desconspira printre sinapse neuronale de materie.
Tu si cu mine, oricine ai fi, traim in trup holograma cuprinsului fara introducere si fara incheiere. Tu oricare si cu mine suntem doua universuri subtile, diminutivizate creativ pana la incaperea in epiderma. Raportata la spatiu, distanta dintre gandul tau si al meu e aceeasi cu distanta dintre vertebrele tale si rinichii mei, sau dintre plamanul tau stang si artera mea dreapta. Vidul e plin de mine si de tine. Dar dintre toti, sunt unii care sunt mai aproape de mine decat mine insami. http://www.youtube.com/watch?v=HUgtCFWWbjE
La multi ani, mama, mai aproapele meu decat toti. Astazi, dar acum niste ani s-a nascut o premisa a mea. Una dintre cauzele fara introduceri, un Dumnezeu cu forma frumoasa de om plus eu, cu sansa mea de a fi nascuta tot atunci si o concluzie a ei fara cuprindere. Doua nemarginiri care stau mai aproape parca una de alta decat de restul celorlalte apropieri inevitabile, doua nesfarsiri desenate subtil in carne si oase, peisaje cand mai aproape cand mai departe de ele insele, combinand culorile lui sapte pe chevalet si asortate in spirit prin furtuni, nori cu traznet, in primaveri, apa cu trandafiri, prin pace, maci cu soare, in lupte, sange cu pavaza de scut.
Cea mai mare liniste imi este sa stiu ca in maya plutirii atomice sangele tau sunt eu, dincolo de combinatii genetice dar foarte aproape de iubirea celui aproape de tine insuti. In lumina acestei intelegeri, se topesc fricile despre timp si orice distante de la tine la mine, dupa cum se dizolva timpii morti, cei nestati de vorba cu mine insami. Unde se termina granita ta de om oarecare vin eu, incep eu, sunt eu, ne vizitam periodic. In calatoriile acestea nesfarsite alergam fiecare dintre noi prin trupul celuilalt. Simbiotic, plutim in neant de la o varsta spre alta, ne intuim- tu pe mine, eu pe tine. Iar cand vedem bine cine cum suntem ne intitulam de buna voie suflete pereche. Adica un tot. Atotul. Atotul prezentei, al uitarii, al iubirii, atotul focului, atotul la interior si cel din afara. Atotputernicii de oameni si de zei, atotcunoasteri si atot himere. Eu scriu in fiecare rand pe aici unui Om TOT. Cand se intampla ca faci si tu parte parte din visul meu, ma bucur.
Mirajul unisonului teribil mi-e tulburat totusi, ca azi, de doruri surde de tine insami ce se aud undeva in mine insati precum un ecou de materie ce spune pe limba oamenilor: Te stiu, te-am gasit, TE IUBESC, suflet pereche!
Cifre sapte traduc caldura acestor cuvinte prin bucuria constiintei ca niste carne cu sange, pacate si oase traieste in plina materie ipostaza transcederii ei. Si uneori, in zile binecuvantate (ce pot la fel de bine sa fie la 2 mai sau in ingheturile iernii), cate un colt savant de univers in trup SIMTE cum e sa STIE. CE? Ca desenul despre o mama si o fiica sunt de fapt parte din trupul mai mare, cel fara nevoie de introduceri la expozitie.
Un desen fara sfarsit, cu toate mizeriile din penita cu tot. Cu toate retusurile si toate liniile aiurea, o perfectiune eterna ce se distreaza privindu-se in oglinzi deformate care ii chinuie prin timp chipul.
Am izgonit fricile de anii ce par ca ar curge sinistru si ti-am urat la multi altii, suflet pereche! Te stiu, te-am gasit, mai zboara liber, te iubesc. Asa m-ai invatat sa fiu si chiar asa sunt. La multi ani, cauza a mea, iti sunt si iti scriu concluzia infinitelor imperecheri de suflete prin preumblarile in trup la unison! 
A plouat pe seara,linistit si cald si am considerat ca ploua pentru sufletul meu! Este un DAR.Candva,intro tara unde zapada este un fenomen rarisim,a nins pentru Craciunul din sufletele noastre. A fost alt DAR.Si totul pare o falfaire de aripi pereche sau poate aripa de rezerva cateodata.Ma leagana zborul si visul si dorul,ascult JJ,ma regasesc,transced ,revin ca sa ti spun TE IUBESC,multumesc,
ReplyDeleteMAMA
Some say love, it is a river
That drowns the tender reed
Some say love, it is a razer
That leaves your soul to bleed
Some say love, it is a hunger
An endless, aching need
I say love, it is a flower
And you, it's only seed
It's the heart, afraid of breaking
That never learns to dance
It's the dream, afraid of waking
That never takes the chance
It's the one who won't be taken
Who cannot seem to give
And the soul afraid of dyin'
That never learns to live
When the night has been too lonely
And the road has been too long
And you think that love is only
For the lucky and the strong
Just remember, in the winter
Far beneath the bitter snows
Lies the seed, that with the sun's love
In the spring, becomes the rose
Putem impartasi o anumita gama de vibratii energetice cu cineva, dar nu putem impartasi viziunea asupra lumii, chiar daca punctele de vedere ne sunt asemanantoare. De fapt, nu putem impartasi niciun aspect al existentei noastre fizice in lume, cu nimeni. Putem respira, manca, trai sau rade pentru altcineva? Poate sa ne placa ceva si apoi sa transmitem altcuiva aceasta experienta, neschimbata? Daca iti este sete si eu beau ceva, iti mai este sete? Sigur ca iti este, pentru ca eu nu iti pot transmite experienta mea fizica – TU trebuie sa o traiesti singura.
ReplyDeleteSi aici intervin blocajele in relatii, pentru ca vrem sa ne impartasim calatoria cu ceilalti, pentru a ne valida propriile experiente. Cautam un nivel de conexiune externa, care simtim ca ne lipseste in lumea noastra interioara. Ne dorim de fapt sa existe cineva care sa creeze pentru noi, o vibratie superioara celei pe care credem ca am putea sa o cream singuri. Este frustrant si nu functioneaza niciodata, pentru ca incercam sa impartasim o experienta emotionala intr-o lume fizica – o lume care reprezinta singura noastra interpretare a energiei. Corpul nostru emotional este filtrul pe care il folosim pentru a trai energia Pamantului si noi judecam fiecare experienta de viata, dupa modul in care o simtim GB