Am spus ca tac. Dar cum sa taci cand simti ca te sufoci? Cand te sufoci deschizi plamanii larg. Si in asemenea imprejurari iti vine sa formezi propozitii despre natura , vezi motivul, gurii-casca. Sunt gura casca. Si prilejul de gura casca e de fapt mai mult decat motiv in tara mea. E leit-motiv. Cam ca mioara din balada Miorita. Apare des pe plai. Observ ca dupa a saptea propozitie ma indrept spre un cu totul alt ton decat recomanda in fapt diapazonul pe starea mea de ieri. Imi iese un intro ce aduce a cinism. Promite cadenta seaca a unei revolte care exista, da, dar eclipsata de o tristete mare. Blogul fericirii e temporar intr-un con de umbra, ca sa confirme iarasi pe ying si yang. De ieri imi urlu in van la telefoane, in pragmatic si-n virtual tristetea. De ieri, de cand mi-au transformat idealul in salam. 
Reluam. Reformulam. Scobim spre esenta. Deci lasam la grajd copita acida sa indraznim adevarul. Si adevarul e ca de ieri am ochii rosii. A fost intai plans cu sughituri, apoi sistematic, abordand toate stilurile posibile, in neputinta, in revolta, cu ciuda, cu indarjire ca poate se poate, in orbecaire de sens, in stupefactie. Variante asezonate dupa gust cu speranta, infiorare, oroare, deznadejde, cumintenie, isterie, ofat prelung ori suspin retinut, cu privire in gol sau pana la centru si totusi salutand mecanic pe toti printre pasi.
As putea sa iti spun acum despre iluminism si crezul lor in ratiunea pe care eu am pierdut-o subit in povestea cu salamul. Sa il compar si sa il dezmint apoi cu pledoarii idealiste in stil romantic, cu emfaze subiective pe logica individualista care imi da dreptate mie singura impotriva tuturor, in contrapartida cu Marx ori utilitaristii, sau cu subliniere pe revolta oarecum justa a supraomului Nietzche, sa iti explic ca iti par ciudata periodic (ca Hegel cu visul nostru comun despre progresul constiintei) doar pentru ca simti ca Adorno. Ca desi se poate urmari cronologia dezvoltarii ratiunii in tehnologie de la glont la bomba atomica, e greu de gasit un progres MORAL comparabil intr-o istorie umana care culmineaza cu Auschwitz. Dar azi scriu dintr-o oboseala de tot si-o amorteala de simturi sau crezuri in umanitate. Din pacate de data asta simtim la fel. Ceva ne instraineaza constiinta de ea insasi. Cine are o lista, va rog, cu ce s-a schimbat esential pe parcurs? Invatam din istorie? Serios|? Mi-a tinut companie la bocitul cu pricina un gand. Potolirea, apartii unei alte epoci, ai incurcat socoteala cu masinaria timpului si te-ai trezit pur si simplu intre astia, cand stii ca ar fi fost mai bine descult acum vreo 2000 ani.
S-au spart baloanele cu ganduri ca un clabuc pe pardoseli. Acum aproape 2000 de ani l-au omorat pe Socrate cu cucuta pentru pervertirea mintilor tinere iar pe Isus pe cruce pentru convertiri similare. Bine, atunci in rama cu umbrelute, manusi, cai albi, sticlute cu saruri, menuet si castele. Acolo iti place, acolo ti-e locul. Acolo viziunea ta era mai in ton. Acum 1000 de ani ii ardeau pe rug in numele Inchizitiei destepte. Apoi i-au chinuit cu imaginatie. Ii puneau pe plantatii. Apoi ii torturau cu instrumente. Apoi i-au pus la strung, de dragul revolutiilor industriale. Apoi i-au pus si la birouri si i-au legat pe unii astfel destul de bine. Cativa scapasera. Alergau liberi. I-au pus in tarc. Cu gard, bordura si zavor deschis la weekend pentru cei care-si mai aminteau de unde au plecat. Cei mai multi stateau oricum confortabil non stop intre limitele diverse.
Mai ramasese ideea. Deranja foarte putin. Aproape foarte foarte putin. Abia observabila, o discretie, bijuterie de idee. A fost de ajuns si atat pentru fricosii de ei. In lumina epocii, flashul turistului in Delta Dunarii, in cautare indrazneata de cai salbatici, e o inconvenienta. Au pus ultimii liberi in tarc, spre abator. Fotografiati acum, va rog. Acum e bine, prin lentila apare acum familiarul din grajdul de acasa. Pesajul diferit, perspectiva aceeasi. Iaca, niste bieti cai infometati, muscandu-se unii pe altii in stramtul locului, iepe epuizate hranind copii fara alta sansa decat cea pe care le-o construiesc ei, spre supermarket. Priviti soarta salbaticilor cu numar si luati aminte la iesitul din tarc. Asa da, se poate face turism controlat si sanatos in Delta Dunarii. Acum pericolul schimbarii de decor a fost eliminat. Mi-au furat zambetul din toate verile mele in Delta, pe vapoare, din lotca, pe tractor. Zambetul meu. Secundele mele de libertate imortalizate pe fotografii ce imi lipsesc aici. Ii vedeam mereu liberi, amintire a naturii noastre comune. I-au dus. Si acum eu unde sa plec? Ce fac cu poezia, cu muzica si verile mele din Delta? Miroase a salam. Inspir un damf cadaveric de ideal. Wow, ce se pricep. Ei stiu exact ce fac. Iar mie imi trebuie un glob de sticla. 
Am plans ca la inmormantare, ca la apus. Mi-au tocat originea la abator si ma poftesc sa o parcurg pe tractul digestiv, ca aborigenii care isi mananca parintii morti. Am plans ca la moartea unui vis. Am implorat chitari si flamuri albe, visam copii imbratisand cai slabi si toata ratiunea bine dezvoltata a secolului MUTA in minister si primarie. Visam evenimente manifest pentru un scop nobil. M-au potolit cateva telefoane din realitatea celor sus pusi. Mi s-a promis ca vremea aceea a trecut. Dar CARE o fi fost vremea aceea? Cand IDEON era totul? Acolo as locui. Credeam ca Nieztche exagereaza. Dar in doua mii de ani si mai bine m-am regasit doar intr-o bula de sticla, din care ma rostogolesc transparent, ca azi, prin lume si urlu privind.
E o sfera antifonata si cu geam fumuriu. La tine abia ajunge o parere. Dar, te asigur, in tipul acesta de globuri, se aduna azi lichid clocotind de dorul cailor liberi. Un vernisaj de stiluri diverse in bocet pentru tentative SFIDATOARE de furt. Atat au reusit, o sfidare, dar tupeul lor merita plans. Pentru ca le convine sau ba, ideea e nemuritoare, cu toate abatoarele cu tot. Sunt unii care ma cred. Putini, dar sunt. Ei sunt liberii de maine.
SI ACUM PRIMESC ASTA....
ReplyDeleteOn this day of your life, elena, I believe God wants you to know...
...that less and less do you need to force things, until you finally arrive at non-action.
This is the message of the Tao Te Ching, and it is true. Werner Erhard has taught, "Life will resolve itself in the process of Life Itself." Byron Katie says that liberation is "Loving What Is."
And Stephen Mitchell calls non-action "the purest and most effectiveform of action. The game plays the game; the poem writes the poem; we can't tell the dancer from the dance."
Perhaps the best thing you can do right now is nothing at all.
Doamne daca-mi esti prieten
ReplyDeleteDoamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum te lauzi la toţi sfinţii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu părinţii.
Doamne, dacă-mi eşti prieten,
N-asculta de toţi zurliii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu copiii.
Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Nu-mi mai otrăvi ursita,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu iubita.
Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum susţii în gura mare,
Moaie-ţi tocul în cerneală
Şi-nainte de culcare
Dă-i în scris poruncă morţii,
Când şi-o ascuţi pumnalul,
Să-l înfigă-n mine, Doamne,
Şi să lase-n viaţă calul.
Spyka