SUNT

…zile (imbucurator de multe) in care doar mutind poti rezona cu perfectiunea ce se lasa citita pe litere,  intre pala de vant si frunza care danseaza  stil punga American Beauty.
http://www.youtube.com/watch?v=gHxi-HSgNPc&feature=related

…uneori galagii atat de infioratoare in jur incat doar o chirceala de interior te salveaza de la definitive pierderi de tine printre politeturi sumare.

…linisti grave printre sonoritati damnate din care culegi doar atat: …… ! (adica cel mai de departe cantec  dinaintea primului apus, pe care l-ai putea auzi cu mine chiar acum, tu pe langa milisecunda in care citesti cu, pariez, un fond sonor absurd si, asijderea eu, din spatele unui Buddha Bar antrenant sub scutul caruia-ti scriu iar, dupa alte cateva lupte cu mine).

…niste tentatii numite sau fuga sau doruri sau frici sau niste ceva-uri mai lase spre care te arcuiesti tragi-comic la poluri opuse din tine, doua, magnetic identice cu tot ce gandul silabiseste perfect din memorie dar si cu tot ce suflul valideaza pe terenul unde intuitia e sef absolut oricarei ratiuni. Asta da, flexibilitate spre limite.

http://www.youtube.com/watch?v=ZsWEXHwbXFM 

…drumuri, mereu, mai adanci, in tenebre cu fiecare verde de semafor si mai ales la fiecare bariera, cu alb intermitent si sonor la caile altora sau pur si simplu la banale inroseli prin trafic comun, alaturi de toti.

…aglomeratii de déjà-vu-uri, imagini ce se dedau in sfarsit concretului (plecate candva din oglinda-ti mentala, dar anulate de imediata lor replica autoironica plus rationamentul bizar, desi argumentat ca SI asta e iluzie); iar atunci te hotarasti , a cata oara, ca singura logica a acestei lumi e aceea de a-i fi spectator.

…sunt jocuri chiar de iele in care mai ca te-ai prinde daca ai putea cumva sa te convingi ca teoria paragrafului anterior e o mare porcarie; dar atunci te hotarasti, pentru a cata oara, ca singura logica a acestei lumi, in afara de aceea de a-i fi spectator, e SA FII  iar jocul poate fi astfel oricare.

http://www.youtube.com/watch?v=BPoFSbQo_eI&feature=related 

Daca as stii vreun chip sa incheg cuvinte spre a servi pe altii direct din marea branza festiva ce o traiesc pe sectiuni in cotidian, as scrie romane anonime sa anulam orgolii de condei, in timp ce voi va puneti pe randuri de acord asupra unui gust genial de smantanica bine vanduta.  Dar te vad langa mine, un mine, ca mine, tot tu, acelasi eu, in timpul tau, in ritmul tau, in cuprinsul tau de intelegeri, privind la noi (un Eu tentacular infinit) din limitarea tintuirii tale in perspectiva ta subiectiva si stiu doar atat: ca  oricine, oricat, orice ar spune, in orice fel, in orice grai, cu oricare strategie, in fiecare dintre timpii cei favorabili, oricum ar formula, de oriunde s-ar auzi, folosind orice parghie posibila, TU VEI CITI IN TIMPUL TAU! E un timp al fiecaruia de a pricepe, dincolo de competente lingvistice spre clarificari, dincolo de harul duhovnicilor, dincolo de talentul trainerului sau de daruirea maestrului, in gand, in piept, in privire, in palma, cu urechea palnie si cu ochii inchisi, intr-o forma sau alta, intr-un timp anume, pentru fiecare o scanteie se va aprinde oarecum. Iar de acolo intra oricum sub reflectoare altceva decat tot ce depinde de straduinta altuia. Este El, unul in cautarea lui insusi. Atunci ca acum timpii, tempoul, ritmul, cadenta abia de conteaza. Ce ramane, restul atemporal e despre Tot. Traim diversiuni diacronice.

http://www.youtube.com/watch?v=O6WQjO5NHO0&feature=related 

…sunt zile cand expresia lui Eu se descopera atat de diversa incat iti vine sa taci pentru ca Totul pare sa se fi spus deja pe sine la infinit. Atunci mai ramane doar sa casti gura a mirare, ochii a dor, sufletul  a acasa.

Sunt toate acestea. Pe zile, pe clipe. Eu sunt.

 http://www.youtube.com/watch?v=Y-NU2eSHYYs&feature=related

 

SINE, MINE si ...ACTOR

 Incercam sinteza lumilor ideatice prin care ma plimb. Te asigur, ce urmeaza priveste pe toti direct, pe tinele, pe sinele si pe actorul care joaca pentru ceea ce esti. Purcedem de la Mr.Mead:

Constiinta, spiritul, sinele, minele, eul, celalalt, ratiunea nu sunt substante, ci niste functii nascute in procesul social. Interesatii de detalii pot studia cum maestrul prezinta, in cadrul unui triptic, odata cu sinele, minele si eul, un ansamblu de concepte destinate la a da seama de ceea ce se obisnuieste sa se numeasca SUBIECT.  Oricum, merita un ragaz (cat o postare p’un blog) pe aceste notiuni pentru a intelege cum se construiesc in contemporaneitate niste teorii esentiale.  

Sinele apartine imaginii sociale, se constituie progresiv, incepand de la nastere, prin experienta si activitate sociala. El se dezvolta la un individ ca rezultat al relatiilor acestuia in totalitatea proceselor sociale si cu indivizii angajati in ele (Mead, 1963). Adica este o constructie obiectala si corespunde unui fragment de identitate stabilit de atitudinea celorlalti (manifestata in comunicare, terenul de formare a sinelui).

 http://www.youtube.com/watch?v=o77uX61C2kw

Venim pe lume ca indivizi, ne asumam un personaj si devenim persoane (Park, 1950). Aceste personaje pe care le asumam corespund unor ROLURI sociale (de profesor, de parinte, pacient, coleg, etc) care constituie tot atatea sine-uri elementare. La scara publica, totul e o dramaturgie: a juca un rol cere prezenta celorlalti, functionand ca public. Viata cotidiana e metafora unei scene de teatru unde actorii dau consistenta unor roluri. “Cand un actor se afla in prezenta publicului, reprezentarea sa tinde sa incorporeze/ilustreze valori sociale oficial recunoscute. In masura in care se ajunge sa se priveasca drept REALITATE aceasta expresie pe care o dau reprezentarile, se confera un soi de consacrare oficiala.” (Goffman, 1973) Carevasazica, sinele se construieste prin medierea publicului. Actorii isi stiu rolurile, le joaca de mii de ori si totusi au trac. Rezulta ca recunosc obscur greutatea decisiva a fiecarui public in substantializarea rolului prezentat. E aici o metafora ce are meritul de a extinde la lumea ta si a mea disocierea dintre personaj (sinele) si actor (eul). Bineinteles ca e interesanta si taxonomia freudiana cu Ego, Eu si Supraeu dar incercam sa ramanem astazi aici.   Cata dramaturgie, ce figuratie, ce patetism in strofocarea fiecaruia de-a ne-nalta la calitatea rolului pentru care ne oferim ca prostii voluntari, sfidand intelepciunea lui Murphy.  Ne comunicam zicem pe noi indeplinind un rol, dandu-i consistenta si  ‘’corp’’ cand ar fi genial sa pornim de la MINE, substantial identic lui insusi in toate circumstantele.  Aceasta necesitate de a trece printr-o punere in scena, printr-un joc…e nimic altceva decat FATA (da, aceeasi ca in cunoscuta to lose face), un fragment de sine care depinde de bunavoina celuilalt pentru a fi validat. Aceasta masca este adevaratul  MINE, sinele care am dori sa fim (Park, 1950)

http://www.youtube.com/watch?v=TsdClSQotP4&feature=related

Daca rolul constituie un fel de program cultural de natura cognitiva destinat sa faciliteze diverse schimburi de idei interumane, fata /sinele este locul punerii lui in scena de catre un subiect care-l convoaca inevitabil pe un altul intr-un rol corelativ. Cand cooperam in cunostinta de cauza se cheama ca suntem binevoitori. Altfel suntem manipulati spre aplauze la scena unde unul isi joaca ideea lui Mine. E simplu. A juca bine un rol prespune gestionarea a doua pozitii simetrice sau complementare, un fel de leadership intr-un raport de locuri, dupa care seful imprima conceptul si apoi impune prin gratia-i aplauzele. Ne actualizam FATA, sinele nostru in interiorul unui sistem de locuri prin care construim de asemenea o imagine a celuilalt. Recensamantul aplauzelor, ne masuram succesul in procentul de ropot. E un mare risc aici, luati cantitativ aplaudacii devin calitativ vulnerabili precum valorile in povestea culturii de masa. 

Recapituland, sinele trimte la imaginea sociala a individului care imbraca un rol. Adevarat, e greu de numarat moderni ce se dedau la Neanderthalian life in pielea lor.  
http://www.youtube.com/watch?v=PkrCnm4AB9g&feature=related

“Am distins eul si sinea ca elemente constitutive ale sinelui. Le moi corespunde atitudinii organizate a celorlalti pe care o asumam in fapt si care, in consecinta, determina propria noastra conduita in masura in care exista constiinta de sine.” (Mead, 1963)     

 Pe scurt, distingem intre: 

1   Fata sociala a subiectului, sinele, sau imaginea provenita din felul cum ceilalti percep modul nostru de a  interpreta un rol /  Subiectul ca actor, putand modifica strict datele situationale/  Personalitatea, adica modul de a integra cu o anumita consistenta diversele sine.   

2   Pentru a avea constiinta de sine, stocam in propriul magazin atitudinea celuilalt, care partial controleaza ceea ce vom face. Unii cred ca singura realitate a individului e cea delimitata de roluri. In problema relatiilor dintre subiect si sistem, e util sa intelegem ce presupune asta:

MINELE este ansamblul organizat de atitudini ale celorlalti pe care noi insine ni le asumam. (Mead, ’63). Deci cine/ suma caror pareri  esti? Si MAI ALES.. ALE CUI sunt parerile? Inteleg doar atat si ajunge: in cazul in care teoria e valabila (si macar cateva feliute sunt frumos argumentate), atunci calitatea companiei ne e vitala in decizia asupra valorii imaginii despre MINE presupusa de celalalt si la care sunt dispusa la a subscrie mai ales cand, dupa lasarea cortinei sunt aplauze in loc de huiduieli. Pe alea le recicleaza oricum subconstientul, ar spune Freud.

P.S. Primeste cum vrei o productie vizuala a catorva sine despre MINE-E Altfel. Care aplauda, care huiduiti? Sa ma construiesc, ca exercitiu, a la Mead. Apoi imi exercit dreptul de veto la teoria lui si subscriu alteia, expuse pe blogulet aproape consecutiv.  Adica se poate sa ma gasesc pe mine privind la radacina, dincolo de ce lauzi/ ce critici/ ce intelegi tu in toata chestia asta.  
http://www.youtube.com/watch?v=wBpRhtzZo-s 

Negru pe alb

http://www.youtube.com/watch?v=rUAaahWW-KM&feature=related 
Incepe sa imi placa pragmatica. Imi e o preocupare mai noua asupra a ceea ce se intampla pe axa emitator-receptor.  Modalitati deictice (adica ostensii catre persona a treia, a doua, intai) si genialul principiu al politetii negative, lumi posibile construite de cel care intelege realul, forte ilocutionare direct proportionale cu capacitatea unui text de a compune sensuri, iluzia sofismelor descriptive (orice enunt incarcat cu sens are doar functia sa desemnze un fapt, o stare de lucruri) in mijlocul evidentei unor propozitii  infaptuitoare de tipul: Ma incumet sa iti scriu aici despre pragmatica, in care se depaseste nevoia de a proba insasi veridicitatea ei in favoarea  constructiei unei realitati imediate: aceea ca ma incumet.  Se spun adevaruri sau ineptii, dar suntem in paralel creativi vorbind, hic et nunc, aici si acum. Austin, Searle, Wittgentein ne salveaza de la absurditatea premisei ca enunturile imposibil de probat ca false/adevarate ar fi niste nonsensuri. Probez iarasi, cu un semn urias de exclamare pe  inima ca revolutiile in constiinta pornesc de la teorii regasite in fizica, in matematica, in filosofia limbajului, in cuvant, in orice, in oriunde.  E acelasi graunte de adevar manifestat in TOT. Quand dire cést faire, ce conteaza sunt intentiile din spatele cuvintelor  iar eficacitatea lor se masoara in forma raspunsului oferit la celalalt capat. http://www.youtube.com/watch?v=vMP9e3cqKns&feature=related

Sensul unui mesaj este dat de continutul sau propozitional iar forta lui ilocutioara se refera la modul in care interlocutorul percepe enuntul (cu cat mai multe variante, cu atat mai mare forta ilocutionara).  E o zona interesanta pentru ca digera intentia locutorului. Orice poate fi exprimat, orice semnificatie se cladeste de la conventie. Marin Mincu vorbea de prietenul /colegul sau la catedra din Milano, Umberto Eco si de geniul acestuia intr-ale semioticii. In Limitele interpretarii sale, plecand de la continutul tau propozitional, inferez si ajung fix la continutul tau intentional. Absolut fascinant. Capitolul acesta, altfel greoi pentru un spatiu de blogarit superficial, merita mentionat  pentru ca aduce aminte de mentalisti, de NLPisti, de speakeri motivationali si mari maestri in hipnoza, alde Tony Williams si respectiv Milton Erickson… Psihologie pura, dar fara Freud cu divagatii. Stiai ca exista tehnici verificate si deja folosite pe scara (pentru cel ignorant ingrijorator de) mare de inductie a opiniei, a deciziei, de citire a gandului pana intr-acolo incat informatii banale dar de-a dreptul ezoterice pentru unii se ofera altora in schimbul a catorva lectii cu dispozitie spre atentie dirijata?  http://www.youtube.com/watch?v=-a3bUPCyneI&feature=related

Place ceva la nebunie acestei minti sugubete: comunicarea dupa paravan,  cu si printre cuvinte care duc doar acolo unde se cunoaste oricum de la-nceput intentionalul pe axa cu care incepusem greoaia postare. Ce reuseste unora pe felie sunt simple intuitii de fapt trivial, dar e spectaculos sa faci un ski nautic prin gandurile si emotiile cuiva. Adica de-adevaratelea. Cu un singur om mi-a reusit simultan asta, intr-un timp, undeva in capitale de aur mental. Voi scrie poate in cinstea lui, candva,  in limbi de circulatie. http://www.youtube.com/watch?v=iLB0VEUerBY&feature=related Altfel admir imprevizibilul in om de cand ma stiu ca imi aduc aminte de mine. Si tot ce citesc ca pe o carte deschisa ma plictiseste precum plictisesc istoriile asimilate. Cromozomial de ne’nteles, femeia e o X si niciodat’un Y. 

Un P.S. ca un as scos din maneca la jocul nostru de-a castigurile. Se intampla curand in zona eudaimonicei Altfel E un master NLP Course. Te las sa furi startul, am detenta si cu cat imi esti mai in fata, cu atat as alerga spre tine mai abitir. Corolarul e trist... eu alergand oricum, as fi mai departe de tine, tot abitir. Si totusi, pe locuri, fiti gata...start! http://www.youtube.com/watch?v=ccVC5MjZEfs&feature=related  Degeaaba incerc o selectie...Astazi,  Tom Waits. Pur si simplu orice. In tonalitatea pragmaticilor din versul lui, o postare. Si o voce ca neagra pe alb.  

 http://www.youtube.com/watch?v=l_MGKoRdHgQ&feature=related

Oare

http://www.youtube.com/watch?v=MgICk_RTDIs&feature=related 
ce s-ar intampla daca macar o data, macar un minut, macar o planeta ar canta la unison asa? Probabil am trece subit la un alt nivel de constiinta. Azi facem dedicatii: un cantec pentru M, gardianul tacerilor sub care zac dureri de care ma izbesc deschizand usi. Si un P.S. la istoria cu pescarusi: rost de happy end in lumea in care Linds imi scrie din Malta ca bebica de turturea alba pe care am cules-o de pe strada, in drum spre ea... se da pe ceruri, prima data de cand ii tot lasa colivia deschisa. Zboara pe liberele linii aeriene ale lui Jonathan al meu care a iesit din trafic la bulevard. E clar, am un surub slabit la inaripate. Acum mai trebuie sa aflu ce s-a ales de vrabia seDusa in palarie si-abandonata in parc. Ma prind eu cumva... 

   

De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.  Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.  Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. 

Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.  Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.  Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.  Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.  Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

Dumnezeu si zarurile

Incidente simetrice. Cronologii.  Coinciente. Ti-aduci aminte de Heisenberg si principiul incertitudinii? Acolo ar fi trebuit sa fie sfarsitul visului lui Laplace despre determinism, acolo  ar fi trebuit sa rasune ecoul implicatiilor profunde pentru felul in care vedem lumea. Desigur e lipsit de logica sa prezici evenimente viitoare cand iti lipseste tehnica de a masura precis starea actuala a universului.  Si totusi, dupa mai bine de 50 de ani ne pierdem timpul cu controverse pe subiect. Ne putem inca imagina ca exista un set de legi care determina complet evenimentele pentru unele fiinte supranaturale, care ar  putea observa starea naturala a universului  fara sa o perturbe. Dar astfel de modele abia intereseaza un muritor de rand. Mai sigur,  utilizam principiul economiei si dam cu briciul lui Occam, adica eliminam aspecte sacaitoare care scapa din teoria cea greoaie.  Mecanica cuantica prezice mai multe rezultate posibile si ne spune cat de probabil este fiecare dintre ele. Adica introduce in stiinta un element inevitabil de imprevizibil, de intamplare.  In ciuda rolului important pe care l-a jucat in dezvoltarea acestor idei, Einstein a refuzat mereu ideea ca universul e guvernat de intamplare. Si-asa ne agatam de faimoasa “Dumnezeu nu joaca zaruri!” ca de-un colac portocaliu salvator, croit parca pe masura noastra cu prilejul a cate vr’unui tzunami pe litoralurile fiintarii noastre pamantene.

                                         http://www.youtube.com/watch?v=Wnec6SmjHP0

Incheg, fac nod, pun cap la cap solutii oferite de logici elementare sa pricep pana la urma de ce, cand trec pe strazi pe care altfel le-aleg cu mare luare aminte, intalnesc fix pesajul pe care il visam ocolit. Sau de ce, la teatru, se intampla de fiecare data sa sed in proximitatea celui ce stie finalul piesei, de ce ploua gri cand sunt/em roz, de ce e rosu doar cand e rost de graba, de unde pufnitul in ras acompaniind invariabil  o emblematica urgenta de sobrietate.

Daca te gasesti din intamplare aici dezvoltand in gand argumentele tale printre randurile acestea, exista probabilitatea -fericita cel putin in parte- sa te intorci la blogul ciudat (marturisit pe sine cand ofuscat, cand beatic, cand zen) precum exista in aceeasi masura varianta sa ne spunem la revedere chiar acum, aici. Uite, BUN GASIT+ LA REVEDERE, ca sa fim siguri in stil Heisenberg. Dar daca ai revenit acum, corolar macar unei precedente incursiuni intr-o lume Altfel E, atunci intre tine si mine e sigur mai mult decat o intamplare in eter. Sau poate ca in fapt intre tine si mine este pur si simplu un gol absolut negru si total lipsit de sens, cu zero punti de legatura si doar urzeli de fataliste ite umanoide, schisme sufletesti din vagaunile carora  abia ajunge de la tastatura mea spre ecranul tau ecoul cate unui gand turbat. Una din doua, si una si alta la fel de plauzibile. Desi Sus, cica mai rar cu zarurile. Da, un lut uzitat din covingere pe fata cu patretele alb-negre, caci in lipsa unui MAT la table e mai putin spectaculos.  Una din doua: sah sau table.

Una din doua: pescarusul respira degeaba agonic, cu risipiri de aripi mute fix in fata gradinii, la bulevard; sau poate cazuse in misiune din frunzele  teiului, sub ochii mei. Cert e ca timp de privit mi-am luat doar eu. Oamenii trecem. Dar ceva din mine locuieste oricum acolo, spre el, asa ca opritul  a fost de fapt simplu. Dupa varianta cu zaruri, ar rezulta de-a dreptul urgenta sa-l fi vazut. Murind, vreo 5 minute. Una din doua: ori era unul dintre pescarusii adulti de pe acoperis, ori era altul, din multii, la intamplare. Pe asta o pot macar verifica la primavara. Una din doua:  ori povestea m-a izbit pentru ca el era un Fletcher ori pentru ca marca agonia unei metafore  vii: nevoia mea de el. Una din doua: ori i-a placut culcusul adanc in nisip, langa valuri, ori  i-ar fi fost in continuare  indiferent sub tomberon, aruncat acolo de niste zice-se vii in cele cateva minute cat am plecat in mine. 

Una din doua: ori m-a vazut atunci langa el, cand a intors capul spre mine in sughitul cel mut ori pescarusul vedea deja altceva privind in directia unde eu credeam ca ingenuncheaza Elena. Una din doua: ori era scris sa plang, ori trebuia sa ma abtin. Una din toate miile: O SECUNDA, SIGUR, NE-AM INTALNIT. A privit inspre locul unde cei care trec ar spune ca stateam eu.

 http://www.youtube.com/watch?v=BrfwTIbi_Ng

Apoi s-a oprit sughitul acela ingrozitor si lung si mut iar chinuiala de aripi la sol spre bucatile de cer dintre crengi a-ntepenit de tot si mi-a dat pace sa ma adun. Una din doua: ori eu ii trebuiam lui, pur si simplu sticlind unul spre altul pe muteste intre frunze la trotuar, ori... el imi trebuia mie. Una din doua: ori te prinzi ca viata asta e un miracol, ori o parcurgi prin loboda ca pe o tragi-comedie de prost gust. Una la un million: o moarte in direct, un singur spectator. In clipa aceea un rest din mine somnambulea din coate, grabit, pe tocuri,  la cravata spre tomberonul intepenitilor de aripi.   

http://www.youtube.com/watch?v=yQ3WfbXNHH0&feature=related

Neale Donald Walsch

Regula indiscretiei

http://www.youtube.com/watch?v=ykP7j9tmwYU

"Peretii casei imi sunt plini de rame in care prietenii mei nu vad nimic. Cred ca le-am expus acolo pentru exasperarea lor. Mai era un loc liber deasupra patului si m-am trezit cu senzatia stranie ca se uita cineva la mine. Intr-adevar pe locul acesta joaca o lumina de forma sferica, in jur nici un bec, nici un ochi deschis, nici o mana de fosfor. Maine va trebui sa pun si in locul acesta o rama".(Marin Sorescu)

  Toate-s vechi si noua-s toate.  

Din seria "ne exersam pe noi cu toleranta a cate minim unui Prost langa o priza", imi sunt date in cotidian alte praguri sa imi aduc aminte sa respir si sa probez in fapt teorii la care sunt as. Invat de la cainele Cort care se amuza si tace in timp ce isi lasa numele pocit de cate vreo repetenta scoala a fericirii care, solicitata sinaptic serios de pasnica lui denumire nomada,  il confunda cu COLTul  care bubuie periculos ca ea si pe care, in alta ordine de idei el, cainele, il va da alaturi de cei care au omis sa il educe la vreun magazin cu eticheta. AdiCA CU totul altceva decat un alt destin de coada ce si-a pierdut  statutul de companion odata cu inaintarea in varsta, teribil de incomoda pentru expertii in absolut toate cele. Un caine are limba mai dresata, implicit mai scolita, decat aceea dintr-un cap de om prin care (dupa ecuatia fericirii a lui Einstein) bantuie sigur in deriva cel putin o necunoscuta. 

Daca A inseamna fericire, atunci formula este A=X+Y+Z, unde X este munca, Y este joaca si Z inseamna a-ti tine gura inchisa.

Noutati din lumea in care notez pasi? Aceeasi stimuli insultatori, bruiaj grosier, gregaritati  de  le(p)T(z)oape ori de la boxe daaaaar, oricum ar fi, cert pana foarte-foarte aproape, neaparat in gradina-mi pe unde plivesc. E o singura solutie: urechea la Advaita, la Eminescu si la o groaza de altii care au ghicit sforaiala. Unul in tot si Totul in Una. Ma poftesc la o viata inainte sa ma impac cu insulta care sunt uneori. Sa inregistrez chinuiala cu care accept ca ma trimit pe mine la mine acasa, sa ma observ in timp ce ma profanez tot pe mine, singura, printre inspectii tupeiste de budoar, cand ma dezbrac fara permisiunea mea exact la mine in dormitoare si apoi ma arat lumii ca sa ma pun sub lupa cand imi ignor pudoarea, e invazia lui UNA peste TOT, jur! E liber, pot sa intru si sa ma vizitez oricand cu ochii guralivi ai alteia. Un lux in fapt cand stii sa te compari cu tine insuti. Mi-am tras un bici ironic pe pretentii. Sunt Autotext pamfletat. Acolo incepe victoria ta in mijlocul celei mai concrete invazii de dormitor pentru ca DOAR cand esti oarecum DESTEPTat intelegi asta: 

"Melcul si-a astupat bine ochii cu ceara, si-a pus capul in piept si priveste fix in el. Deasupra lui e cochilia, opera sa perfecta de care ii e sila. In jurul cochiliei e lume, restul lumii dispusa-ncolo si -ncoace dupa anumite legi de care ii e sila. Si-n centrul acestei sile universale se afla el, melcul, de care ii e sila." (M.S.)

P.S. M-am vizitat in absentiam. As fi vrut sa ma vad prin ochii cuiva anume. M-am vazut, public, prin altii, tot ai mei cica. Altfel ar fi fost rost de paradoxuri, un randez-vous ad hoc, joc pentru care as fi platit un pret chiar mai mare. Lectia dresatului Cort?( ca pe cea a prost educatului Colt mi-e frica sa o imaginez) E cu Alfa si Omega, e cu Z(e)ul tacerii care tine ferecate porti la maidane ciudate cu viata - o poetica stil Sorescu, ce rezolva superior, cu interventii salvator-satirice, un spirit lucid dar incordat inaintea tragicului grotesc existential. Acum ma incalzesc de la buric,  acum ma rad cu lacrimi pe mine de mine. Thalia si Melpomene isi joaca fiecare rolul ei. Se imprumuta masti, haidem la bizarul spectacol al carui (acelasi) papusar suntem in parte fiecare, din colturi de scena diverse, tipand isteric unul la tot ala. Visez un teatru absurd, gen Ionesco, sa punem spectatorii pe scena, sa se joace pe ei, apoi sa se aplaude sau cu aceleasi palme sa se traga de ciuf. http://www.youtube.com/watch?v=QJ9zTOBjFZw

OSHO

Priza prostiei. Confidente

 http://www.youtube.com/watch?v=ZAiExW8HFDk&feature=BFa&list=FLB5bzs_pLYDw&index=5

Exupery si o dilema...

Te vei dezvolta pe masura a ceea ce transformi, caci tu esti samanta. Ok. Candva suna rezonabil. Asa ca m-am incapatanat sa raman cu oarecare radacini in miezul unui pamant postrevolutionar tot mai sterp. Plecam pentru stoc de liniste si energii pe dedesubt dar reveneam abisal aici, in tara cu consum prin prize, cabluri, boxe. Mi-am spus ca asta e arta. Sa faci flori in pustiu. Iar astazi iti scriu pe fond (de nici macar adevarate) tobe in decor cu stuf in timp ce admit pe a-locuri mioritice nihilismul lui Cioran. Aproape de pe culmile disperarii lui aluneca pe toate apele in aval, spre mare, in delta de unde scriu, rabdarile mele. Am ezitat de cateva ori sa astern randuri negative aici, asa cum am ezitat la fiecare NU in paginile acestea. Ajungi in lume prin bunavointa sau (la fel de irelevant) inconstienta unor oameni dintr-o tara cu uriasi. Ai crescut, mai cresti, ochesti zei in jur dar tot mirata ramane privrea, ca de printre scutece.  Potential mai demne de insemnari sunt cateva incercari de-a renaste de capul tau printre piticii din minte si mai ales piticii -mii- ce se impun urias imprejur. Pleci hotarat de-acasa sa mai poti sa hranesti nostalgii, optimizezi imagini, mai colorezi ideea cu un brad, un fan, o capita, un vers, o lupa pe-un genial  anonim si te intorci increzator in tara ta, acolo unde ajungi sa citezi dintr-un personaj public cel putin suspect si care spune asa:  „În afară de Dumnezeu, în această ţară oricine poate să apară la ştiri. Orice curvă poate fi transformată într-o doamnă, orice hoţ poate fi un om cinstit, orice politician e un înger şi tot aşa... Este o alchimie a mizeriei şi, din păcate, telecomanda este la noi. Cu toţii suntem vinovaţi..” (Dana Andronie). Cu mintea obosita de elucubratii filosoafe pe care le intelegi doar pana la un punct, vrei vacanta, vrei  Paller, vrei Plesu, vrei Liiceanu si reverii spre verticala alergand orizontul de la orizontal. Incerci perceptii, analizezi stari, observi, construiesti senzatii, vezi chiar niste variante de a trai mai peren asa in concret, arunci vorbe ca sa inregistrezi reactii plus pe a ta la ele. Adica descoperi o groaza de jucarii fantastice de 32 de ani minus orice responsabilitati in afara de aceea de a-ti vedea de ale tale.  Exista cineva care ma intriga si aproape frustreaza pe un alt sector (un subiect absolut neesential aici) dar e de admirat pentru convingerile ei (limitative si limitate)  ca stie ce spune.  E ingrozitoare nevoia romaneasca de decisiv, de alb si negru si traducerea ei in fapta unora- de pilda a mea,  ingrozitor cum incep (acum dupa toate traversarile pe rosu, la intersectii de traditional versus postmodern) sa dau dreptate unora din randul carora oricum m-am smuls intuitiv demult, putin inainte sa ma prinda ei cu capul meu in latul lor.
http://www.youtube.com/watch?v=I23Bkk92124&feature=relmfu 

In tara  PLAIului intraductibil, redecorat isteric (poluat fonic, agresat estetic si cultural, invadat amarato- orientalo-influento-colorato-kitchesco-stridento-coafat, asediat mental,  epidermic sau in orice alt fel imaginabil), nemultumirea ta gaseste numitori comuni cu oarecare frustrati ce poate glasuiesc din spatele neimplinirii lor carieristice de tip Dinu Paturica. Agresat la randul tau (oarescum mai subtil dar tot sacaitor),  ajungi sa speri cretin in propusele lor fugi alchimice pana dincolo de mizerie;  aproape digeri definitia Andronie desi o vezi interpretata ici-colo tembel, trunchiat si neargumentat de oarecari facatori de carti  sau suflatori in ele la pokerul informatiei pentru tugulani dispusi sa imprumute opinii. Ma reped sa te asigur ca marea tristete in context e alta decat ca madama viseaza sa formeze opinii si gusturi in timp ce la ale ei mai este de lucrat. Marea disperare e ca dupa cinci ore in aval, pentru un alt departe de oras, incolo catre stuf, un om care se lupta cu Marx, cu Hegel, un om care studiaza (imediat la ea acasa) filosofie orientala si care si-a propus doar pariuri cu el insusi, e dispus sa simplifice brusc tot, sa se separe pe sine de rest, in agatari spre definitii de revista si sa intinda aratatorul de bebelusa spunand ca Andronie : MIZERIE, asa nu!
http://www.youtube.com/watch?v=Us-TVg40ExM&feature=relmfu 

In spatele definitiei sta o tristete ce se cere rumegata. Ne aflam in deriva intre alb si negru, cu ingerii la dreapta si la stanga si zicem: pe aici, pe acolo, dihotomii, da, nu. Si ne infigem in cate vreun plan, zicand ca ala e si restul ba. Ma aflu in locul de unde daca privesti cu ochii lor ajungi la pitici, la mici, la beri si armonii in ton iar privind cu alti ochi iti vine sa fugi total inadaptat spre uriasi. Da, am primit si eu o telecomanda ca tine si e liber la butoane pentru fiecare desi privim deodata acelasi ecran.  E necesara o TVportare acolo unde precum in cer e si pe pamant, unde e loc de gri, de nuante, de hoti, de curve, de prosti, de rai, de mincinosi, de subcultura cu acces la boxe sau prize. Putini au inteles de ce plec. Si mai putini inteleg de ce revin in tara mea. Acum probabil o sa-ti sune iarasi ca in plop: pentru acceptare uneori se impun totusi distante. Cand ai ajuns sa stabilesti ca in Romania langa fiecare priza se gaseste macar cate un prost e rost de actionat telecomanda. Ok,  ne dezvoltam pe masura ce transformam, caci suntem seminte. De aceea revin intermitent la glie. Dar mai stiu biblic ca lutul si praful transforma samanta diferit. Spuneam de pariuri grele, de locuri, de sfere, de ideal, de viziune, de  calitativ la Absolut. Confesiuni aici mai putin, mai tii minte? Decat atunci cand folosesc cuiva. Uite una: iti scriu de pe langa stuf, teoretic departe de lume si in loc sa il aud tremurand in vant, acopar dezastrul audio de vis-a-vis de piscina de la Green Village cu o mizerie mai mare:  a mea. De aceea plec. Pentru acceptare se impun distante. Verificat pe pielea-mi alfel filosofala, circumspecta la multe. Spuneam de pariuri grele cu tine? A dovedi ca doveditul e o absurditate.
Sa poti sa pleci, sa vii, sa stai, sa fugi, sa fii, sa uiti de tine printre boxe, sa te intorci in Tot, in Una, sa te gasesti acolo si chiar atunci, in clipa ciudata sa ai cu tine tot ce iubesti, tot ce dispretuiesti, tot ce separi de gustul tau, de opinia ta, de rafinamentele tale, sa stai Zen intre toape si Zen intre mici care papa alti mititei usturoiati, Zen deoporiva langa idiot si docent, Zen inaintea curgerii cu aur si  Zen intre bube, ochi pisicesti pandind manifestarea cea ingenioasa a Ta. 

http://www.youtube.com/watch?v=fgWFxFg7-GU&feature=relmfu

Da, sunt Inca agasata de oja, de muzici, de claxoane, de replici, de snururi pe sub fese sau  sfori trase altfel, de tip de privire, de definitii categorice a la Andronie despre cine e cum, agasata de pretentiile de autoritate in domeniul bunului gust, al bunului simt, al bunului mers al lumii, dar mai ales agasata de raspunsul meu la toate agasarile locale. Stii ce mi-a iesit din aceasta agasare??  O idee supeeeerba, ca mereu e o cheie pentru orice zid.

Incheiem paragraful cu confesiuni, de aici incolo ti-ar fi inutile. Pastram doar concluzia: in mijlocul mizeriei, telecomanda e la tine, apasa-te pe butonul inimii sa schimbi perspectiva. Sau fugi conform reclamei in orice alt film care iti pare mai putin mizerabil si ai uitat esenta: E BES-TI-A-LA Viata! Cu tot cu zgomot de fond. Recent eu am construit de pe marginea lui o trambulina. Mi-a luat o groaza. Dar merita, jur! Un zid, un drum, o poarta, o cheie. 

http://www.youtube.com/watch?v=tAjFnJuk1Aw&feature=relmfu

P.S. Am recitit. Ceeee geometrie progresiva de atitudine!
As fi putut schimba tonul introductiv sa rimeze concluziei. O las vers alb. Discrepantele probeaza calitatea cheii mele. A pleca. A ajunge. A fi.  Plus cea mai trista DEDICATIE pentru Tara mea:  

http://www.youtube.com/watch?v=OU_hWuM_TZw&list=FLB5bzs_pLYDw&index=3